1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO+VIDEO. UPDATE. Manifestație culturală LGBT, oprită după cinci minute. Jandarmeria: A fost...

FOTO+VIDEO. UPDATE. Manifestație culturală LGBT, oprită după cinci minute. Jandarmeria: A fost protest nedeclarat. Ce s-a întâmplat la Universitate

UPDATE joi, 13.30: Membrii comunității LGBT care s-au adunat, miercuri seară, la Universitate, după decizia CCR, povestesc că jandarmii nu i-au lăsat să își desfășoare programul artistic pe care îl plănuiseră și pe care spun că îl anunțaseră forțelor de ordine și, după cinci minute de la adunare, au fost somați să părăsească zona, pe motiv că nu aveau autorizație de protest. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București a declarat, pentru România liberă, că a fost ”o acțiune de protest nedeclarată” și că jandarmii au legitimat 17 participanți, apoi i-au somat să părăsească locul. 

În vreme ce Vlad Viski, președintele MozaiQ, una din organizațiile care s-au ocupat de eveniment, spune că Jandarmeria a primit notificare încă de luni că miercuri va avea loc o manifestație culturală la Universitate, purtătorul de cuvânt al instituției, Mihai Vornicu, a declarat că ”nici Primăria nu a fost anunțată și nici noi, ca instituție, nu am fost anunțați de intenția acestora. Nu avem nici o hârtie oficială”. 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Mihai Vornicu, a mai precizat: ”Au participat 40 de persoane. Având în vedere ca a fost o acțiune de protest nedeclarată, acestora li s-a pus in vedere sa părăsească locatia, aceștia au refuzat și am trecut la legitimarea persoanelor. 17 persoane au fost legitimate la fața locului, apoi au părăsit locul. Așa au înțeles și nu a fost nevoie să luăm alte măsuri”. El a mai spus că nu s-au dat amenzi și nici nu au fost incidente, oamenii adunați la Universitate fiind ”cooperanți”. 

Membrii comunității povestesc, însă, altceva. Alexandra Scînteianu, de la asociația TRANSform, a declarat, pentru Rl, că manifestarea culturală fusese anunțată în rândul comunității de o săptămână: ”Am lansat evenimentul cu vreo săptămână înainte de ședința CCR. Ideea era ca, oricare ar fi decizia judecătorilor, să ne-ntâlnim și să ne manifestăm: să râdem sau să plângem. Au ajuns oameni cu chitara, cu tamburina, atmosfera era destul de relaxată. S-au împărțit niște suveniruri: inimioare de carton, marcate cu semnul egal. Cred că asta i-a supărat pe jandarmi”. 

Citește și:  România, un pas mai aproape de interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex. Cum putem ”citi” deciziile date de CCR miercuri

De altfel, ea povestește că unui alt participant i s-a atras atenția de către jandarmi în legătură cu distribuirea desenelor. Mai mult, Vlad Viski, președintele MozaiQ, cealaltă organizație care s-a ocupat de eveniment, a declarat, pentru Rl, că Jandarmeria fusese notificată că este o manifestație culturală încă de luni, adică cu trei zile înainte. 

”Evenimentul de aseară a fost organizat ca o manifestație culturală, dar, din cauza intimidarilor jandarmilor, s-a deturnat scopul inițial anunțat și câțiva participanți au început sa-si strige spontan nemultumirea. Nu au fost agresivi, s-au comportat civilizat, dar ne-au somat sa plecam acasa inca din primele cinci minute de la începerea evenimentului”, a spus și Sasha Ichim, președinte al asociației TRANSform. 

”Am iesit in stradă pentru a ne cere drepturile si pentru a ne exprima dezamăgirea față de decizia Curții Constituționale de a permite initiativei cetatenesti de revizuire a Constitutiei si a interzicerii casatoriilor gay. În acelasi timp, vrem sa transmitem un semnal Parlamentului că trebuie să ne reasigure că valorile europene, inclusiv protectia minorităților, sunt respectate in Romania”, a spus Vlad Viski.

Relatările despre manifestație nu coincid nici în privința numărului de participanți, nici în privința numărului de oameni legitimați: membrii comunității vorbesc despre 100-150 de participanți, în vreme ce Jandarmeria București a numărat 40 de oameni, iar 30 de participanți ar fi fost legitimați de oamenii legii, conform membrilor comunității, în vreme ce Jandarmeria a spus că a legitimat numai 17. 

––

Membrii comunității LGBT vor ieși în stradă, miercuri seară, după ce Curtea Constituțională a decis să dea undă verde inițiativei Coaliției pentru Familie, care prevede modificarea legii fundamentale, pentru ca familia să fie definită drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Manifestația a fost organizată de MozaiQ și TRANSform. 

Asociația Accept, precum și MozaiQ și TRANSform și-au exprimat indignarea și dezaprobarea față de decizia Curții. 

„Astăzi, drepturile persoanelor LGBT sunt puse sub semnul întrebării. Mâine ar putea fi puse la îndoială drepturile reproductive ale femeilor sau drepturile minorităţii rome. Cât timp comunitatea LGBT nu este protejată de statul român, niciun alt cetăţean nu se poate simţi în siguranţă. In aceste momente de maxima tensiune, solidaritatea cu comunitatea LGBT este absolut necesara”, se arată în comunicatul de presă al Mozaiq. 

Și asociația Accept a declarat că ”România se pregătește de un referendum care o va scoate din spațiul valorilor europene”: ”Clasa politică nu trebuie să uite că familia este o instituție incluzivă, bazată pe iubire și respect, care include atât cupluri homosexuale, cât și familii monoparentale sau cupluri necăsătorite heterosexuale.  Toate aceste familii există în fapt și sunt parte din societate. Într-o democrație reprezentativă, toate aceste familii au dreptul la o protecție egală în fața Constituției.”

Pe de altă parte, Coaliția pentru Familie, inițiatoarea demersurilor pentru modificarea Constituției, și-a exprimat, miercuri, bucuria pentru decizia CCR și a arătat că solicită Senatului și Camerei Deputaților să dezbată și să adopte în procedură de urgență proiectul de lege, în așa fel încât referendumul de revizuire să poată fi organizat la data alegerilor generale din 2016.

Citește și: LIVE TEXT. Decizii importante pentru drepturile omului în România. CCR amână pentru septembrie pronunțarea privind căsătoria între doi bărbați si admite inițiativa Coaliției pentru Familie

Coaliția pentru Familie, care a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat, cere modificarea articolului 48 din Constituția României, care se referă la căsătorie. În prezent, legea fundamentală prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex, prin revizuirea articolului. Astfel, ei doresc să scrie că familia ”se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

 

 

 

 

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă