Chiar in prima secventa, "JCVD" demareaza cu o scena de lupta care, la prima vedere, n-are nimic special fata de alte zeci si zeci de scene de lupta cu Jean-Claude Van Damme in rolul principal.
Starul belgian snopeste si zdrobeste o masa de corpuri inamice care, la modul serios, nu-i pun nici o problema. si totul intr-un cadru-secventa, fara nici un fel de taietura. Mai tarziu insa pe la a noua sau a zecea dubla, incepe sa arate vizibil epuizat, pumnii "jucati" ii sunt mai haotici si sprintul incetineste au relanti. Te prinzi repede ca e vorba despre "un film in film", cand actorul ii spune excedat regizorului ceva de genul: "Nu pot intr-un cadru – secventa… Am si eu o varsta (n.r. – 47 de ani)". Daca nu esti pus in tema, poti crede ca te uiti la un film de serie B cu batai, doar ca teribil de patetic, ultima scanteie (pe stingere) a lui Van Damme.
In realitate insa, "JCVD" e renasterea belgianului din propria cenusa, iar in momentele lui cele mai bune, filmul e surprinzator de inteligent si emotionant. Mai mult decat atat: il valideaza pe Jean Claude Van Damme drept un actor (realmente actor), constient de imaginea deloc flatanta intelectual pe care si-a construit-o de-a lungul carierei si nerabdator sa se debaraseze de ea.
