0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialLauda de sine...!

Lauda de sine…!

Televiziunile au pasit in sezonul estival timid, grilele fiind inca rascolite de miracolul politichiei. Toate insa, se lauda: "numai la noi vedeti"… gaina care naste pui vii, celebra gaina care a revolutionat mass-media in urma cu vreo 15 ani. De atunci, sub diverse chipuri, ea s-a strecurat prin toate programele TV.

O vorba din batrani zice: "Lauda de sine, nu miroase-a bine"! Am ajuns la o adevarata isterie a laudelor, de la candidatii din alegerile locale care s-au laudat cu proiecte fantasmagorice pana la sloganurile fiecarei televiziuni ce anunta filme sau emisiuni nemaivazute si nemaiauzite. Filmele sunt majoritatea reluari sau pelicule din lada productiilor derizorii, iar numeroase emisiuni au formate din import cumparate pe bani grei si neadaptate la publicul nostru. Cele mai amuzante sunt laudele masurarii audientei conform sursei GfK. Televiziunea publica, acel program pe care il finantam lunar prin taxa obligatorie, a ajuns sa devanseze cu o mie de spectatori pe minut cei 82 de mii de privitori ai Realitatii TV. Respectivele canale TV se afla pe locurile patru si cinci, mai avand mult de asteptat pana sa ajunga la 241.000 de telespectatori pe minut cat realizeaza Pro TV. Masuratorile lunii mai arata, in genere, o scadere a audientei, si la posturile generaliste, si la cele de nisa. Televiziunile se lauda insa, in continuare. Postul public s-a mandrit, de pilda, cu audienta fazei finale la Eurovision. Ai nostri reprezentanti, Nico si Vlad Mirita cu piesa "Pe o margine de lume" au reusit "performanta" ocuparii pozitiei 20 din cele 25 aflate in concurs. Interpretii, detinatori ai unor voci de calitate, n-au nici o vina pentru acest esec. A afirma ca sunt "victime geopolitice" ramane o scuza fragila. Televiziunea publica implicata in reprezentarea la Eurovision – un "festival" de muzica usoara obosit – poarta, de fapt, marea vina. Nu pot sa inteleaga realizatorii care pregatesc concurentii pentru Eurovision ca la aceasta competitie in vizorul succesului se afla show-ul, minispectacolul fastuos si inventiv conceput. Televiziunea publica, in plan general, din lipsa de fonduri si din lipsa de profesionisti nu mai produce de mult mari show-uri de divertisment. Incropeste tot felul de emisiuni sau risipeste banii pentru cumpararea unor formate de la producatori externi. Pe timpul de trista amintire cand era prinsa in menghina cenzurii, reusea sa produca varietati memorabile cu mari artisti. Acum, cand e libera – aparent! – televiziunea publica, pentru ca functioneaza pe alte planuri menghina intereselor politice, nici macar divertismentele sale nu mai au farmec. In schimb, se lauda cu audiente si cu… premii! Haosul din peisajul mass-media vizuala de la noi e sesizat si de studiile internationale, care constata o politizare a televiziunilor. Avem CNA pe plan legislativ, ales insa, pe algoritm politic care trece cu vederea buimaceala din programe. Mai avem si o Asociatie a Profesionistilor de Televiziune din Romania (APTR) care doarme un an de zile si iese din hibernare numai primavara cand acorda o puzderie de premii. De-a lungul celor 18 editii anuale a premiat nume pe care ne este jena sa le pomenim, persoane considerate insa, mari profesionisti in domeniu de APTR. Un exemplu ar fi Luis Lazarus, omul de baza de la televiziunea dintr-o garsoniera, care a lansat, dupa premiere, serialul "Elodiada". si in acest an, APTR prin acelasi juriu "profesionist" a dat multe, multe premii, 16 dintre ele revenind, – cui? -, nimanui altcuiva decat televiziunii publice, postul aflat in cadere libera in ceea ce priveste interesul publicului. "Noi si ai nostri!" se pare ca a fost deviza preluata si de juriu, de la actuala conducere a postului public care miroase de la o posta a trei tran-dafiri, sigla unui partid politic. Se plimba dezinvolt moderatorii unor emisiuni de la postul public, la unul de nisa, vrand sa para echidistanti. Un fost consilier al fostului premier Adrian Nastase, a poposit de la Palatul Victoria direct in Dorobanti sa modereze o emisiune despre tot felul de evenimente "Ultra News". si, evident, nu lipsesc anume politicieni invitati insistent in emisiunile de divertisment. Toate se petrec la postul public, cel platit din bani publici, si nu la o televiziune comerciala care pe banii sai poate sa produca ce emisiuni doreste sufletul patronului si sa sprijine orice politician.

Sambata, la ora 11.30 puteti descoperi insa, la TVR 1, o emisiune interesanta, "Arca lui Noe". Prezentatorul principal e Dan Helciug si invitati sunt… animalutele noastre de companie, emisiunea propunandu-ne sa le educam cu dragoste. Animalutele n-au culoare politica si e o placere sa urmaresti aceasta emisiune. Din pacate, sunt destul de rare astfel de emisiuni neutre, programul postului public fiind o "arca", dar nu ca aceea a batranului Noe. Vrea sa salveze doar anume suflete in tot felul de emisiuni difuzate la ore de maxima audienta. Trist e ca le promoveaza insistent imaginea pe banii contribuabililor!

 

 

ileana.lucaciu@romanialibera.ro

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă