Preşedintele CNSRL Frăţia, Marius Petcu, a fost ridicat de DNA în timp ce primea câteva zeci de mii de euro. Aceasta ar fi o parte din cei aproape 200.000 de euro pe care ar fi trebuit să-i primească pe parcursul ultimului an.
Ancheta a pornit de la mai multe suspiciuni referitoare la faptul că Petcu, folosindu-se de calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Sind România (societatea deţinută de centralele sindicale), ar fi facilitat atribuirea mai multor contracte către firma unui om de afaceri, Scrieciu.
Aceleaşi surse mai arată că relaţia dintre Petcu şi firmele lui Scrieciu se derula de mai multă vreme, iar sindicalistul primea lunar un comision de 20% din contractele pe care le obţineau respectivele societăţi pe filiera sindicatelor.