5 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialKnauf Insulation şi AAEC lansează dialogul pe tema sustenabilităţii în construcţii

Knauf Insulation şi AAEC lansează dialogul pe tema sustenabilităţii în construcţii

În cadrul unui seminar co-organizat de către Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri şi Knauf Insulation, cele două organizaţii au lansat dialogul lărgit pe tema sustenabilităţii în construcţii.

Seminarul a fost destinat auditorilor profesionişti din Bucureşti şi şi-a propus ca principal obiectiv aducerea în discuţie a modului în care principiul sustenabilităţii în construcţii se reflectă în legislaţie, în execuţie precum şi în producţia de materiale de construcţie în sine.

„Knauf Insulation, lider mondial în producţia de materiale izolante, are o indelungată tradiţie inovatoare, şi îşi bazează obiectivele de afaceri pe un puternic focus pe sustenabilitate. Soluţiile de izolaţie propuse de catre Knauf Insulation reflectă preocuparea pe termen lung a companiei în direcţia sustenabilitătii energetice, cu accentul pe economia de energie, pe reciclare si utilizarea tehnicilor de producţie nepoluante. Credem că numai dialogul susţinut cu toate părţile implicate – producători, legiuitori, asociaţii profesionale, constructori si contractori, comercianţi si autorităţile de profil, inclusiv beneficiarul final – este în măsură să aducă cu adevărat pe agenda publică necesitatea sustenabilităţii în constructii. Iniţiativa noastră de parteneriat cu AAEC în acest sens este una salutară”,  a declarat Lucia Matei, Marketing Manager Knauf Insulation.

„Unul dintre obiectivele principale ale Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri este acela de a informa în permanenţă publicul interesat de ultimele tendinţe atât în planul soluţiilor tehnice cât şi în direcţia cadrului legislativ. Interesul acordat subiectului sustenabilităţii de către membrii asociaţiei noastre este un semn clar în direcţia necesităţii dialogului între cât mai multe părţi implicate. Evenimentul organizat împreună cu Knauf Insulation este un nou pas în această direcţie”, spune doamna Emilia Mladin, Preşedintele Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri.

În cadrul seminarului au avut loc prezentări precum şi discuţii deschise pe tema evoluţiei materialelor de construcţie nepoluante (prezentare susţinută de către Knauf Insulation), a stadiului alinierii legislaţiei româneşti la normele europene (prezentare susţinută de către un reprezentant al Romanian Green Building Council), precum şi analize de caz punctuale din domeniul auditării energetice (prezentare susţinută de către AAEC).

Cele mai citite

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 19,4% în decembrie 2024 față de anul anterior

În luna decembrie 2024, înmatriculările de autoturisme au avut o creștere de 23,9% față de aceeași perioadă din 2023, iar comparativ cu noiembrie 2024,...

Deficitul comercial al României a crescut cu 17,7% în primele 11 luni ale anului 2024

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, exporturile României au scăzut cu 1%, ajungând la 86 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 3,3%, totalizând 116 miliarde...

Prețurile apartamentelor vechi din București au crescut cu 8,6% în decembrie 2024

Inflația, criza politică și scăderea ofertei de locuințe noi au dus la creșterea prețurilor. În luna decembrie 2024, prețurile apartamentelor vechi au înregistrat un...
Ultima oră
Pe aceeași temă