0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialIoan Avram Mureşan, şapte ani de închisoare

Ioan Avram Mureşan, şapte ani de închisoare

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat pentru deturnarea unui ajutor financiar acordat României de guvernul Statelor Unite, fostul oficial şi alţi doi complici fiind totodată obligaţi să plătească Ministerului Agriculturii despăgubiri de aproape trei milioane lei.

Sentinţa magistraţilor Curţii Supreme a avut de fapt în vedere trei acuzaţii (deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi fals intelectual) şi vine la capătul a opt ani de proces, după ce dosarul a fost trimis în instanţă în 2003 de procurorii fostului Parchet Naţional Anticorupţie (astăzi DNA). Potrivit procurorilor, Mureşan a schimbat, printr-un ordin dat în 1999, destinaţia fondului de contrapartidă constituit din contravaloarea în lei a unui ajutor nerambursabil oferit de SUA, în valoare de peste 29,5 miliarde lei vechi.

De asemenea, s-a mai reţinut faptul că Avram, în calitate de ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei, a întocmit un raport în numele reprezentanţilor societăţii Sunoil SRL Râmnicul de Jos, fără a exista vreo cerere din partea acestora, prin care solicita amânarea termenului de restituire a unui împrumut de 5.000 tone ulei acordat de Agenţia Naţională a Rezervelor de Stat pe baza unui alt raport avizat şi întocmit tot de fostul ministru.

În dosar au mai fost trimişi în judecată şi trei foşti directori de la Agricultură. Doi dintre ei, Truţă Enea şi Silvia Căpitanu, au fost condamnaţi la şapte, respectiv cinci ani de închisoare. Cel de-l treilea, Dan Jiga, a fost achitat.

Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ioan Avram Mureşan şi doi dintre complicii săi mai sunt obligaţi să plătească Ministerului Agriculturii despăgubiri de aproape trei milioane lei.

8 ani este perioada în care a stat dosarul lui Ioan Avram Mureşan în instanţele româneşti până la condamnarea dată ieri de magistraţii Curţii Supreme.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă