Până acum, avem aşa: un program de guvernare în mare parte necunoscut guvernanţilor, un şef suprem extrem de puternic şi de suspicios, o opoziţie care mai rezistă graţie câtorva pagini de Facebook, o situaţie geopolitică numai bună să ne dea fiori pe termen lung. Peste toate astea mai pune un tremolo naţionalist preexistent în rândul partidelor de guvernământ şi zgândărit de apropierea împlinirii celor o sută de ani de la 1918.
Să le luăm pe rând.
Calificare la locul de muncă, asta ar trebui să scrie în fişa postului pentru mulţi din Palatul Victoria. Oamenii s-au trezit peste noapte miniştri aşa cum se trezesc unii câştigători la Loto; le-a sclipit steaua norocoasă. Au fost aleşi nu pentru ducerea la bun sfârşit a programului de guvernare, ci pentru complicităţile lor confortabile. Îl vedem zilnic pe Grindeanu scuzându-se cum că nu el ar trebui să fie premier, ci şeful lui, îi vedem şi pe ceilalţi acceptându-şi soarta de norocoşi doar pentru că Dragnea Liviu Nicolae a fost prins cu ouăle de sub cloşcă şi legea, deocamdată, îi interzice să facă pe cocoşul naţional. Toate acestea, în hăulitul televiziunilor partenere, dornice să-şi vadă patronii scăpaţi de supărăcioşii ăia de la DNA. Ce va fi mai departe? – dacă pomenile vor pune bugetul pe butuci, Dragnea va decapita câteva ministere, spre deliciul sărăcimii obişnuite cu legenda că Ceauşescu era patriot şi nu ştia, săracu’, cum rabdă românii de foame; curva aia de nevastă-sa era scorpia. Mai departe? Resurse avem încă, dacă nu ne dă FMI bani pentru pomeni, ei bine, atunci o să luăm cu împrumut de la marele popor chinez.
Probabil e cel mai stufos guvern din istoria României, dar şi cel mai aiurea. O pui pe Olguţa Vasilescu la Ministerul Muncii? – păi fosta peremistă vine din capitala judeţului cu cel mai mare număr de asistaţi; da, e fătuca aia care se zburlea că „nu vreau să mai aud ungureşte pe străzile Craiovei“, referindu-se la muncitorii din Secuime; şi da, în timp ce în Craiova constructorii stadionului nu găsesc forţă de muncă locală – „Sunt în şomaj de patru luni, e greu, însă nu pot accepta să lucrez pe un şantier. Vine vara, temperaturile vor fi insuportabile, nu pot accepta un loc de muncă, indiferent cât de bine ar fi plătit“, a spus unul dintre şomerii prezenţi la sediul AJOFM (sursa: Gazeta de Sud). Îl pui ministru pe Daea, iniţiatorul legii pensiilor speciale pentru parlamentari? La Justiţie pe sforarul care ne-a dat de pereţi cu „marţea neagră“? La ce s-a anunţat până acum, e de aşteptat o lege pentru eliberarea lui Dan Voiculescu şi scăparea de griji a lui Sebastian Ghiţă – Sebi, după spusele lui Dragnea Liviu Nicolae. Pentru aristocraţii stângii româneşti, puterea nu e un bun public, ci un echivalent ciudat al premiilor de la companiile de stat: bani de miel de Paşti, bani de porc de Crăciun, de murături, de vacanţă, de orice; sau echivalentul magazinelor speciale în care vânzătorii salutau mai întâi epoleții?
Cum vor scăpa pesediştii din acest circ? E simplu: vor lua pâine pe datorie şi-o vor arunca mulţimii, în paralel cu discursurile despre românism. Iar Opoziţia? Drăguţul de PNL îşi va căuta în continuare lideri cuviincioşi, care să nu deranjeze putregaiul din adâncul mâlului, şi se va uita către Iohannis mârâind printre dinţi că „l-am făcut preşedinte ş-acuma nu se implică să ne tragă-n sus“. La USR încă nu s-au distilat adevărurile personale, darmite o ideologie sau o strategie comună.
Aşa că guvernul Dragnea are cale liberă către toate cele; îl ajută şi pokerul geopolitic, marii jucători sunt ocupaţi, când să se mai uite şi la trişorii mici şi norocoşi, de Balcani? Doar că, nouă, steaua asta norocoasă a politicianului român ne-a scos peri albi – porniţi la drum cu ideea că toată planeta are nevoie de România, aleşii noştri şi-au cam bătut joc de toate şansele României. Românii sunt viteji şi drepţi, ne spun aleşii – şi corupţii sunt votaţi inclusiv din puşcărie. România e o ţară bogată, ne spun aleşii – şi românii sunt cei mai săraci din Europa. Grânarul Europei, ne mai spun – şi usturoiul vine din China, cartofii din Egipt şi carnea din Polonia. Or, toate astea se răzbună, vine vremea când istoria te-ntreabă din cărţi: „Pe ce te bazezi, monşer?“. Prieteniile tradiţionale sunt pe ducă, la fel şi duşmăniile. De ce ar proteja marile puteri o ţară care îşi bate joc de propria putere?
Iar naţionalismul pe care mizează noua putere răcoreşte la o adică, dar nu mai mult. Se va împlini suta de ani de la unirile din ’918 şi în loc de un exerciţiu al sincerităţii – ce am făcut, ce nu am făcut, ce trebuie făcut – vom vedea cum simbolurile naţionale devin ideologie. Prea-dreptcredincioşii din politică vor începe concursul de pelerinaje în Transilvania, ca şi când ardelenii încă nu s-au prins că fac parte din România – vor defila cu torţe şi îşi vor face poze pe Muntele Găina, după vorbele unui alt socialist, coleg de-al lui Mihai Viteazu: „Singura voastră bucurie, a ardelenilor, este că o dată pe an venim noi de la Bucureşti să celebrăm ceva“. Patriotism gureş, erecţii identitare, celebrări ale suferinţei milenare, duşmani de serviciu – nu educaţie, nu autostrăzi, nu spitale. Suntem Grrrădina Maicii Domnului, suntem poporrrul primordial, nimic n-ar fi de n-ar fi fost românii – dar înainte să plesnească mândria-n noi, ar trebui să ştim că toţi marii nemernici ai lumii pe asta au mizat.
Va fi un final? Socialiştii români încă nu se întreabă de ce, de fiecare dată când câştigă alegerile, liderii lor induc îndoiala că România o ia în altă direcţie decât Occidentul – şi mă uit la steaua norocoasă a ăstora de-acum şi-aş zice un Doamne fereşte!, da-n ţara asta de prea-dreptcredincioşi nici nu mai ştii dacă Dumnezeu are stele în jurul lui sau epoleţi…
