Duminica, prin instalarea PS Mihai Fratila ca episcop auxiliar cu resedinta la Bucuresti, Biserica Greco-Catolica reinnoada o traditie intrerupta cu brutalitate de regimul comunist in 1950.
S-a spus, uneori pe buna dreptate, ca Biserica Romana Unita cu Roma traieste excesiv in trecut (si chiar si acest articol va vorbi foarte mult despre trecut). Marturie stau acele biserici greco-catolice pline de pensionari ai caror copii si nepoti merg cu regularitate la liturghiile romano-catolice, inflatia de simpozioane ori comemorari ("300 de ani de la…", "250 de ani de la…", "150 de ani de la…" sau "50 de ani de la…").
Istoria insa obliga. Dupa Marea Unire, Biserica Greco-Catolica si-a onorat traditia de deschidere intelectuala, trimitand in capitala Romaniei Mari pastori eruditi. Parintele Demetriu Radu, devenit episcop de Oradea si ucis de un anarhist comunist in atentatul cu bomba de la Senat, era renumit pentru calitatile sale oratorice. Parintele Zenovie Paclisanu, vicar general, istoric si fost secretar al Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia, era membru corespondent al Academiei Romane. La Biserica Sf. Vasile din strada Polona, cea in care va fi instalat duminica episcopul Mihai Fratila, au slujit clericii-carturari Ioan Balan, Tit Liviu Chinezu si Vasile Aftenie. In anii ‘40, biserica din strada Polona devenise un "focar de lumina si de indrumare" pentru tinerii catolici si ortodocsi prezenti in fiecare duminica dupa-amiaza sa-l asculte pe Monseniorul Vladimir Ghika la conferintele organizate de Asociatia Studentilor Romani Uniti (ASTRU).
Cand a venit insa timpul marturisirii, preotii-carturari greco-catolici din Vechiul Regat nu au dat inapoi. "Dragii mei frati, credinta noastra nu e o camasa pe care s-o iei noaptea si sa o dai jos dimineata. Nu pot nega ceea ce am propovaduit o viata intreaga", ii dojenea, de la Bucuresti, episcopul Vasile Aftenie pe acei preoti uniti care, la Cluj, cedau presiunii regimului si rupeau legaturile cu Roma. Vasile Aftenie era un om comunicativ, atasat traditiei bizantine. Atat de atasat incat – o arata arhivele CNSAS – un credincios se plangea, la Blaj, ca "tinuta Sfintiei Sale inclina mult spre ortodoxism", ca "imbraca stihar colorat, ca ortodocsii schismastici" sau ca "umbla des in familii, fiind invitat la mese". Tocmai aceste calitati ale episcopului, "jovialitatea si iubirea patrimoniului de credinta si liturgic rasaritean pe care greco-catolicii il impartasesc cu ortodocsii", l-au transformat in tinta predilecta a Securitatii, care l-a izolat de ceilalti episcopi, convinsa fiind ca-l va trece usor dintr-o strana intr-alta. Dar Vasile Aftenie avea sa fie primul episcop martir al Bisericii Greco-Catolice: a murit pe 10 mai 1950, in urma unor torturi cumplite, marturisindu-si pana la capat fidelitatea fata de Roma. Tit Liviu Chinezu, consacrat in clandestinitate pentru a-l inlocui la Bucuresti pe Aftenie, avea sa moara in 1955, la Sighet. Parintele Zenovie Paclisanu, numit vicar general la Bucuresti dupa arestarea lui Vasile Aftenie si a lui Tit Liviu Chinezu, omul care negociase in numele Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris, murea in 1957, la Jilava, in mainile celor care-l torturau.
Aceasta e temelia de credinta, eruditie si martiriu pe care se sprijina comunitatea greco-catolica din Bucuresti. Deceniile de comunism si provizorat au lasat si altfel de urme. Slujirea in clandestinitate (in apartamente), in locuri provizorii (sali de clasa ori biserici latine, fara iconostas) a dus la pierderea bogatiei ritului bizantin. Eforturile pentru recuperarea patrimoniului furat de comunisti au vlaguit si ele comunitatea, centrand excesiv atentia spre zidirile de piatra.
Pe umerii episcopului Mihai Fratila apasa, asadar, o uriasa responsabilitate. Nu e vorba numai de reprezentarea in Capitala a unei biserici cu sediul la Blaj, ci de insufletirea unei comunitati, de implicarea deplina, la cel mai inalt nivel, in viata cetatii.
Auspiciile ii sunt insa favorabile. In Capitala nu mai sunt conflicte de natura patrimoniala intre ortodocsi si greco-catolici. Episcopul unit are 37 de ani. Ultimii 17 ani i-a petrecut la Roma, ca student, vicerector si apoi rector al Colegiului Pio Romeno, sau la Paris, unde s-a specializat in teologie liturgica. Ceea ce poate parea un dezavantaj – lipsa experientei romanesti de dupa 1989 – este de fapt un atu formidabil, caci episcopul Mihai Fratila e racordat (si poate racorda comunitatea pe care o pastoreste) la acele dezbateri care framanta acum lumea intelectuala si bisericeasca din Occident si va aduce vietii culturale si religioase din Bucuresti un castig net. Cei care i-au urmarit predicile din timpul Postului Mare, explicarea rugaciunii Sfantului Efrem Sirul, sau au participat alaturi de el la Deniile, Prohodul si Sarbatoarea Invierii stiu deja acest lucru.
