21.1 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăSpecialLucrarile de la TNB muta Sala Mare la subsol

Lucrarile de la TNB muta Sala Mare la subsol

» In aceasta toamna va fi organizata o licitatie internationala pentru lucrarile de renovare a TNB, a declarat directorul institutiei, Ion Caramitru.

» Premierele acestei stagiuni sunt "Toti fiii mei", dupa Arthur Miller, in regia directorului Teatrului National, si "Tartuffe" de Molière, in regia lui Andrei Belgrader, cu Horatiu Malaele in rolul principal.

» Caramitru a dezvaluit "o promisiune de colaborare" cu regizorul englez Richard Eyre si intentia de a aduce pe scena Nationalului bucurestean creatii apartinand lui Purcarete si lui Tocilescu.

Pana la inceputul lunii octombrie va fi organizata o licitatie internationala vizand renovarea Teatrului National, a declarat Ion Caramitru in deschiderea conferintei de presa dedicate premierelor din noua stagiune. "Proiectul a fost vizat de MCC. Mai asteptam sa primim avizul de la Pompieri, astfel incat cel tarziu la sfarsitul lunii septembrie-inceputul lunii octombrie sa putem face licitatie internationala", a detaliat directorul TNB. Lucrarile vor dura trei ani si nu vor afecta bunul mers al teatrului. Cat timp se vor efectua lucrari la Sala Mare, spectacolele vor fi mutate intr-o sala de la subsol, care urmeaza sa fie amenajata pana atunci; "operatia estetica" la care va fi supusa Sala Mare presupune reducerea numarului de locuri de la 1.100 la 850, pentru a reface acustica salii.

Arthur Miller, pe scena Nationalului
In deschiderea stagiunii 2009-2010, sambata, 12 septembrie, si duminica, 13 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare va avea loc premiera spectacolului "Toti fiii mei" de Arthur Miller, in regia lui Ion Caramitru. Scrisa si pusa in scena in anul 1947, aceasta piesa este cea care l-a propulsat pe Arthur Miller in atentia publicului american si a criticii, totodata, si cea care i-a adus primul Premiu Tony. Povestea este inspirata dintr-un fapt real, preluat de dramaturg din paginile unui ziar. Actiunea se petrece in America, imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, in sanul unei familii care a reusit sa se imbogateasca profitand de oportunitatile aparute. In casa Keller dramele sunt insa adanci.

Spectacolul de la National reflecta, intr-o atmosfera tipica Americii anilor ’50, excelent redata de scenografia lui Dragos Buhagiar, teme importante ale dramaturgiei lui Miller: vina, culpabilizarea, durerea, moartea, regretul si moralitatea unor alegeri. Din distributie fac parte Victor Rebengiuc, Sanda Toma, Dragos Stemate, Costina Ciuciulica, Vivian Alivizache, Dorin Andone, Ioan Andrei-Ionescu, Gavril Patru, Irina Cojar.
Piesa are parte si de aportul generatiei cool, muzica originala a spectacolului apartinandu-i lui Vlaicu Golcea, light design-ul – lui Chris Jaeger, iar multimedia – artistului vizual Daniel Gontz.

Malaele loveste din nou
Urmatoarea premiera va avea loc la Sala Amfiteatru sambata, 3 octombrie. Un text clasic intr-o viziune moderna, "Tartuffe", de Molière, il readuce in scena pe Horatiu Malaele, iar la pupitrul regizoral – pe cunoscutul Andrei Belgrader, regizor de origine romana stabilit in SUA. Alaturi de Horatiu Malaele, in distributia noului spectacol apar: Simona Bondoc, Alexandru Georgescu, Ana Ciontea, Daniel Badale, Silviu Biris, Marius Rizea, Magda Catone, Bogdan Musatescu, Mihai Persa, Erika Baiesu, Simona Popescu. Tot in prima parte a viitoarei stagiuni, la Sala Atelier va avea loc premiera piesei lui Eric Emmanuel Schmitt "Tectonica sentimentelor", pe care o pune in scena regizorul Nicolae Scarlat. Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Tamara Cretulescu, Carmen Ionescu, Valentina Zaharia vor da viata unor destine tulburatoare. Un barbat si doua femei – prinsi intr-o poveste de dragoste plina de imprevizibil.

Ivan Turbinca pe intelesul dadaistilor
Pe langa aceste premiere, Ion Caramitru a prezentat alte doua proiecte aflate in lucru: unul dupa "Ivan Turbinca", intr-o versiune avangardista, si "Marele inchizitor", dupa F.M. Dostoievski, cu Victor Rebengiuc in rol principal si in regia lui Radu Penciulescu. Teatrul National Bucuresti mai are o promisiune de colaborare cu celebrul regizor englez Richard Eyre. In plus, Ion Caramitru a declarat ca doreste sa aduca in curand pe scena Nationalului regizori precum Silviu Purcarete si Alexandru Tocilescu. Totodata, seria "Conferintele Teatrului National" va fi deschisa, pe 20 septembrie, de Gheorghe Florescu si Dan C. Mihailescu, prin conferinta "Ceausismul ghicit in zatul de cafea". Evenimentul va cuprinde o discutie pe marginea romanului autobiografic al lui Gheorghe Florescu, "Confesiunile unui cafegiu".

"Eduard al III-lea", in Grecia
La inceput de stagiune, Teatrul National Bucuresti participa la doua festivaluri externe. Pe 30 septembrie, spectacolul Teatrului National "sapte dintr-o lovitura", de Lia Bugnar (in regia lui Ion Caramitru), se va juca la Koper, in Slovenia, in cadrul Festivalului NETA 2009 (Festival of the New European Theatre Action). Pe 9 si 10 octombrie, spectacolul "Eduard al III-lea", de William Shakespeare, in regia lui Alexandru Tocilescu, cu Ion Caramitru in rolul titular, va urca pe scena Teatrului National al Greciei de Nord, in cadrul celei de-a 44-a editii a Demetria Festival.

Festivalul se desfasoara la Salonic si include numeroase evenimente artistice si culturale dedicate patronului spiritual al orasului, Sfantul Dimitrie. Montata pentru prima data in tara, piesa "Eduard al III-lea" aduce in atentia spectatorului contemporan teme consacrate ale dramaturgiei shakespeariene, inca actuale: onoarea, curajul, simtul datoriei, iubirea patimasa. Productie grandioasa a Nationalului bucurestean, cu o distributie remarcabila si un cadru scenografic impresionant, spectacolul va cuceri cu siguranta publicul din chiar patria teatrului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă