Da, Franta se misca. si asta in ciuda indiferentei cvasigenerale a mediei romanesti. Daca in Romania, in traditia dezinteresului fata de politica europeana, si in special fata de cea franceza, alegerile prezidentiale franceze s-au transformat intr-un fapt divers, de cel putin doua luni principale cotidiene europene sau americane dedica analizei campaniei electorale din Franta un loc central. Miscarile primilor clasati in sondaje sunt urmarite cu atentie, declaratiile lor sunt descifrate, caci nu doar pentru Franta, ci pentru intreaga Europa alegerile franceze sunt cruciale. Iar daca sentimentul romanesc al unipolarismului international, fondat mai nou pe o francofobie nici macar camuflata, dar si pe un europenism de suprafata, prevaleaza inca, realitatea multipolara a lumii in care traim ne va obliga la un dram de realism. Tocmai de aceea ultima parte a campaniei inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale franceze de duminica, 22 aprilie, merita o atentie speciala.
Ca Franta se misca, si nu doar politic, o dovedesc ultimele statistici. Cu un indice de fecunditate de 2 copii pentru o femeie, Franta e prima tara din Europa la acest capitol. Pesimismul european privind evolutiile demografice si sansele mentinerii ritmului de dezvoltare nu pare sa aiba vreo legatura cu Franta. Un exemplu: toti cei trei candidati cu sanse la sefia statului francez au mai mult de doi copii. Catolicul liberal FranIois Bayrou are sase copii si noua nepoti, desi are doar 56 de ani, iar Ségolène Royal, 54 de ani, are, din uniune libera cu FranIois Hollande, secretarul national al socialistilor francezi, patru copii, pe cand Nicolas Sarkozy, candidatul dreptei neogaulliste, 52 de ani, doar trei, si din doua casatorii. Poate si pentru ca privesc cu ceva mai multa incredere viitorul francezii sunt ingrijorati de perspectivele politico-institutionale ale Europei. Iar votul negativ dat la referendumul din mai 2005 Constitutiei europene se dovedeste a nu fi manifestarea unui sentiment antieuropean, ci expresia fricii. Ca modelul integrarii minoritatilor de tip francez nu e chiar in pana o dovedesc datele demografice de mai sus. Dar pentru unii faptul ca tinerii din cartierele marginase ale marilor aglomeratii urbane (banlieues) au incendiat in toamna anului 2005 mii de masini parea expresia cea mai clara a esecului modelului francez de integrare. Insa si atentatele teroriste de la Londra din iunie 2005 indicau ca nici modelul englezesc de multiculturalism nu a reusit. Oricum, teama provocata de impactul economic si social al migratiei ce urma valului de extinderi ale UE a si dat nastere temei "imigratiei zero" si a contribuit in egala masura cu aventurismul unor oameni politici francezi la victoria "nu-ului" la referendum.
Daca Europa nu are un loc central in campania electorala franceza din 2007, in schimb, si asta i-ar putea interesa pe multi romani, schimbarea sistemului politic francez e un subiect la mare pret. Republica a cincea, pe care generalul de Gaulle o inaugura ca pe o solutie de salvare in 1958, s-ar putea sa nu isi sarbatoreasca jumatatea de secol de existenta. Inca din octombrie 2006 UDF, partidul lui Bayrou, propunea un nou proiect de constitutie. Iar in martie Ségolène Royal anunta ca, daca va fi aleasa pe 6 mai, la al doilea tur, va constitui un "comitet constituant", pentru a elabora un proiect de noua constitutie, dar ca aceasta reforma nu se va realiza in spatele usilor inchise si va fi supusa dezbaterii si referendumului. Doar Sarkozy a ramas rezervat in privinta schimbarii institutionale, ceea ce ii evidentiaza o data in plus viziunea conservatoare.
Aceasta reforma constitutionala nu inseamna insa trecerea de la o republica semiprezidentiala la una parlamentara. Nici pe departe vreo referinta la un presedinte slab. Chiar daca atributiile sale sunt reduse, in oricare din proiectele de reforma presedintele este ales de natiune si exercita functii executive. E vorba despre regandirea statului, in sensul autonomiei si de introducerea unei doze, inca neprecizate, de reprezentare proportionala la alegerile legislative, ceea ce indica o preferinta pentru un sistem electoral de tip mixt.
Contrar stereotipului, Constitutia romaneasca nu e deloc de inspiratie franceza, ci tipic est-europeana. Nimic din ceea ce constituie specificul romanesc actual nu exista si nici nu va exista intr-o constitutie franceza. La noi rolul presedintelui nu e de a conduce, ci de a garanta stabilitate si protectie nomenclaturii mai vechi sau mai noi. Tocmai de aceea poate fi suspendat de o majoritate parlamentara. si cum in contextul actual romanesc reforma constitutionala e o urgenta, poate, daca am putea reflecta mai mult de modelul francez, nu am mai face greselile de acum 17 ani. Caci daca Franta se misca, Romania sta pe loc. Intre timp, milioane de romani au plecat incotro au vazut cu ochii.
Cristian Pirvulescu este analist politic, profesor la SNSPA
