Dialectul bănăţean l-a fermecat pe intelectualul ardelean născut în Lancrăm.
Cu inima răpită de „ghiocelul negru”, cum a numit-o Lucian Blaga, la prima întâlnire, pe viitoarea lui soţie, lugojanca Cornelia Brediceanu, a fost parcă normal ca marele poet, din cunoscutul Lancrăm ardelean, să se aplece şi asupra culturii Banatului.
Şi iată ce ne spune el despre aceasta, în revista „Banatul”, în mai multe numere din anii 1926-1930: „Caut în dicţionar un cuvânt potrivit ce-ar putea caracteriza aspectul deosebit de ciudat subt care se înfăţişează cultura Banatului, în cadrul larg al culturii româneşti, şi mărturisesc din capul locului că în cele zece mii de pagini ale dicţionarului nostru, scris şi nescris, mi-a fost cu neputinţă să găsesc cuvântul prin care să putem caracteriza aspectul ce înfăţişează cultura Banatului în cadrul larg al culturii române şi să exprime lapidar paradoxul bănăţean (…).
Nici una din provinciile româneşti nu are o cultură etnografică populară atât de diferenţiată ca Banatul.(…) Cultura Banatului e neapărat o cultură etnografică, anonimă, populară. Ţăranul de aici are un cuvânt prea cunoscut ca să-l mai amintim, fiind de o extraordinară mândrie locală (…) şi are, totuşi, dreptate să se socotească, într-o anumită privinţă … «fruncea».
În satul bănăţean dai, la fiecare pas, peste izvoarele în abundentă izbucnire (…) Poetul Vlad Delamarina este întâiul scriitor român care izbuteşte să scrie în dialect. Lucrul nu ar fi fost cu putinţă dacă Banatul n-ar fi dat naştere tocmai celui mai diferenţiat dialect al Daciei (…). Dialectul acesta, cu consonanţe muiate în miere… De la salbele încărcate de galbeni ale ţărancelor, de la jocuri cu vegetaţia tropicală de forme, prin variantele, harnic brodate, ale baladelor, stilul etnografic bănăţean are ceva din căldura, din pasiunea şi excesul barocului…”. Este vorba despre Barocul etnografiei bănăţene etalat de marele poet cu harul său convingător.
(Sursa: volumul „Dincoace de Palia de la Orăştie”, de Mircea Şerbănescu, apărut la Editura de Vest în 2004)
