Versiunea scenica a piesei lui Matei Visniec realizata de Alice Barb la ArCuB nu este pur si simplu inca un spectacol cu o piesa a cunoscutului dramaturg roman de azi, cel mai jucat in lumea larga, dupa Ionesco. Aici, in text, atat cat a fost pastrat de regizoare in spectacol, sunt puse in relief foarte atent momentele poetice, dar si miza mai indepartata a asteptarii celor trei personaje in fata usii care nu se mai deschide odata.
Alice Barb a dorit sa evite orice asemanare cu o alta asteptare in fata unei usi din teatrul scris de Matei Visniec, si anume aceea din “Alegere de clovn”, piesa care se joaca in prezent la Paris. Si atunci, personajele au castigat valori si valente umane profunde, fata, excelent interpretata de Cerasela Iosifescu, incepe ca o calugarita care cauta intelepciunea in tomuri pe care le banuim a fi carti sfinte, soldatul e temator, ezitant, ar vrea sa renunte, un prilej pentru George Ivascu sa construiasca o creatie remarcabila si care se retine. In fine, barbatul in negru, care poarta numele Bruno, preferat de autor si in alta piesa, e un clovn plin de imaginatie si de surprize, foarte ahtiat sa stie daca a reusit sa-i impresioneze pe ceilalti doi cu diversiunile sale. Il vedem pe Claudiu Bleont jucand mai multe roluri, secvential si plin de fantezie, de la simplul clovn la un fel de parodic Richard III. Doar pentru a-i uimi pe ceilalti? – te intrebi. Nu doar, ci, asemenea lor, pentru a face timpul sa treaca mai repede. Iar timpul, anotimpurile trec luand cu ele si viata personajelor, stropite din cand in cand de sus de cate o pasare, pe care soldatul o impusca. Neasteptat este finalul tragic: cei trei deschid usa si se indreapta spre ceva necunoscut care nu poate fi, desigur, decat moartea, dupa ce si-au jucat viata pe scena, in fata ochilor spectatorilor. Toata comedia, tot mai trista de altfel, sombrand spre final, cade in tragic, in moarte.
Spectacolul este lucrat in amanunt ca o mica bijuterie, de la pasta de dinti-gainat aruncata de sus si pana la bagajul comic-straniu din geamantanul soldatului, de unde nu lipseste un lant, dar mergand pana la subtilitati de miscare, grupare si regrupare pe scena, fiecare contra fiecare sau doi contra unu. Pe scurt, as putea defini acest spectacol asa: o lume in trei persoane si mult mai multe sensuri.
La Teatrul National din Bucuresti, unde Alice Barb este regizor angajat, i s-a oprit de catre noua conducere, desi se afla in stadiu avansat, un “Amadeus” cu George Ivascu si Claudiu Bleont, cu care s-ar fi deschis acolo Anul Mozart. Si atunci regizoarea a ales acest spectacol pentru Anul Francofoniei, un proiect castigat la ArCuB si care se si joaca in sala de la ArCuB, cu un real succes de public. Spectacolul va avea si o varianta in franceza. Pana atunci, insa, merita sa vedeti varianta romaneasca, intr-un alt teatru decat cele obisnuite.
