4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialMarea Unire e în aer - mamăăă, ce istorie ne crește, ca...

Marea Unire e în aer – mamăăă, ce istorie ne crește, ca o cocoașă… | OPINIE

Au închiriat un avion și s-au dus bata­lioane de politicieni să-l întâmpine; l-au botezat Marea Unire ca și când fie­rătania cu aripi ar fi (încă) un argument pentru continuitatea dacilor/românilor…

Pe de altă parte, mă gândesc că Marea Unire a Taromului e într-un fel justificată – aproape jumătate dintre cei care muncesc acolo sunt neamuri și se cheamă deci că necăjita asta de companie de stat i-a unit într-un singur loc, o singură simțire, un singur cuget etc.

Cum naiba să botezi un avion așa? – următoarele Boeing-uri se vor numi “Așa-i românu’ când se veselește“, “Noi suntem români“, “Mărie, dragă Mărie“ sau “Afară, afară, cu ungurii din ţară“?

Când libertatea are la temelie doar banane la liber şi suc la dozator, când democrația noastră reîncepe cu blugi de la Istanbul și Vegeta de la sârbi, n-ar trebui să ne mai mire urlăciunea asta rudimentară a identităţii, scremerea asta demonstrativă. Mai mult: dacă vrei să‑ţi baţi joc de o idee, o pui pe toate gardurile, cum făcea Funar cu tricoloarele (sic/sâc) pe tomberoane. Mai țineți minte cum îl urau pe Rațiu când omul ăsta cu suman și papion le definea democrația?

Mai țineți minte pedigree-ul suprem de după ‚89, ideologia de succes de atunci: salamul cu soia? Am trecut peste toată acea acnee fără nicio analiză onestă, ne-am sfădit un pic la mici și bere pe chestiune și gata – “hai nevastă, curăță-mi bocancii de glod și dă cravata cu tricolor, că intrăm în Ieuropa; hai odată, până nu-ți cârpesc una, fă, Doină!“.

Sună urât, așa-i? S-o băgăm sub preș, așa-i?

Ne formatăm încet-încet un brand de naţiune necoaptă, abia ieşită din spasme tri­bale şi furioasă că omenirea nu ne cântă în poeziile sale; o euro-ciudăţenie care face sluj pe la case mai mari, da’ ţine coada sus când aterizează în cocioaba de reşedinţă.

Dacă aiurelile astea vor continua, cred că 2018 va fi un an trist – ne vor încăleca patrioții de șosea, vor trece Carpații să ne explice nouă, ardelenilor, cum e cu Ardealul, bănățenilor, cum e cu Banatul, iar bucovinenilor – cum e cu Bucovina. 

Va fi anul celor care n-au citit nici măcar Legendele Olimpului, dar din Olimp vor vorbi despre marile noastre legende. 

Care va fi sărbătoarea? Că am închiriat avioane, în timp ce ne rupem planetarele pe drumuri de pământ? Sau că nici pe bani dați de pomană, de europeni, nu suntem în stare să construim spitale? Că aproape jumătate din viitorii apărători ai patriei sunt analfabeți funcționali? Știu, io-s ăla ciufutul, ce caut io să câr­tesc la marea sfârâială națio­nală? – dar, dacă fiu-to ți‑ar promite mereu că se pune cu burta pe carte și mereu ar fenta cartea, i-ai zice că nu-i bai sau că de vină-s profesorii? Adevărul va trebui spus, e medicament – e pentru răul de avion când îi apucă lupingu’ pe piloți.

Odată și odată va trebui să comparăm ce ne-am propus cu ce-am reușit: luăm hârțogăriile și mergem pe teren, metru cu metru. Va trebui să vedem dacă unirea asta scrisă pe Boeing înseamnă salvarea corupților, prin vot, de ancheta DNA, dacă nuntirea națională înseamnă și avize de defrișare de milioane și milioane de metri cubi de pădure, semnate pe șest prin ministere. Ia să vedem, bă băiatule, ce-i aia mare unire, în afara de cărămidoaiele bătute-n chepți – și nu, nu istoria o pun în discuție, ci privatizarea ei; dar pot să fiu dezamăgit că unirea aia mare despre care tot scriu manualele numără doar teritorii şi populaţie, nu şi valori, principii, proiecte duse la capăt?

O să spui poate că astea-s metafore, că măcar de prăsilă ar trebui amintită soluţia – bine: dă-mi zece proiecte mari pentru următorii 10 sau 30 sau o sută de ani şi promit să muşc din iarbă pentru ele. Ai auzit despre zece proiecte mari? Educaţie? Sănătate? Cultură? Irigaţii? Infrastructură? A dat vreun politician vreun punct de sprijin? Până una-alta, un manelist e prefect de Vaslui şi o fătucă ce prezenta meteo în chiloţi e şefă peste funcţionarii pu­blici din România. Şi astea erau scrise în Declaraţia de la Alba Iulia?

Ieri l-am văzut pe Prințul Charles la TV – dădea mâna cu oamenii, vorbea cu ei și nu girofarul le lumina fețele; compară acum asta cu coloana lui Oprea spre crâșmă. Am văzut, tot la TV, casa de la Viscri, cea pe care presa de pe planetă o pune în rând cu cele mai faine locuri ale lumii – compar-o cu viloiul șmecherașului din Teleorman. 

Trebuie să vină prințul moștenitor al Marii Britanii să ne convingă că țara asta poate fi o tihnă, poate ultimă, a Europei, că ai noștri ne țin mereu în alertă cu porcăriile lor – ba cu frunza, ba cu oaia.

Să-ți spun mai bine despre Singapore, ca să vezi că nu contează locul, rangul, râul, ramul? Sărăcia? 

A fost până acum câteva decenii un sat pescăresc mai răsărit, până când s-au pus toți la masă și s-au întrebat cum intră în rândul lumii civilizate, iar planul a fost așa: atragem inteligență, investim în educație și în politici de sănătate. Să mai spun că, deși e țara cea mai puțin coruptă, reprezentanţii statului subliniază mereu că aplicarea severă a legii și intoleranţa în faţa corupției rămân extrem de importante?  Unde e azi Singapore?

Noi unde suntem? Am ajuns să spunem că pe vremea lui Ceaușescu școala era școală și că aveam Polidin – doar că între timp inteligența ne-am transformat-o în descurcăreală, în șmechereală; și să fii convins că supraviețuirea asta lingavă ne va costa. Ne obișnuim cu răul, ba ne lăudăm cu năduf că și noi am face pușcărie doi-trei ani pentru câteva milioane, ca politicienii – și ăsta e cel mai rău, că începem să semănăm cu ei.

Sună urât tot ce spun, așa-i? E vineri, sfârâie grătarele, adu, fă, Doină, și fleica aia, dă-l dreacu’ de ziar; mamăăă, ce lupinguri face ăla pe sus…   

 

Cele mai citite

Denil Maldonado și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Denil Maldonado, în vârstă de 26 de ani, va rămâne la Universitatea Craiova pentru următorii trei ani, după ce clubul din Bănie i-a activat...

Ninsorile masive din Europa Occidentală creează haos: trafic paralizat și Turnul Eiffel închis temporar

Ninsorile abundente din Europa Occidentală au provocat perturbări majore ale transportului rutier și feroviar, iar Turnul Eiffel a fost închis temporar din cauza condițiilor...

O analiză a mărcii AUR: o nouă formă de populism de extremă dreapta la periferia Europei

Partidele populiste europene de extremă-dreapta au crescut pe valuri de sentimente anti-imigrație, euroscepticism și protecționism economic. În prezent, ele formează a doua cea mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă