Liderii Uniunii Salvaţi România nu lasă impresia că sunt dispuşi să înţeleagă şi să accepte povara cu care au fost încărcaţi de către românii dezamăgiţi de actuala clasă politică. Electoratul care a votat-o, dar şi cel care a lipsit toamna trecută de la urne nu aşteaptă de la USR să fie doar o altă formaţiune în Parlament, oricât de cinstită şi de bine intenţionată, ci să fie „Partidul“ unei revoluţii a modului românesc de a face politică. Povara e, aşadar, majoră, iar judecata cât se poate de dură.
Românii nu mai au răbdare, nu mai dispun de timpul necesar să aştepte rezultate ce vor veni peste doi-trei ani, când s-ar mai coace, prin experienţă, Uniunea lui Nicuşor Dan.
Oamenii vor fapte puternice şi le vor acum. România este un câmp de război, un război între un sistem corupt şi fără scrupule, care acţionează în fiecare zi pentru a gâtui statul, şi oamenii din stradă, cei care nu mai vor să fie „o naţie de hoţi”, dar care nu au decât instrumentul protestului pentru a stăvili avalanşa corupţiei din PSD.
Prin urmare, celor de la USR li se cere chiar mai mult decât i s-ar cere în mod normal unui partid, poate chiar nedrept de mult pentru cele trei decenii în care am votat cu toţii compromisuri mai mici sau mai mari.
Dar asta numai pentru că Uniunea a rămas, alături de încă ezitantul Dacian Cioloş, cam ultima speranţă că mai poate fi salvat ceva în această bătălie în care finalul e aproape, iar rezultatul e categoric: ori ei, ori noi.
Ori revenim la statutul de ţară coruptă până în capilare, la marginea Europei, ori rămânem un model de luptă împotriva tuturor tarelor care ne-au infectat în ultimii 70 de ani. Februarie anul acesta ne-a arătat că există deja masa critică pentru cea de-a doua direcţie, reacţiile internaţionale au fost pozitive, dar degeaba protestăm la fiecare agresiune a PSD sau complicitate a PNL, dacă nu găsim şi o voce parlamentară fermă care să ne reprezinte până la capăt.
PSD poate fi ţinut în frâu, au dovedit-o ultimele cinci luni. Nici una dintre acţiunile pesediștilor de salvare a politicienilor corupţi nu a reuşit, deşi deţin majoritatea parlamentară şi au obţinut un scor electoral istoric pentru partid.
Dar eşecul social-democrat a venit mai ales pe fondul hotărârii cu care a acţionat strada. Fermitate şi nici un compromis, acestea au fost cele două chei ale succesului mişcării #rezist. Or, tocmai cele două ingrediente nu le stăpâneşte prea bine USR-ul lui Nicuşor Dan. Lăudaţi uneori prea mult anul trecut, membrii Uniunii Salvaţi România se comportă acun ca nişte copii alintaţi care cred că li se cuvine toleranța noastră.
Doar că un politician de vârf acţionează exact invers, de fapt, USR este cel care trebuie să accepte că nerăbdarea şi speranţele noastre au ajuns la sfârșit. Altfel se chinuie degeaba, căci vor dispărea până la finalul acestui mandat.
Momentul OUG 13 a fost cel mai bun din istoria recentă a României pentru lansarea unui nou lider care să răstoarne toate paradigmele actuale.
Pentru aceasta ar fi fost nevoie nu atât de un om carismatic, cât de unul hotărât. Ar fi fost nevoie de cineva care să dea de pământ, cu curaj, chiar cu tupeu, corupţii din PSD şi din celelalte partide vechi.
Care să ştie să ia decizii, fără să se gândească pe cine supără. Deocamdată, exclusiv din acest punct de vedere, momentul a fost ratat. Atunci când încerci să mulţumeşti pe toată lumea, de fapt, nu mulţumeşti pe nimeni, acest lucru nu îl înţeleg Nicuşor Dan şi, uneori, nici Dacian Cioloş. Pentru că nu mai e vreme de nuanţe şi de compromis. Ori ei, ori noi.
Restul e gargară.
Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale
