5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie le-a pus gând rău imigranților ilegali

Marea Britanie le-a pus gând rău imigranților ilegali

Guvernul britanic va adopta noi măsuri pentru a descuraja imigrația, printre care pedeapsa cu închisoarea împotriva proprietarilor care nu verifică dreptul de ședere al chiriașilor și nu îi evacuează pe cei aflați clandestin pe teritoriul țării, informează Agerpres.

Planul, aflat în prezent în stadiu pilot în West Midlands, va fi extins la scara întregii țări. Conform prevederilor viitoarei legi a imigrației, proprietarii vor fi obligați să verifice actele care dovedesc dreptul de ședere al unei persoane pe teritoriul britanic, examinându-i pașaportul sau permisul biometric de ședere.

Citește și: Noi tentative ale imigranţilor de a ajunge în Marea Britanie, prin Eurotunel

Conform secretarului pentru comunități, Greg Clark, prin noua lege va fi creată o listă neagră a proprietarilor care încalcă în mod repetat legea și vor fi anunțate măsuri care să prevină oferirea spre închiriere a unor locuințe sub standardele de bază.

”Suntem hotărâți să eradicăm fenomenul proprietarilor care câștigă bani de pe urma imigrației ilegale, exploatând oameni vulnerabili și subminându-ne sistemul de imigrație. Pe viitor, proprietarilor li se va cere să se asigure că persoanele care le închiriază locuințele au dreptul legal de ședere în țară. Le vom pretinde, de asemenea, să își îndeplinească îndatoririle de bază ca proprietari, sancționându-i pe cei care dau cu chirie locuințe periculoase, murdare și supraaglomerate”, a explicat Greg Clark.

Cei care vor încălca legea vor primi amenzi, pedepse cu închisoare până la 5 ani sau alte sancțiuni.

Premierul David Cameron, care se află în Marea Britanie în această săptămână, prima a vacanței sale de vară, a declarat că Guvernul ”nu va lăsa nicio piatră neîntoarsă” pentru a răspunde ”roiului de oameni” de la Calais.

Un nou gard care va proteja intrarea în tunelul pe sub Canalul Mânecii va fi terminat vineri.

”Mulți văd Europa și mai ales Marea Britanie drept un loc care oferă perspectiva de câștiguri financiare. Nu este cazul — străzile noastre nu sunt pavate cu aur”, a avertizat și ministrul de interne, Theresa May, într-o postare pe Twitter.

Pe de altă parte, Consiliul pentru Refugiați a acuzat guvernul că acționează ”reprobabil din punct de vedere moral”, după ce Ministerul de Interne a confirmat planul de a priva în mod automat de dreptul la alocații familiile ale căror cereri de azil au fost respinse.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă