0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialMeci demonstrativ de tenis între Simona Halep și președintele Klaus Iohannis

Meci demonstrativ de tenis între Simona Halep și președintele Klaus Iohannis

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a anunțat că va juca un meci demonstrativ, în primăvara anului 2015, în compania Simonei Halep, numărul 3 mondial. Meciul va avea ca scop promovarea tenisului în rândul tinerilor.

”Anul viitor voi juca un meci demonstrativ de tenis cu domnișoara Simona Halep. Sper din tot sufletul ca acest eveniment să contribuie la apropierea tinerei generații de acest sport minunat”, scrie pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.

Antrenorul de tenis al lui Iohannis, Marius Vecerdea, a declarat că deocamdată nu au fost stabilite detaliile meciului, cum ar fi data exactă. Președintele și Simona Halep ar urma să se întâlnească pe terenul de tenis cel mai probabil în martie sau aprilie. Evenimentul va avea ca scop promovarea tenisului în rândul tinerilor.

Fan al sportului care a consacrat-o pe Simona Halep, Klaus Iohannis a mai avut parte de o provocare, în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale, din partea jucătoarei de tenis. La inițiativa Prosport, Halep l-a invitat pe Iohannis să le fie alături jucătoarelor în meciul de Fed Cup pe care România îl va disputa cu Spania, în februarie 2015, la Galați. Iohannis a răspuns pozitiv invitației.

Iohannis este principalul susținător al turneului de tenis organizat anual la Sibiu.

Întâlnirea de tenis România – Spania din cadrul Grupei Mondiale II a Cupei Federaţiei va vea loc în perioada 7-8 februarie 2015. Echipa câştigătoare se va califica pentru barajul de accedere în Grupa Mondială, iar echipa care pierde va merge la barajul pentru rămânerea în Grupa Mondială II.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă