5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialNoi tentative ale imigranţilor de a ajunge în Marea Britanie, prin Eurotunel

Noi tentative ale imigranţilor de a ajunge în Marea Britanie, prin Eurotunel

Aproximativ 300 imigranţi au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să ajungă în Marea Britanie, prin Eurotunel, informează Agerpres

Astfel, 800 de imigranți s-au aflat la intrarea în Eurotunel, în zona porților de acces de la peroanele de unde pleacă trenurile spre Marea Britanie pe sub Canalul Mânecii, au indicat surse din poliție. Aceștia au încercat să intre în tunel pe parcursul nopții, iar forțele de ordine s-au confruntat cu aproape 300 de tentative de a forța intrarea.

Citeşte şi: FOTO + VIDEO. Drama imigranților care își riscă viețile prin Eurotunel, ca să ajungă în Marea Britanie

Cinci imigranți au reușit totuși să pătrundă în zona din care pleacă trenurile, dar au fost reținuți de jandarmi.

Față de nopțile precedente este o scădere a tentativelor de intrare în Eurotunel. Numai în noaptea de joi spre vineri imigranții au încercat de peste 1.000 de ori să ajungă în tunel.

În ultimele săptămâni au avut loc foarte multe încercări ale numeroșilor imigranți de a trece prin Eurotunel, cu orice risc, pentru a ajunge în Marea Britanie. De la începutul lunii iunie s-au înregistrat zece decese în rândurile imigranților clandestini care au încercat să treacă prin tunelul de sub Canalul Mânecii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă