Romania e greu de inteles in cadrul oferit de regulile care ghideaza viata democratica occidentala. Nu exista o majoritate transparenta capabila sa asigure aplicarea vreunui program de guvernare, iar decizii fundamentale precum reorganizarea Guvernului pica in Parlament. Pe de alta parte, dupa esecul motiunii lui Mircea Geoana, vedem ca nici opozitia, majoritara in Parlament, nu are vointa sau putinta de a darama un guvern fara sustinere parlamentara.
Traian Basescu si apoi Mircea Geoana au insistat pe necesitatea unei "majoritati transparente" care sa impuna guvernarii viziune, coerenta, predictibilitate si responsabilitate. Dar majoritatea parlamentara e de folos nu numai pentru ca impune o viziune de guvernare, ci si pentru ca blocheaza cele mai fanteziste proiecte lansate de cei care nu au responsabilitatea guvernarii, uneori nici macar perspectiva exercitarii acesteia.
In Parlamentul Romaniei exista o singura majoritate solida, cea antiprezidentiala, oficializata la inceputul acestui an. Zelul cu care se modifica la fiecare doua luni Legea referendumului ori refuzul de a vota persoanele desemnate de Traian Basescu in consiliile de administratie de la Radioul si Televiziunea publice dau marturie despre coerenta si predictibilitatea majoritatii antiprezidentiale.
Nu exista insa o majoritate transparenta pentru guvernare. In lipsa acesteia, se creeaza majoritati ad-hoc, nefiresti, in sprijinul celor mai controversate propuneri (precum interzicerea difuzarii sondajelor de opinie in timpul campaniei electorale ori dezincriminarea deturnarii de credite) sau al celor mai fanteziste si costisitoare initiative.
Competitia intre partide a fost practic inlocuita de competitia intre indrazneala si populismul diferitelor propuneri. Cu cat o initiativa este mai ambitioasa si mai nesustenabila, cu atat ea are mai multe sanse sa fie adoptata, pentru ca nu exista o majoritate transparenta si responsabila care sa o poata respinge. Majorarea pensiilor a fost votata in unanimitate, chiar daca premierul avertizase, intr-o prima faza, asupra riscului aruncarii economiei in aer. La fel s-a intamplat si in cazul devansarii cu cateva luni a majorarii pensiilor: PSD a venit cu ideea, i s-a raspuns initial ca nu se poate, pentru ca, intr-un final, toata lumea sa cada de acord ca este posibil ca pensiile sa fie marite chiar de la 1 noiembrie. In acest ritm, cel care va propune plata retroactiva (pe sase luni sau – de ce nu? – un an) a pensiilor marite va miza cu siguranta pe cartea castigatoare. Multe alte proiecte, de la decontarea biletelor de tren pe care pensionarii le primesc gratuit pana la cresterea punctului de pensie pentru mineri si otelari, sunt in cautarea majoritatilor ad-hoc, chiar a unanimitatii. Fata de efortul bugetar de doua miliarde de euro pe an adus de majorarea pensiilor, astfel de initiative, sau masurile luate pe final de mandat de guvernarea Nastase, par un mizilic.
Peste tot in lume succesul politic depinde in primul rand de voturi, nu de buna guvernare. In cautarea acestor voturi, parlamentari din toate partidele – la putere sau in opozite – sunt gata sa sprijine cele mai populiste si mai iresponsabile initiative. Dar cei care apartin majoritatii sunt obligati sa fie loiali deciziilor luate de liderii lor care poarta responsabilitatea guvernarii. O astfel de "cenzura", impusa in primul rand de necesara loialitate fata de guvernul pe care il sustin, sparge valul populist ce vine dinspre bancile unei opozitii ce nu poarta raspunderea guvernarii. Cu o singura conditie. Sa existe o Putere si o Opozitie.
In Romania, daca un guvern, oricare ar fi fost el, condus de PSD, PD sau PNL, ar fi avut o majoritate parlamentara, cateva dintre cele mai populiste initiative ar fi murit in fasa. Opozitia s-ar fi vaicarit ca vrea binele poporului, dar nu e lasata de Putere, partidele care formeaza majoritatea ar fi acuzat opozitia de iresponsabilitate, si temele populiste s-ar fi stins fara sa faca prea multe valuri. si, mai ales, fara sa incarce nemasurat bugetele guvernarilor viitoare.
Gelu Trandafir este publicist
