Stimate domnule ministru al Educației, oamenii de artă din țara noastră privesc cu neputință și îngrijorare gestul public de noblețe al românilor, chemați la o donație publică pentru achiziționarea unei capodopere a sculptorului Constantin Brâncuși: „Cumințenia pământului“.
Ne mai desparte doar o lună până la termenul-limită al completării celor 11.000.000 lei, prețul integral al piesei, și visul de a strânge într-un timp-record suma de 5.000.000 lei (cotă particulară) pe lângă cele 5.000.000 lei (cota Guvernului României) pare de domeniul imposibilului. Cu certitudine se va căuta – în ultimă încercare de salvare prin toate mijloacele: loterii, teledonuri, spectacole extraordinare cu donații, concerte de muzică ușoară, populară, jazz – atragerea donatorilor dispuși a repeta momentul pitoresc de neuitat de odinioară, al lansării sloganului „Dați un leu / Pentru Ateneu!“, care a permis între anii 1886-1889 ridicarea edificiului-simbol al culturii românești de către Societatea Ateneul Român din București.
Îmi permit, ca vechi cercetător al istoriei muzicii românești, dascăl vreme de decenii în învățământul artistic românesc și autor al monografiei „125. Ateneul Român în oglinda istoriei“ (2015), să vă sugerez ca Ministerul Educației să se alăture, într-un mod specific, acțiunilor similare din sec. al XIX-lea, așa cum au făcut-o marii dumneavoastră înaintași, miniștrii Petru Poni, Titu Maiorescu și Spiru Haret, în acțiunea de susținere financiară publică a „Cumințeniei pământului“. Spre a nu vi se părea deplasată sau chiar aberantă implicarea Ministerului Învățământului în această achiziție a unui obiect de patrimoniu național, vă dezvălui un document inedit privind cumpărarea viorii „Stradivarius“ a lui George Enescu în 1898, printr-o colectă publică în care apărea și numele marelui matematician Spiru Haret, conducătorul Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor din România.
După succesul primei audiții la Paris și București a „Poemei Române“ de George Enescu (1898), un mănunchi de trei femei entuziaste, intelectuale din societatea înaltă bucureșteană – Ana Haret, Zoe Sturdza și Henrietta Sihleanu –, a luat inițiativa achiziționării unei viori de concert a vestitului constructor italian Antonio Stradiva-rius (1644-1737), printr-o licitație publică.
Tânărul virtuoz descoperă la Stuttgart o „vioară splendidă [care] are o căldură în ton, o dulceață, s-ar spune – scria Enescu amfitrioanei Ana Haret –, că sufletul țării mele vibrează în ea, împreună cu urările compatrioților mei și nu sunt departe de a crede, atât de minunată este… Lutierul mi-a cerut 15.000 de mărci (adică 19.000 de lei – n.n.), ceea ce nu este o sumă enormă, din moment ce aici a fost prețuită la 20.000 franci“. George îl alertează și pe tatăl său, Costache Enescu, să contribuie cu 10.000 de lei la achiziționarea instrumentului, fiindcă „lutierul știe că păstrez vioara definitiv și va putea aștepta o lună, două pentru a fi plătită“. Când totul părea a fi încheiat și George Enescu achitase deja 14.000 de franci, restul banilor fiind stabilit să-i plătească tatăl său, constată că suma licitației publice nu era suficientă. „Fii bun și
dă-mi oarecari indicații asupra autorului fabricant al vioarei D-tale și a costului ei, ca să pot da o notă – îi scria Ana Haret lui George Enescu – prin care să afle lumea ce s-a făcut cu banii.“
Acum a intervenit mâna salvatoare a ministrului Instrucțiunii Publice – Spiru Haret – cu o decizie surprinzătoare: toți copiii școlilor primare din România să contribuie cu 0,90 de bani la lista de subscripție a viorii „Stradivarius“.
Dacă Ateneul Român s-a clădit din faimosul dicton popular „Dați un leu / Pentru Ateneu!“, iar lăutarii au scos constructorii din impas cu vestitul cântec adaptat la supralicitație „Am un leu / Și nu-l mai beu / Ca să-l dau la Ateneu“, ministrul Spiru Haret a îndemnat copiii din învățământul primar să contribuie financiar la licitația din 1898 spre a deștepta în opinia noastră publică o pildă de comuniune sufletească națională fără precedent.
Enescu a obținut premiul I la absolvirea Conservatorului la Paris (1899) și a debutat ca violonist la celebrele concerte „Colonne“ (1900) cântând pe noua vioară Stradivarius!
Oare nu se poate repeta după un secol gestul precursorilor, ca la deschiderea cursurilor primare din septembrie 2016 copiii noștri să dea o lecție publică de patriotism și generozitate umană tuturor iubitorilor de frumos, care să-i urmeze în demersul lor la achiziția sculpturii lui Brâncuși – „Cumințenia pământului“?
Suma copiilor este simbolică –
ca rezultat financiar –, dar relevantă ca gest de noblețe spirituală și de tradiție didactică autohtonă, demersul actual al Mi-nisterului Învățământului și Cercetării din România înscriindu-se ca un moment al adevărului, susținut de o generație extrem de tânără, dătătoare de speranță atunci când se pune problema apărării și susținerii patrimoniului național al poporului nostru.
După succesul primei audiții la Paris și București a «Poemei Române» de George Enescu (1898), un mănunchi de trei femei entuziaste, intelectuale din societatea înaltă bucureșteană – Ana Haret, Zoe Sturdza și Henrietta Sihleanu –,a luat inițiativa achiziționării unei viori de concert a vestitului constructor italian Antonio Stradivarius (1644-1737), printr-o licitație publică.“
