Daca domnul presedinte Traian Basescu sau domnul prim-ministru Tariceanu ar privi de sus intreaga tara, aceasta ar putea fi comparata cu un imens acvariu. In acest acvariu, zilnic, de la orele diminetii pana se termina programul de lucru la autoritatile publice, sute de mii de cetateni alearga intre diferite institutii pentru a-si exercita drepturile si a-si indeplini obligatiile catre stat. Alearga ca niste furnici, carand documente, acte de stare civila, copii de pe documente si de pe acte, timbre fiscale si judiciare, dosare de incopciat documente. Fiecare din acesti cetateni se aseaza apoi la coada, la un ghiseu, pentru a obtine informatii, eventual si formulare de completat, merge la xerox, obtine alte formulare, merge la CEC, plateste taxe, etc etc. Dupa caz, mai merge la un notar pentru o copie legalizata, dupa ce in prealabil a facut o traducere autorizata de pe un act redactat intr-o limba straina. Completeaza apoi formularele, da declaratii pe proprie raspundere, depune dosarele la registratura si primeste un termen la care sa se prezinte pentru a finaliza solutionarea problemei. Si, la fiecare halta, la fiecare ghiseu se sta la coada. Acesta ar fi un rezumat al traseelor urmate de un solicitant, sa zicem, pentru inscrierea in circulatie a unui autoturism, sau de o mama care doreste sa beneficieze de un concediu platit pentru cresterea unui copil de pana la doi ani.
Adevarul este ca raporturile dintre cetatean si institutiile statului sunt fondate pe o totala lipsa de incredere din partea acestora in capacitatea fiintei umane de a fi onesta si corecta. Aceata neincredere a dus, de-a lungul timpului, la stabilirea, legiferarea si reglementarea unor norme, cerinte si proceduri pe care trebuie sa le respecte si sa le urmeze cetateanul atunci cand intra in contact cu institutiile statului pentru a exercita un drept sau a se achita de o obligatie legala. Iar aceste norme si cerinte ii consuma cetateanului ore, zile si luni din viata. Ca sa nu mai vorbim de costuri si de umilintele indurate.
Cu siguranta ca fiecare dintre noi are o bogata experienta personala cu birocratia autohtona. Am si eu cateva recente, dar amestecate.
Cu cateva luni in urma, am decis, impreuna cu alti parinti interesati, sa infiintez o asociatie non profit pentru apararea drepturilor copiilor nostri internati intr-o institutie de ocrotire a persoanelor cu handicap. Spre surprinderea mea, de la tribunal, unde se inregistreaza asociatia, am aflat ca membrii fondatori trebuie sa depuna la dosar si un certificat de cazier fiscal. Ca sa obtii acest certificat de cazier fiscal, ai de parcurs urmatorul traseu: se merge in strada Roma, la trezoreria Sectorului 1, unde se plateste o taxa. Urmatorul pas este la Directia Finantelor Publice a Capitalei, unde se completeaza o cerere formular. Aici se cere si o copie de pe buletin, ceea ce necesita deplasarea la un birou xerox. Se revene la DFP pentru a se depune cererea. De aici ti se spune sa revii peste doua saptamani pentru a ridica certificatul. Am recitit din Constitutie articolul care garanteaza fiecarui cetatean roman dreptul la asociere. Acolo scrie negru pe alb ca, in exercitarea acestui drept, cetatenii se pot asocia liber in orice forme de asociere. Oare cei carora li s-a trecut ceva in cazierul fiscal nu mai au dreptul de a se asocia pentru scopuri umanitare? Mai recent, am aflat ca, la trecerea frontierei, persoanelor mandatate in cuvenita forma sa insoteasca un minor peste hotare li se cere un certificat de cazier judiciar.
O a doua experienta, complet diferita, am avut-o recent cand am aflat ca trebuie sa prezint la Circa financiara duplicatul cetificatului de radiere a unui autoturism pe care l-am vandut in luna iulie 2003. Altfel, ar fi trebuit sa platesc in continuare la Fisc taxa aferenta. Am mers in str. Udriste pentru a obtine certificatul cu pricina. Acolo, pe cinci coloane, zeci de solicitanti asteptau la ghisee. Am inceput sa transpir numai vazandu-i. La biroul de informatii, un agent (probabil sergent) m-a indrumat in cladirea de peste drum unde am obtinut un formular si am platit la CEC taxa pentru certificat. Cu cele doua hartii in mana, am revenit la ghiseul de informatii pentru a fi indrumat. Acolo nu mai astepta nimeni la coada. Ma asteptam sa fiu dirijat catre una din cozile de la ghiseele pentru radieri. Spre marea mea surpriza, sergentul mi-a cerut buletinul, a tastat numele meu in ordinator, a luat formularul si l-a completat pe loc. Operatiunea a durat maximum doua minute. Cand sergentul mi-a inmanat certificatul, mi-a venit sa sar la el si sa-l sarut.
Este vorba de sergentul (sau agentul) Costache. A facut o isprava prin care a dat o lovitura mortala birocratismului din administratia romana. Totodata, mi-a restabilit increderea ca administratia romaneasca poate fi umanizata pentru a lucra civilizat, mizand pe buna credinta a cetateanului-solicitant si pe onestitatea acestuia.
