0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialIorgulescu: "Nu se va repeta povestea tragicomica de la Bran"

Iorgulescu: „Nu se va repeta povestea tragicomica de la Bran”

Ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, a discutat ieri cele doua subiecte "fierbinti" ale saptamanii: retrocedarea domeniului Peles si demararea procedurilor judiciare impotriva lui Madalin Voicu, pentru retrocedarea viorii Stradivarius a carei proprietate n-o poate dovedi.
In ce priveste Castelul Peles si imobilele aferente, Regele Mihai I se poate considera proprietar incepand din acest moment, dar, conform intelegerilor prealabile, se asteapta ca institutia Casei Regale sa faca oferta de vanzare catre statul roman, moment in care MCC va constitui comisia de evaluare a valorii obiectivelor. In orice caz, numai bunurile mobile din Castelul Peles depasesc suma de 30 milioane de euro, care este vehiculata. Pe de alta parte, Guvernul nu va urca in nici un caz peste aceasta suma, propusa initial drept despagubire de Guvernul Nastase, dar neacceptata atunci de Curtea Constitutionala. Este important insa ca, atunci, in aceasta suma intra si Palatul Elisabeta, care acum nu va mai fi retrocedat, ci va ramane resedinta regelui, dar doar pe durata vietii acestuia. Oricum, ministrul Iorgulescu s-a declarat sigur ca nu se va mai repeta "povestea tragicomica de la Bran", ci lucrurile vor decurge in cel mai corect si civilizat mod.
Nu la fel sta situatia in ce priveste obstinatia descendentului lui Ion Voicu de a pastra vioara Stradivarius. In cele 14 zile puse la dispozitie de notificarea MCC, Madalin Voicu a discutat cu secretarul de stat Virgil Nitulescu, prezentand insa doar un certificat de expertiza a viorii, fara valoare juridica. Drept urmare, MCC a formulat actiune in instanta impotriva Fundatiei Internationale "Ion Voicu", precum si a mostenitorilor Maria Magdalena Voicu, Raluca Voicu si Madalin Voicu, solicitand obligarea acestora la restituirea bunului apartinand patrimoniului national. De asemenea, s-a solicitat instantei si instituirea unui sechestru judiciar asupra viorii, pentru a asigura conservarea dreptului de proprietate publica a statului, propunand drept administrator al sechestrului Mu-zeul National de Arta al Romaniei, institutie care poate garanta pastrarea bunului in conditii optime. Ambele actiuni au fost inregistrate la Tribunalul Bucuresti – Sectia Civila. Ministrul Iorgulescu s-a declarat contrariat ca, oricum, vioara nu a mai fost prezentata in public din 1986 incoace, nici macar la concursul prezidat de Yehudi Menuhin. Singurul care se pare ca a vazut-o este violonistul Gabriel Croitoru, care a transportat vioara la un lutier din Cluj, in conditii definite de Iorgulescu drept "kafkiene". "Cu siguranta, conditiile oferite de Muzeul National de Arta vor fi mai bune decat cele din seiful familiei Voicu", a incheiat Adrian Iorgulescu.

 

Adrian Iorgulescu: "Suntem interesati ca Pelesul sa ramana in proprietatea statului"
"Dupa ce  Casa Regala va face o oferta de vanzare a Pelesului si Foisorului si a terenurilor aferente, Ministerul Culturii isi va exprima dreptul de preemptiune. Cu toate acestea, nu cred ca se vor putea vinde pana la sfarsitul anului pentru ca sunt foarte multe proceduri pe care Casa Regala trebuie sa le parcurga. Iar daca Regele isi doreste ca Pelesul sa ramana muzeu, este un lucru de laudat si este, totodata, un bun exemplu, care trebuie urmat si de proprietarul Branului. In ceea ce priveste problema viorii, eu nu ma cobor la polemici acide pe aceasta tema. Cel care este in culpa este domnul Voicu, pentru ca are in posesie un bun care nu ii apartine. In orice caz, daca se constata ca vioara este deteriorata, vom intenta inca un proces Fundatiei «Ion Voicu», in care vom cere despagubiri."
(Cristina Dobreanu)

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă