16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialMărturii din temniţele lui Gaddafi: Închis 11 luni, fără să ştie motivul

Mărturii din temniţele lui Gaddafi: Închis 11 luni, fără să ştie motivul

Colonelul Gaddafi avea, ca în orice regim autoritar, o reţea de informatori bine pusă la punct. Agenţii ascultau telefoanele populaţiei, le citeau corespondenţa (fizică şi electronică), iar cei consideraţi periculoşi puteau dispărea, pur şi simplu, ani de zile.

În jurul capitalei, existau o mulţime de sedii unde libienii suspectaţi că ar fi împotriva regimului erau închişi, torturaţi şi interogaţi. Unul din cele mai temute sedii era clădirea Securităţii, relatează corespondentul publicaţie americane Newsweek în Libia, Babak Dehghanpisheh.

Când rebelii au intrat în Tripoli, au distrus multe din aceste clădiri şi au lăsat în urma lor mii de dosare, rapoarte scrise, e-mailuri printate, fotografii şi CD-uri. La subsolul clădirii Securităţii, agenţii aveau un centru de monitorizare a informaţiilor apărute pe Internet. Lângă calculatoare, erau indicaţiile despre cum se interceptează şi se transcriu e-mailurile. Guvernul avea sub supraveghere cel puţin şapte grupări islamiste.

La etajul al doilea al clădirii, se găsesc manuale care te învaţă cum să improvizezi bombe şi cum să amesteci substanţe explozive. Totuşi, nu se ştie dacă respectivele cărţi erau confiscate de regim de la disidenţi sau erau pentru folosinţa agenţilor, relatează corespondentul Newsweek. În birourile agenţilor, s-au găsit şi jocuri video şi casete cu filme de acţiune.

Saadi, un bărbat din nord-vestul ţării, a fost arestat în vara lui 2005. Cu un an înainte, a călătorit în Irak. Când s-a întors în Libia, a fost arestat. În dosarul lui, se găseşte mărturia obţinută, cel mai probabil, prin tortură, că a luptat alături de Abu Musab al-Zarqawi în Irak. De asemenea, Saadi a mărturisit şi că plănuia să atace companiile străine care aveau sedii în Libia. A fost acuzat de jihad şi condamnat la zece ani de închisoare.

Mahmoud al Kish (32 ani) a petrecut 11 luni într-o temniţă din centrul capitalei libiene. În prima săptămână de detenţie, agenţii i-au prins cătuşele de balustrada scării şi, ori de câte ori coborau în celule, îl pocneau cu pumnii şi picioarele.

„Am mâncat, am dormit şi mi-am făcut nevoile în acelaşi loc. O săptămână întreagă!”, i-a povestit bărbatul corespondentului Newsweek.

Mahmoud al Kish a fost arestat într-o seară, când ieşea de la rugăciune. După acea primă săptămână, bărbatul a fost transferat într-o celulă de trei metri pătraţi, pe care o împărţea cu un bărbat care se afla acolo de 15 ani.

Temniţa avea un singur vas de toaletă şi nici o fereastră. „Lucrul ăsta mă înnebunea. N-am văzut soarele luni întregi”, a povestit bărbatul.

Până la urmă, tatăl lui a reuşit să-l scoată din închisoare. Totuşi, nici măcar acum, Mahmoud al Kish nu ştie pentru ce a fost închis. „Dacă i-aş întâlni acum pe cei care m-au închis, cred că i-aş omorî”.

 

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă