UPDATE 05.50 Este incredibil ce se întâmplă la Indian Wells. După ce meciul dintre Halep și Williams a fost întârziat de prima semifinală, în cele din urmă publicul a avut parte de un anunț surpriză din partea liderului mondial. Serena a abandonat înaintea meciului cu românca.
Simona Halep a devenit, oficial, prima finalistă a turneului, conform site-ului oficial al WTA. Deși prima finalistă urma să se decidă în urma meciului Lisicki – Jankovic, abandonul Serenei Williams a schimbat situația. Astfel, în finala de duminică, Simona o va întâlni pe Jankovic, a 18-a favorită.
Serena Williams a abandonat, înaintea meciului cu Halep, din cauza unei accidentări la genunchiul drept. „Cu 4 luni în urmă am început o călătorie spre revenirea la Indian Wells și a fost una minunată…”, și-a început Williams discursul de despărțire de la Indian Wells.
Cealaltă finalistă, Jelena Jankovic, a trecut de Sabine Lisicki, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-1, după o revenire senzațională.
Situația este una greu de digerat pentru publicul american, unii fani parcurcând sute sau chiar mii de kilometri pentru a vedea semifinala istorică în care urma să participe favorita lor, Serena Williams. Mai mult de atât Williams se afla într-un proces de reconciliere cu publicul, după ce liderul WTA a boicotat turneul timp de 14 ani. În 2001, Serena și-a atras oprobiul publicului tot în urma unui abandon. Trebuia să joace, tot în semifinale, cu sora sa, însă Venus s-a retras din cauze medicale, iar publicul a interpretat acest lucru ca pe un aranjament între cele două surori, ceea ce a dus chiar și la remarci rasiste la adresa celor două.
––-
UPDATE 05.15 Meciul dintre Halep și Williams va începe după 05.30, din cauza meciului anterior, în care se va decide prima finalistă a turneului, dar care se prelungește. Sabine Lisicki și Jelena Jankovic se află la egalitate de seturi și vor disputa decisivul.
––-
UPDATE ora 04.55. Partida dintre Simona Halep și Serena Williams este întârziată de prima semifinală, cea dintre Jelena Jankovic și Sabine Lisicki, meci din care se va decide adversara finală pentru româncă sau pentru liderul mondial.
Lisicki are 6-3 și pare favorită să câștige și setul al doilea, astfel că nemțoaica ar putea fi prima finalistă a turneului. Este o jucătoare incomodă, însă Halep are un record de 3-1 în meciurile directe cu ea, în cazul care ar fi să se întâlnească amândouă în ultimul act.
Live Text Halep – Williams: sâmbătă, ora 05.30 (ora României)
––-
UPDATE. Indian Wells 2015. Simona Halep, cap de serie numărul 3, o va întâlni, sâmbătă dimineața, în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Indian Wells, pe liderul mondial, Serena Williams. Cele două se vor duela pentru a șasea oară.
–––
Cel mai puternic meci de la Indian Wells, în care se vor întâlni singurele jucătoare rămase în competiție din top 10 mondial, va avea loc pe arena centrală. Semifinalele turneului sunt programate pentru vineri, zi în care meciurile încep de la ora 21.00 (ora României). Ora exactă a meciului dintre Halep și Williams urmează să fie anunțată ulterior de organizatori.
Simona Halep și Serena Williams vor avea un meci incredibil, având în vedere că sunt cele mai mari luptătoare din circuit și fiecare punct va fi jucat asemenea unuia decisiv. Într-un astfel de meci fiecare punct contează, iar Simona știe acest lucru. De altfel Halep declara, săptămâna această, că și-a propus ca niciodată să nu mai cedeze fără să fi luptat până la capăt.
Pentru Williams turneul este mai mult unul simbolic, o reconciliere istorică între ea și fanii de aici, în contextul în care liderul mondial a boicotat 14 ani la rând turneul după incidentul din 2001 (sora sa abandonase, din cauze medicale, înaintea meciului cu Serena, iar fanii le-au acuzat pe cele două de aranjamente). În primul tur, Williams a trecut de Monica Niculescu, 7-5, 7-5, despre care a spus apoi că este o luptătoare incredibilă.
Halep vs Williams
De cinci ori s-au întâlnit până acum, iar Williams conduce cu scorul de 4-1. Poate cea mai impresionantă victorie din cariera Simonei a fost cea de la Turneul Campioanelor, atunci când a învins-o pe Serena cu scorul de 6-0, 6-2. La câteva zile distanță s-a impus americanca, scor 6-3, 6-0 și astfel a început o frumoasă rivalitate între cele două jucătoare de top. O singură dată au jucat în 3 seturi, chiar la prima întâlnire, în 2011, la Wimbledon, când Simona încă nu cunoscuse ascensiunea din ultimii doi ani.
Simona are un record incredibil în acest început de an: 19(victorii) – 2 (înfrângeri, inclusiv cea din Fed Cup). Williams are un recod de 12-0, cu tot cu evoluția de la Indian Wells.