1.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialLulzSec: Presupusul lider al grupului de hackeri este un tânăr de 18...

LulzSec: Presupusul lider al grupului de hackeri este un tânăr de 18 ani

Unul dintre presupuşii lideri ai grupului de hackeri LulzSec s-a dovedit a fi un adolescent de 18 ani care avea stocate în calculator datele personale a peste 750.000 de persoane în momentul arestării sale, potrivit telegraph.co.uk.

Jake Davis folosea nu mai puţin de 16 calculatoare acasă, în insulele Shetland, potrivit procurorilor. Davis a vorbit doar pentru a-şi confirma numele şi adresa şi a fost eliberat condiţionat până pe 30 august. Tânărul va trebui să poarte un dispozitiv electronic de urmărire şi nu va avea acces la Internet.

Presupusul hacker are de-a face cu cinci capete de acuzare, printre care şi punerea la cale a unui atac cibernetic asupra site-ului Agenţiei pentru Combaterea Crimei Organizate (Serious Organized Crime Agency). El mai este acuzat pentru povestea falsă apărută în ediţia online a cotidianului The Sun în data de 18 iulie, care susţinea că mogulul Rupert Murdoch era mort.

„Topiary”, aşa cum era el cunoscut în mediul virtual, era bănuit a fi şi principalul purtător de cuvânt al grupului LulzSec, cel care dădea interviuri presei şi folosea contul de Twitter al grupului pentru a-şi ţine suporterii la curent cu cele mai recente activităţi. Toate postările de pe contul de Twitter personal al lui Topiary au fost şterse în data de 22 iulie şi a rămas un singur mesaj, care spunea că „nu poţi aresta o idee”.

Gruparea LulzSec este responsabilă pentru o serie de atacuri virtuale asupra CIA, Sony şi News International. În ultimele două luni au fost arestate trei persoane, ca parte a unei investigaţii la nivel internaţional, cu raiduri în Marea Britanie, Italia, Spania, Olanda şi Turcia.

Cele mai citite

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...

Iranul renunță la sancțiunile pentru femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă

Iranul nu va mai sancţiona femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă, chiar dacă lipsa acestui accesoriu presupune o încălcare a legii, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă