Spre finele anului 2008, multi europeni au inceput sa vorbeasca despre sfarsitul capitalismului. Au uitat ca, in Europa, capitalismul a mai cedat – in multe cazuri prin violenta – locul etatismului si corporatismului in anii ’30, pentru a fi apoi resuscitat intr-o mana de state in anii ’80. Prin prisma actualei crize financiare – doar ultima dintr-o intreaga serie prin care capitalismul a trecut – e just sa ne intrebam daca beneficiile capitalismului, atatea cate or exista, sunt inca mai mari decat costurile pe care le implica. Desi Marx si-a marturisit un grad considerabil de admiratie pentru capitalism, se sugereaza acum ca cel mai mare merit al sistemului – spiritul antreprenorial – ar putea fi produs printr-un soi de inginerie genetica, care sa evite cumva componenta distructiva la care capitalismul este predispus.
Capitalismul a fost mai intai admirat pentru ca era "progresist", dupa cum se exprima Marx. Odata crescuta productivitatea, aceasta nu a mai scazut la loc. De fapt, o data cu aparitia, pas cu pas, a capitalismului financiar din 1820, productivitatea a sporit in fiecare tara europeana – Marea Britanie, Belgia, Franta, Germania si Austria. Productivitatea a inregistrat salturi chiar mai mari – incepand sa creasca mai timpuriu – in Statele Unite. Firavul stoc de date istorice de care dispunem pentru o analiza sugereaza ca, in jurul anului 1820, salariile (compensate in scadere de puseurile inflationiste din deceniile precedente si in urcare de deflatia din deceniile urmatoare) au evoluat pe o panta la fel de ascendenta.
In zilele noastre exista o opinie larg impartasita care pune sub semnul indoielii faptul ca o crestere a productivitatii peste nivelurile ametitoare de astazi ar avea cine stie ce valoare avand in vedere costurile infricosatoare pe care le-ar presupune aceasta crestere, costuri luate de bune in toate discutiile. Dar, in opinia mea si conform cercetarilor empirice, aceasta teorie la moda nu poate sta in picioare.
In primul rand, europenii gandesc despre capitalism in termenii unui laissez-faire al "pietei libere". Dar capitalismul inseamna deschidere fata de inovatiile promovate de jos in sus. El in sine nu ameninta prestatiile de protectie sociala ale nimanui.
Ipoteza la moda neaga pana si cel mai evident beneficiu. Recunosc, salariile prietenilor mei platiti cu asupra de masura sunt atat de mari incat ar putea acoperi, practic, toate nevoile lor previzibile. Chiar si leafa mea este suficient de mare incat sa le acopere pe ale mele. Dar cresterile de productivitate se traduc aproape intotdeauna in cresteri de salarii peste tot in economie. Iar cresterile generalizate ale nivelului de salarizare au o valoare sociala care creeaza beneficii enorme.
Cresterile de salarii fac posibil ca mai multi oameni sa evite muncile plicticoase, obositoare sau oneroase si sa preia ocupatii captivante si stimulatoare de idei. Acele "tenebroase mori satanice" ale erei lui Marx au disparut multumita unei productivitati mai ridicate, nu gratie unui grad mai mare de reglementare impus de stat.
Un alt aspect problematic in teoria la moda este ca o mare parte din presupusele costuri ale cresterii productivitatii este fie iluzorie, fie mult exagerata. Ideea ca un capitalism viabil duce la o piata a muncii slab articulata, cu rate inalte ale somajului si o participare redusa la forta de munca, nu poate fi sustinuta. Din contra, inovarile stimulate si inlesnite de capitalism creeaza locuri de munca – in noile companii infiintate pentru a dezvolta noi idei, in marketing si in managementul care trebuie sa se mentina la curent cu noile organizatii si noile instrumente.
Ideea ca oamenii obisnuiti sunt angoasati cand se gandesc ca alti oameni detin bogatii extraordinare este si ea cultivata in cercurile prestigioase fara sa fie prezentata vreo proba in acest sens. Cei mai multi oameni au destul simt practic pentru ca atunci cand, sa spunem, merg la spital pentru analize ceea ce conteaza pentru ei este daca exista aparatura medicala corecta necesara unui diagnostic, si nu daca altii, in alta parte, au o aparatura mai buna.
Este adevarat, capitalismul creeaza rupturi si incertitudini. Dar nu ar trebui sa pierdem din vedere cealalta fata a monedei. Capitalismul este unic in a-i stimula pe antreprenori sa nascoceasca noi idei comerciale si sa le dezvolte pentru piata, dar si in a genera entuziasmul consumatorului pentru descoperirea de lucruri noi.
Poate ca cea mai mare realizare a capitalismului a fost sa transforme locul de munca din ceva de rutina – deci plictisitor – in ceva schimbator, stimulativ din punct de vedere mental, provocator, orientat pe rezolvarea problemelor, axat pe cercetari si, uneori, pe descoperiri. Intr-adevar, linia de asamblare, acea experienta care amorteste mintea, a fost o caracteristica a capitalismului de la fabrica de ace descrisa de Adam Smith in 1776 pana la giganticele fabrici ale lui Henry Ford din 1920. Dar nici Rusia comunista si Europa socialista nu s-au putut descurca fara linii de productie. si, multumita cresterii productivitatii, o pondere tot mai mare a locurilor de munca se gaseste in afara fabricilor si fermelor.
La finele secolului al XIX-lea, Europa, de la Viena si Berlin la Paris si Londra, sarbatorea deja transformarea vietii economice. Desigur, oamenii au observat ca entuziasmul implica anumite costuri sub forma de inconveniente si teama. Dar cei mai multi nu si-au dorit reintoarcerea la trecutul seren.
si totusi s-au intors, desi neintentionat, atunci cand schimbarile etatiste si corporatiste in institutiile economiei au curmat inovarea si ambitia pana cand locul de munca a redevenit la fel de anost cum era in trecut.
Astazi, oameni sofisticati si bine intentionati sugereaza ca putem revigora spiritul antreprenorial, dar intr-un fel care sa-l impacheteze intr-o noua economie orientata spre investitia sociala – pentru a combate incalzirea globala, a genera economii de energie etc… Problema cu acest tip de gandire este, cred eu, ca va birocratiza economia, alocand o mare parte din cheltuieli unor agentii guvernamentale si implicand multe companii in contracte de achizitie publica.
In sine, acest lucru s-ar putea sa nu fie o problema. Dar la fel de bine ar putea fi, daca inabusa capacitatea indivizilor de a inova pentru o piata libera. In anul 1930 un experiment a testat aceasta ipoteza: economiile proaspat birocratizate din Europa Occidentala au fost depasite, de departe, la capitolul inovatie de economia americana, relativ nebirocratica.
Asadar, chiar daca 2008 a fost un an de provocari pentru economia mondiala, sunt sigur ca acele tari care pun pret pe inovare sunt bine sfatuite sa pastreze capitalismul.
Copyright: Project Syndicate, 2008.
www.project-syndicate.org
