Actualul director al SC „Lucrari Drumuri si Poduri” Bistrita, Liviu Ciupe, si-a depus candidatura pentru o functie de presedinte executiv al organizatiei municipale a PD. Aceasta, dupa ce in urma cu cateva luni, el a anuntat ca demisioneaza din partid, intrucat democratii l-au sustinut la sefia DNA pe procurorul Daniel Morar, cel care l-a trimis dupa gratii, timp de 6 luni.
Ciupe a motivat depunerea candidaturii pentru o functie in organizatia municipala prin aceea ca este nevoie de „o competitie deschisa”. „Nu am nimic de reprosat colegilor mei. Si-au facut treaba. E nevoie, insa, de un suflu nou. Daca se prezenta aceeasi echipa nu era bine, dar nu mi-am depus candidatura doar pentru a fi acolo. Cred ca vom face o echipa buna”, a declarat democratul, referindu-se la candidatura secretarului de stat Ioan Andreica de la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, care si-a depus si el candidatura pentru functia de lider al organizatiei municipale.
Delegatii la conferinta de alegeri vor avea de ales intre actualul lider al PD Bistrita, primarul Vasile Moldovan, si contracandidatul sau, Ioan Andreica. Pentru postul ravnit de Ciupe candideaza si consilierul municipal Mihai Cazacu, inspector scolar general. Conferinta de alegeri este programata pentru vineri, de la ora 16.30.
Atat Liviu Ciupe, cat si Ioan Andreica si-au depus candidaturile in ultima zi cu o ora inaintea expirarii termenului-limita pentru depunerea candidaturilor. Directorul SC „Lucrari Drumuri si Poduri”, firma subordonata CJ, nu a dorit sa comenteze schimbarea de atitudine pe care a adoptat-o in ultimul an in ceea ce priveste cariera lui politica. La numirea in functia de sef al DNA a lui Daniel Morar, cel care l-a trimis dupa gratii, Ciupe a declarat ca demisioneaza din PD si renunta definitiv la viata politica. Ulterior, insa, a precizat ca a fost convins de catre colegii lui sa renunte la un astfel de demers.
In calitate de director al Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj, Liviu Ciupe a fost arestat, in 14 septembrie 1999, in baza unui mandat de cercetare emis de actualul sef al DNA, procurorul Daniel Morar, pe atunci magistrat la Parchetul Curtii de Apel Cluj-Napoca, pe o perioada de 30 de zile, sub acuzatia de instigare la delapidare de fonduri din avutul statului in favoarea unei firme private. El a fost acuzat ca a delapidat 156 de milioane lei vechi, contravaloarea unei cantitati de asfalt folosita la amenajarea unei parcari auto in arealul unui restaurant din municipiul Bistrita.
Odata cu fostul director, a fost arestat si Alexandru Slavita, care la vremea aceea indeplinea functia de sef al Sectiei Drumurilor Nationale Bistrita din cadrul DRDP Cluj. Dupa 4 luni de inchisoare, cei doi au fost gasiti nevinovati si au fost pusi in libertate.
Liviu Ciupe a dat in judecata Statul Roman si a cerut despagubiri materiale de 450 de milioane de lei vechi si morale de 20 de miliarde lei vechi.