» Presedintele organizatiei municipale Constanta a PD cocheteaza cu ideea unei candidaturi la functia de primar.
Democratii sunt pe val. Conducerea filialei judetene Constanta a PD va strange, la sfarsitul lunii, propunerile ce vin din teritoriul pentru primarii. La Constanta, Laurentiu Mironescu, presedintele organizatiei municipale Constanta, este un potential candidat la functia de edil al orasului. Stelian Dutu, liderul democratilor constanteni, a declarat ca Mironescu va avea sprijinul necesar unei astfel de incercari. Presedintele organizatiei municipale Constanta este constient de faptul ca nu are avantajele de care dispune actuala conducere a administratiei locale.
In schimb, intalnirile cu cetatenii vor avea ca rezultat identificarea problemelor cu care se confrunta, precum si cunoasterea reciproca. Mironescu recunoaste ca mizeaza pe imaginea pe care PD o are la nivel national si considera ca tinerii pot fi convinsi sa se prezinte la urne pentru a desemna primarul Constantei. Democratii se vor implica in campania de strangere de semnaturi prin care vor sa salveze spatiile verzi, in conditiile in care din ce in ce mai des, in ultima perioada, pe astfel de suprafete se construiesc imobile fara sa se tina cont de faptul ca zonele verzi sunt plamanul orasului.