Marşul gay pride din Vilnius, capitala Lituaniei, a şocat opinia publică nu printr-o paradă flamboaiantă cu transexuali împăunaţi ori cu bărbaţi musculoşi cu pielea sclipind de la multe straturi de uleiuri. Marele şoc a fost arestarea parlamentarului creştin democrat Petras Grazulis în timp ce racnea insulte homofobe şi după ce încercase să atace fizic manifestanţii. În Europa de est normalitatea şochează.
Politicianul este membru marcant al partidului Lege şi Ordine, e o personalitate autointitulata tradiţionalistă, însă de factură fascistoidă cu un discurs reacţionar asemănător celui din Partidul România Mare la începutul anilor 2000. S-a remarcat în viaţa politică printr-o atitudine nu doar homofobă, ci împotriva oricărei minorităţi, şi printr-un discurs ce uşor poate fi catalogat ca exemplu de hate speech.
Conform datelor poliţiei, marşul a strâns peste 500 de participanţi. “Acest număr nu e suficient pentru a aduce schimbări esenţiale în mentalul societatăţii lituaniene, dar e suficient pentru a conştientiza faptul că societatea înseamnă o unitate multiculturală”, a declarat pentru România Liberă parlamentarul social democrat Marija Ausrine Pavilioniene.
Cel mai bun semn este că “chiar dacă eşti membru al Seimas (Parlamentul Lituaniei, n.n.) nu eşti, în sens Orwellian, mai egal decât ceilalţi şi vei răspunde pentru acţiunile şi vorbele tale”, ne spune Marta Cubaievaite, participantă la marş. În urmă cu trei ani acelaşi Grazulis a atacat demonstrantii la primul marş gay pride în Lituania, literalmente făcându-şi loc cu pumnii şi urlând insulte homofobe. Forţele de ordine şi justiţia au rămas impasibile în ciuda plângerilor ulterioare.
Promptitudinea poliţiştilor a fost exemplară. Parlamentarul a fost culcat la pamânt, imobilizat, legat fedeleş şi cărat pe braţe până la sediul poliţiei. Reţinerea sa a durat mai puţin de trei ore.
Poliţia a fost “mai pregătită ca niciodată”, ne-s spus Zivile Kropaite, jurnalist la radioul naţional lituanian. Într-o serie de conferinţe de presă, reprezentanţii poliţiei au anunţat că nu vor fi făcut nicio concesie de nicio parte a marşului pentru egalitate cu atât mai mult cu cât în acest an gay pride a avut loc in plin centrul capitalei, pe cea mai circulată alee, bulevardul Gediminas.
Precum în Bucureşti, caracterul public al marşului gay pride era uşor inconsistent. Participanţii trebuiau să se înregistreze de cu vreme, iar cei care înregistrau după termenul limită sau după atingerea numărului maxim de participanţi permis trebuiau să renunţe, orarul marşului era strict, iar marşul nu intra în sfera publică, spune Cubaievaite. Nimeni “de pe margine” nu putea participa la marş. Şicanele veneau adesea din partea autorităţilor locale care, sub presiunea grupurilor catolice, se opun făţiş organizării gay pride. Argumente de tipul “nu sunt homofob, dar…” abundă. Astfel, marşul ar fi fost prea scump, asigurarea securităţii participanţilor prea complicată, deci soluţia de compromis apărea mereu a fi defilarea pe o arteră îndepărtată dintr-o mahala sovietică a Vilniusului, explică Kropaite. Justiţia a tranşat însă totul în favoarea organizatorilor, Liga Gay din Lituania.
Anul acesta “chiar şi publicul care nu a mărşăluit, dar care a fost prezent pe bulevard, a luat în fapt parte la eveniment. Fie că îşi arătau susţinerea sau că îşi exhibau atitudini negative, ori că doar stăteau şi observau evenimentele, ei erau participanţi la marş”, spune Gintare Guzeviciute, manager de proiect la Crucea Roşie Lituania.
În adevăr, multă lume de pe margine îşi arăta susţinerea aplaudând marşul. La fel de adevărat este că mai mulţi protestau, de multe ori prin pancarte cu conţinuturi îndoielnice precum “Jos SIDA!”, “Afară din Uniunea Europeană a pederaştilor” sau “UE = URSS”. Nu trebuie omis ca existau şi oameni care protestau paşnic împotriva marşului.
Pe podiumul homofobiei
România, Bulgaria, Lituania şi Croaţia sunt statele membre UE cu cele mai multe cazuri de discriminare şi slabă protecţie a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali), arată un raport al Ilga lansat în urmă cu două luni. Ilga este o organizatie non-guvernamentală care cercetează atitudini legate de minoritatea gay precum şi stadiul adoptării directivei Comisiei Europene privind non discriminarea propusă încă din 2008.
Atitudinile homofobe în Lituania sunt conduse de Biserica Catolică, spune Kropaite, şi sunt preluate de mulţi politicieni, exprimate de asociaţii ale pensionarilor, de protecţie a valorilor familiale, grupuri tradiţionaliste ori religioase, dar şi de neonazişti sau skinheads. “Aş spune că sunt cei care au mult timp la dispoziţie, sunt nesiguri de rolul lor în societate şi care au multe frici neexprimate”, explică Kropaite.
În mediul politic, Petras Grazulis şi partidul său Lege şi Ordine acaparează discursul homofob în timp ce majoritatea largă a politicienilor, “moderat” se exprimă împotriva drepturilor LGBT şi contra organizării de marşuri ale egalităţii. Lituania nu e doar homofobă, spune Guzeviciute, “ea este împotriva tuturor minorităţilor, iar cauza se ascunde în spatele unui sistem educaţional nenorocit”.
Raţiunile din spatele homofobiei se ascund în multe decenii în spatele Cortinei de Fier. Frica de necunoscut generează atitudini anti-gay şi rasiste, spune Kropaite. Leonidas Donskis, filosof lituanian şi europarlamentar liberal, spunea că ura îndreptată împotriva oamenilor “diferiţi” are de-a face cu schimbările rapide din societatea baltică în tranziţie. Atitudinile nu se leagă de faptul că nu ar fi existat oameni de rase diferite în Uniunea Sovietică, dimpotrivă, ci e determinată de teama că lucrurile familiare, chiar şi neapreciate ori urâte, au colapsat dintr-o dată. Chiar dacă s-a întâmplat acum mai bine de 20 de ani, pentru o naţiune care învaţă să fie independentă e foarte puţin. “Abia începem să învăţăm a fi ceva mai deschişi şi să acceptăm lumea aşa cum esteş iar ştiind că aceste lucruri se mişcă destul de încet şi în lumea civilizată, Lituania, precum întreg estul european, va rămâne în urmă încă nişte decenii”.
Pentru prezent însă, social democrata Pavilioniene crede că “marşuri LGBT educă şi iluminează societatea civilă, arată că grupuri sociale diverse şi indivizi diferiţi constituie o societate complexă, iar drepturile şi libertăţile lor trebuie respectate”.
Drepturile omului sunt marea cucerire a secolului trecut, spune Pavilioniene. “Respect demnitatea umană. Nu pot accepta dogmatismul violent, fanatismul şi ai săi analfabeţi ignoranţi care încearcă să îşi discrimineze aproapele, care încearcă să dicteze oamenilor educaţi cum trebuie să trăiască, să gandească ori să acţioneze”.
