Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri” va pleca, joi, într-o misiune a Forţei NATO în Afganistan (ISAF), informează un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), remis redacţiei.
Principalele misiuni ale militarilor sunt asigurarea securităţii ariei de responsabilitate, acordarea de asistenţă umanitară populaţiei locale şi instruirea Forţelor de Securitate Naţionale Afgane, prin desfăşurarea de acţiuni militare în comun.
Citeşte şi Problema scutului antirachetă „rămâne nerezolvată” pentru Rusia şi NATO
Cu prilejul detaşării batalionului „Lupii Negri”, va fi organizată, în 11 iulie, o ceremonie militară, la care vor participa ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă.
În 5 iulie, România a trimis în Afganistan detaşamentul de forţe pentru operaţii speciale.
Citeşte şi Doi români, victime într-un ATENTAT sinucigaş în Afganistan
De asemenea, săptămâna trecută, un român a murit şi un altul a fost grav rănit într-un atac produs în baza NATO din Kabul, Afganistan. Atentatul s-a soldat cu moartea a şapte persoane, iar cei trei atacatori au fost ucişi.