1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialLegislatia privind pensiile private, in curs de adoptare

Legislatia privind pensiile private, in curs de adoptare

Nici acum, dupa mai bine de cinci ani de dezbateri, nu a fost adoptata intreaga legislatie necesara aplicarii pilonilor II si III din reforma pensiilor.
In 2000 a fost adoptata Legea 19 privind sistemul public de pensii, urmand ca in doi -trei ani sa se infiinteze fondurile de pensii administrate privat, cu pensiile facultative. Mihai Seitan, secretar de stat in Ministerul Muncii, presedintele Casei Nationale de Pensii, a declarat ca proiectele legislative se afla in diverse faze. Astfel, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta nr. 50 din 9 iunie 2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicat in Monitorul Oficial nr. 509 din 15 iunie 2005, a fost aprobat de plenul Camerei Deputatilor in sedinta din 14 septembrie si discutata pe 4 octombrie in sedinta Comisiei de munca si protectie sociala a Senatului, urmand sa fie aprobat de plenul Senatului in perioada urmatoare. Acest act normativ in vigoare se refera la infiintarea, organizarea si functionarea unei autoritati independente de supraveghere a sistemului de pensii private, in scopul asigurarii cadrului administrativ si institutional pentru elaborarea normelor necesare functionarii efective a fondurilor de pensii si crearea structurii operationale de supraveghere.
Presedintele Seitan a adaugat ca proiectul de lege privind pensiile facultative, act normativ ce urmeaza a inlocui Legea nr. 249/2004 privind pensiile ocupationale, se afla in faza de avizare la Ministerul Finantelor Publice, urmand a fi aprobat de Guvern si ulterior transmis Parlamentului spre adoptare.
In ceea ce priveste Legea nr. 411 din 18 octombrie 2004 privind fondurile de pensii administrate privat, publicata in M.O. nr. 1033 din 9 noiembrie 2004, supusa unui proces de analiza, se afla in curs de modificare in cadrul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Mihai Seitan a afirmat ca ultimele doua acte normative mentionate au ca scop organizarea si functionarea fondurilor de pensii facultative, respectiv universale, iar necesitatea modificarii acestora a rezultat si din obligatia respectarii angajamentelor asumate in procesul de negociere sau de monitorizare a acestora, realizat prin intermediul subcomitetelor Romania-UE si prin includerea unor prevederi care sa transpuna principiile si prevederile Directivei nr. 41/2003 privind activitatile si supravegherea institutiilor pentru furnizarea de pensii ocupationale, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 235 din 23 septembrie 2003.

Cele mai citite

Fostul jucător al lui FCSB și CFR Cluj, Golofca a semnat cu o echipă din Liga 3!

Cătălin Golofca, fostul mijlocaș al echipelor FCSB și CFR Cluj, a semnat un contract cu Unirea Alba Iulia, echipă din Liga 3. Transferul marchează o...

Cristina Laslo a transmis Federației Române de Handbal că se retrage de la naţională

Selecționerul naționalei feminine de handbal a României, Florentin Pera, a anunțat că jucătoarea Cristina Laslo s-a retras pe o perioadă nedeterminată de la echipa...

Netanyahu reafirmă respingerea oricărui armistițiu cu Hamas

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reiterat luni respingerea faţă de încheierea oricărui acord de armistiţiu în Fâşia Gaza devastată de război deoarece, în opinia...
Ultima oră
Pe aceeași temă