24 C
București
miercuri, 3 iulie 2024
AcasăSpecialManifestaţii în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc în SUA

Manifestaţii în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc în SUA

Etnicii maghiari din Los Angeles şi Cleveland au organizat în weekend manifestaţii de susţinere a autonomiei Ţinutului Secuiesc, relatează Mediafax.

La manifestaţia din Cleveland, Balazs Izsak, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a citit o petiţie în faţa Bisericii catolice locale.

Un eveniment asemănător va avea loc luni la Toronto şi va fi însoţit de manifestări culturale.

Potrivit MTI, Consiliul Naţional Secuiesc organizează luni la Târgu Mureş un marş în vederea susţinerii autonomiei teritoriale şi libertăţii de exprimare a comunităţii maghiare. Marşul, susţinut de europarlamentarul Laszlo Tokes, a fost interzis de autorităţile locale, care au aprobat doar o ceremonie de comemorare. Organizatorii evenimentului intenţionează să înmâneze o petiţie autorităţilor locale.

Anul trecut, aproape 30.000 de persoane au participat la marşul de la Târgu Mureş, care nu a fost însă susţinut de cel mai mare partid al comunităţii maghiare din România, UDMR.

Cele mai citite

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2024, afișate azi

Rezultatele la Evaluarea naţională vor fi afişate astăzi, până la ora 14:00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.Contestaţiile pot fi depuse la centrele de...

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2024, afișate azi

Rezultatele la Evaluarea naţională vor fi afişate astăzi, până la ora 14:00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.Contestaţiile pot fi depuse la centrele de...

Cele 3 scenarii principale privind alegerile prezidențiale și parlamentare care vor fi dezbătute în data de 4 iulie 2024 în ședința coaliției de guvernare...

Care dintre cele 3 variante este mai plauzibilă? După ce consultările în ceea ce privește alegerile prezidențiale s-au încheiat la Palatul Victoria și după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă