2.6 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSpecialLiviu Todoran, reclamat la ANI

Liviu Todoran, reclamat la ANI

Şeful Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş (OJPC), Liviu Todoran, este acuzat de incompatibilitate de sindicaliştii din CNSLR Frăţia. Sindicaliştii mureşeni au sesizat deja în legătură cu această presupusă incompatibilitate Agenţia Naţională de Integritate (ANI). „Domnul Todoran Liviu Emil, pe lângă funcţia de comisar-şef, ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Mureş, consilier local din partea PDL şi secretar al Consiliului de Administraţie al Companiei Aquaserv SA Târgu-Mureş. În conformitate cu prevederile legale funcţionarilor publici le este interzisă ocuparea unor funcţii de conducere în partidele politice, precum şi orice alte funcţii/meserii”, susţine Călin Orlando Cociş, liderul CNSLR Frăţia Mureş în adresa transmisă către ANI. Potrivit lui Cociş, o sesizare similară a fost transmisă şi către Agenţia Naţională a Funcţionarului Public.

Prefectul, de partea lui Todoran

Prefectul de Mureş, Emil Marius Paşcan, a declarat ieri că, din informaţiile pe care le deţine, Todoran nu ar fi în incompatibilitate. „Domnul Todoran s-a autosuspendat din funcţia pe care o are în partid. Legal, el nu se află în situaţie de incompatibilitate”, a declarat Paşcan.
Conflictul dintre Todoran şi sindicalişti a izbucnit pe fondul neînţelegerilor dintre şeful OJPC Mureş şi un comisar din cadrul instituţiei, Lucia Odeta Puia, care ar fi fost retrasă din activitatea de control şi pusă, potrivit sindicaliştilor, pe post de „ofiţer de serviciu”. Lucia Odeta Puia s-a aflat de-a lungul timpului în conflict cu aproape toţi şefii instituţiei, indiferent de coloratura politică a acestora.

Cele mai citite

Nicolae Constantinescu, medicul care a salvat numeroase vieți la Revoluția din decembrie 1989 și la Mineriada din 1990, a plecat la Domnul

„ Astăzi, 21 ianuarie 2025, domnul doctor Nicolae Constantinescu, președintele Fundației Culturale Memoria și directorul Memoria – revista gândirii arestate, a plecat la Domnul”,...

Gigi Becali se delimitează de Călin Georgescu: Așa cum m-a păcălit pe mine, a păcălit două milioane de oameni

George Simion și Gigi Becali bat în retragere în ceea ce privește susținerea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Dacă acum câteva săptămâni Simion îşi...

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...
Ultima oră
Pe aceeași temă