Lăsaţi-l pe Iuliu Maniu să se odihnească în groapa comună | OPINIE

Atunci când Iuliu Maniu a fost arestat, învinuit şi condamnat ca „trădător de neam”, am crezut că ura ce se năpustea asupra lui încă de când îi apăra pe români de la tribuna Parlamentului maghiar se va stinge în groapa comună de la Sighet în care a fost aruncat. Dar m-am înşelat! Ura, calomniile şi nedreptăţile au continuat până şi după 1989 şi continua şi astăzi. Am constatat acest lucru în toţi aceşti zeci de ani, de la moartea sa din 1953 şi încă o dată în 1 decembrie 2016, când a fost sărbătorită Unirea, dar fără Iuliu Maniu, unul dintre principalii ei făuritori.

M-am hotărât deci, cu slabele mele puteri şi cunoştinţe să încerc a pune în vileag imensa nedreptate ce i s-a făcut şi i se face.

Puţini sunt oamenii politici şi de stat care au provocat atâta duşmănie ca Iuliu Maniu. Explicaţia este foarte simplă: el s-a opus fără cedări şi fără compromisuri oricărei forme de nedreptate sau ilegalitate.  De asemenea el s-a opus oricăror acte sau hotărâri ce ar fi lezat interesele neamului său (chiar dacă autorul lor era o mare putere, Hitler, Stalin, Carol al II-lea sau Ionel Brătianu). În plus el a refuzat să intre într-un organism ocult internaţional, motivând: „eu nu pot sluji la doi stăpâni şi primul meu stăpân este Isus Cristos.” Şi acest refuz l-a urmărit ca o umbră toată viaţa.

Adversitatea cu Ionel Brătianu, care a fost mult mai dură decât se cunoaşte, a început în luna iulie 1919, când într-o întrevedere de la Sibiu, Iuliu Maniu a refuzat fuziunea propusă de Brătianu între Partidul Naţional Român şi Partidul Naţional Liberal, justificând astfel: „În primul rând este o mare deosebire între noi şi dumneavoastră în ce priveşte ideologia, principiile de guvernare şi metodele”…..”noi înţelegem democraţia în sensul clasic al cuvântului”. Din acel moment Ionel Brătianu i-a declarat război total.*

Dacă observăm că Iuliu Maniu a avut ca adversari mari imperii şi mari dictatori ai secolului trecut, vom înţelege de ce metodele folosite pentru distrugerea şi anihilarea sa au fost atât de diverse:

• atacuri şi calomnii prin întreaga mass-media, organizate şi comandate de oameni puterii;
• „campania tăcerii”: ani de zile regele Carol al II-lea a interzis tuturor pronunţarea şi scrierea numelui lui Iuliu Maniu;
• acţiuni organizate pentru ispitirea şi compromiterea unor colaboratori ai lui Iuliu Maniu prin bani şi favoruri. Din păcate aceste acţiuni au avut succes, uneori chiar la persoane apropiate de Iuliu Maniu (nomina odiosa);
• ilegalităţi şi furturi pe scară largă în alegeri, începând cu liberalii lui Ionel Brătianu şi Guţă Tătărăscu şi terminând cu comuniştii care au inversat rezultatele alegerilor din 1946;
• formulări în legi şi chiar în constituţie care să permită abuzuri şi ilegalităţi în favoarea unei clientele şi oligarhii politice;
• procese false şi calomnioase. Voi cita doar un exemplu: procesul Skoda, în care se urmărea compromiterea lui Iuliu Maniu prin nepotul de alianţă al lui, profesorul Romul Boilă.

În privinţa aceasta, avem o mărturie relatată de fratele meu, Matei Boilă: în închisoarea din Jilava, procurorul care a instrumentat procesul Skoda i-a mărturisit „nu pot să mor fără să-ţi spun că acuzele aduse lui Romul Boilă au fost comandate de regele Carol II, eu fiind doar un instrument netrebnic”.

• ameninţări cu moartea şi atentate nereuşite (unul pe drumul dintre Cluj şi Bădăcin, Maniu fiind cu maşina);
• arestare şi condamnare pe viaţă pe motiv de trădare de neam şi ţară;
• supus unui regim de exterminare în închisoarea Sighet, în care moare în 1953.

Aşa cum am spus, ura şi nedreptăţile faţă de Iuliu Maniu s-au manifestat cu putere şi după moartea lui, şi după 1989. Exemplific:

• Iuliu Maniu nu a fost deshumat şi transpus la Bădăcin, lângă strămoşii lui, aşa cum şi-a dorit, cu toate că avem convingerea că acest lucru era posibil (în 1989 trăiau încă şi dintre groparii şi conducătorii închisorii din Sighet care cunoşteau, cu siguranţă, locul gropii lui Maniu.
• Falsurile şi prezentările tendenţioase ale istoriei şi activităţii lui Iuliu Maniu au continuat până astăzi. Dovezile se pot găsi chiar şi în manualele de istorie şi în discursurile de la manifestările de 1 decembrie. Nu este locul aici să înşirăm toate realizările lui Iuliu Maniu dintr-o întreagă viaţă. Amintim doar: lupta din Parlamentul maghiar, a apărat timp de 6 luni Viena de răufăcători, cu ajutorul ostaşilor români ce veneau de pe front, a pregătit Unirea, a organizat Marea Adunare de la Alba Iulia, a fixat principiile din rezoluţia Unirii, a condus Consiliul Dirigent, a fost liderul luptei politice împotriva ilegalităţilor şi a abuzurilor săvârşite în perioada de dinainte de venirea prinţului Carol, a condus lupta împotriva dictaturii şi camarilei lui Carol II şi a regimului bolşevic.

Prin hotărâri administrative şi sentinţe judecătoreşti făcute cu viclenie, s-a împiedicat aplicarea testamentului lui Iuliu Maniu, care a fost făcut public încă din 1990. Astfel, cu toate că Iuliu Maniu a murit ca martir al neamului omorât de „regimul criminal şi terorist comunist”, hotărârea judecătorească care făcea inoperantă sentinţa nr. 1988 din 11 noiembrie 1947, prin care Maniu era condamnat ca trădător şi i se confisca casa şi averea, a fost pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie doar în 11 octombrie 1998. Acest lucru a permis o altă nedreptate şi ticăloşie: Consiliul Comunal Pericei, prin hotărârea nr. 12 din 1994, trece abuziv în proprietatea statului întreaga avere a lui Iuliu Maniu din Bădăcin, în loc să fie dată proprietarului testamentar,  Episcopia Greco-Catolică Oradea. Au fost concesionate casa şi grădina pe 99 de ani Inspectoratului pentru handicapaţi Sălaj (astfel în casă, ani de zile au fost găzduiţi copii cu handicap sever, până ce o fundaţie din Germania le-a zidit case tot pe grădina proprietate a  lui Iuliu Maniu).

Pentru casa declarată monument istoric încă din 1994, nu s-au găsit până astăzi surse financiare pentru reabilitarea ei, aşa că dacă nu ar fi existat acest om admirabil care este Părintele paroh Cristian Borz, administratorul domeniului Maniu, care a iniţiat şi organizat o campanie publică pentru reabilitarea casei lui Iuliu Maniu, aceasta s-ar fi prăbuşit de mult. Şi astăzi pereţii şi tavanul casei sunt sprijiniţi prin bârne, aşteptând contribuţiile financiare care să permită finalizarea reabilitării.

Credem suficiente dovezile că duşmanii lui Maniu şi-au continuat şi îşi continuă manifestările de ură. *

Vouă, care pe faţă sau din umbră, cu viclenie, aţi împroşcat cu ură, cu noroi şi nedreptate în Iuliu Maniu, vă strig cu indignare: opriţi-vă măcar acum!! Opriţi-vă pentru că sunt destui cei peste 100 de ani de ticăloşie şi sunt de-acum şi inutili. Sunt inutili nu numai pentru lipsa de putere a acestor calomnii şi nedreptăţi, ci şi pentru că lui Iuliu Maniu i se va face dreptate în faţa Providenţei divine. Acolo se poate auzi adevărul despre el: a fost unul dintre cei mai mari şi mai curaţi patrioţi şi martiri ai neamului românesc. El, în toată viaţa sa a luptat şi s-a jertfit pentru binele neamului său pe care l-a iubit fierbinte.

Dumnezeu l-a ajutat să rămână dârz şi neclintit în cele mai grele împrejurări, în cele mai grele clipe de torturi şi teroare.

Jertfa şi martirajul său au stat şi vor sta mărturie pentru tăria unei puternice dragoste de ţară şi cu siguranţă Dumnezeu îi face dreptate acolo unde este şi se va îndura de acest popor pe care îl va ridica din prăbuşirea sa de astăzi.

Notă: *citate din memoriile lui Zaharia Boilă.

CV

Ioan Z. Boilă a petrecut opt ani în „gulagul comunist din România“ (1956-1964), a trecut prin 10 penitenciare şi prin lagărul de muncă Stoeneşti din Bălţile Brăilei. În 1956, împreună cu patru prieteni, a participat la redactarea unui memoriu în care protestau împotriva „comunizării României şi a persecuţiei religioase şi politice care era în curs“. A fost, alături de fratele său Matei Boilă, unul dintre fondatorii PNŢCD după 1989.