Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului construieşte o pârtie de schi ultramodenă într-o zonă cu mari probleme de infrastructură: există puţine locuri de cazare sau de petrecere a timpului liber, iar accesul pe timpul iernii este dificil.
La 80 de kilometri după ce părăseşti DN7, în dreptul localităţii Brezoi, într-o zonă superbă, unde zăpada are deja pe alocuri jumătate de metru, 140 de oameni muncesc cu spor. La primăvară se vor face primele probe, iar la sfârşitul lui 2012 va fi dată în folosinţă pentru turişti pârtia de schi care se va chema generic Vidra-Obârşia Lotrului (cele două localităţi între care se află poziţionată noua destinaţie turistică). Beneficiarul acestei investiţii care se ridică la suma de 118.411.502 lei fără TVA, adică 34 milioane de euro, este Primăria Voineasa. Costurile sunt suportate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care va plăti pe fiecare din cei 12 kilometri de pârtie 2,8 milioane de euro. Proiectul, care va fi dat în folosinţă cu şase luni înainte de termenul stabilit (30 iunie 2013), va mai cuprinde o telegondolă, un telescaun, două teleschiuri, parcare de 400 de locuri, tunuri de zăpadă.
„Staţiunea este închisă”
Fără îndoială că o pârtie de schi într-o zonă foarte frumoasă este binevenită, dar ea ar fi trebuit gândită în condiţiile unui turism integrat – locuri de cazare, de petrecere a timpului liber, res-taurante, baruri etc. Nimic nu se regăseşte din toate acestea în apropierea pârtiei, aflată într-o zonă foarte izolată şi pe care Ministerul Turismului o vrea integrată în proiectul „Schi în România”. De altfel, ministerul condus de Elena Udrea a fost de acord să ne prezinte câteva elemente din documentaţia care a stat la baza deciziei de a finanţa acest proiect. Primul argument în favoarea proiectului: „În zonă există aproximativ 2500 de locuri de cazare, iar realizarea investiţiei va reuşi să genereze un trafic de turişti absolut necesar pentru ocuparea acestora”, se arată în document. Realitatea este că, în acest moment, de la baza pârtiei trebuie să străbaţi cinci kilometri până la primul magazin de unde îţi poţi lua ţigări sau apă minerală.
Locurile de cazare, o problemă veche de 20 de ani
Cel mai apropiat complex pentru cazare – Vidra – se află la o distanţă de 9 kilometri şi operează cu cinci vile unde se pot caza, astăzi, doar 100 de persoane, dar care nu are nici un pat disponibil. Şi asta pentru că toate au fost închiriate, pe întreaga durată a lucrării la pârtie, antreprenorului general al lucrării, care şi-a cazat aici angajaţii.
Problema cazării în zonă ar fi putut fi rezolvată încă din aprilie 1989. Atunci s-a dorit creşterea numărului de locuri de cazare în staţiunea Vidra la 1.100 de paturi prin finalizarea a trei hoteluri de câte trei etaje şi a unui hotel de şapte etaje cu 300 de paturi. S-a turnat structura de rezistenţă, hotelul are pereţii înălţaţi, doar că după Revoluţie lucrările au fost stopate. În afara vilelor unde sunt cazaţi azi muncitorii, toate celelalte hoteluri sunt în ruină. Investiţia în Complexul Vidra (şi aducerea lui la capacitatea de 1.100 de paturi, plus o cantină pentru 800 de persoane, sală de spectacole, amenajări sportive cum era în intenţia comuniştilor) este blocată şi de lipsa de interes a celui care administrează staţiunea – CNSRL Frăţia.
Aşa cum se arată în documentele oficiale ale Ministerului Dezvoltării Regionale, „din anul 1999 nu s-au mai efectuat cheltuieli de investiţii pentru obiectivul Vidra, iar perioada ce a urmat, respectiv 2000-2005, a însemnat pentru obiectivele de investiţii o perioadă de degradare fizică”. De altfel, dreptul CNSRL Frăţia de a administra staţiunea Vidra a fost contestat, iar „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în lipsa cadrului legal de transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparţinut Uniunii Generale a Sindicatelor din România (care a funcţionat înainte de 1989 – n.red.), CNSRL Frăţia nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate, ci doar de administrare şi folosinţă”. Nici un reprezentant al sindicaliştilor nu a putut fi contactat ieri pentru un punct de vedere.
„Staţiunea este închisă”
Beneficiarul proiectului, primarul comunei Voineasa, Gheorghe Dobrin, recunoaşte, la rândul lui, că numărul locurilor de cazare în zonă este de numai câteva sute, insuficient pentru aşteptările sale – câteva mii de turişti zilnic. Primarul a încercat să acrediteze ideea că o soluţie de cazare poate fi chiar Voineasa, dar staţiunea se află la o distanţă apreciabilă de pârtie – 38 de kilometri. Aceeaşi problemă pe care am întâlnit-o la Vidra a revenit la Voineasa, unde – spune primarul – marile sindicate deţin câteva hoteluri. „După ce şefii lor au întocmit procesele verbale şi au decis care al cui este, au pus lacătele la intrare. Hotelurile aveau în total o capacitate de 2.000 de locuri pe care nu le ocupă azi nimeni. Aşa s-a ajuns ca astăzi, la Voineasa să funcţionez 24 de pensiuni, din care foarte puţine sunt de mare capacitate”, explică Dobre care trage singur concluzia: „din punctul meu de vedere staţiunea este închisă”.
Pământul, obiect de litigiu
Lipsa locurilor de cazare va face dificil de îndeplinit obiectivul declarat al ministerului, prin care „proiectul va creşte şansele de angajare pentru locuitorii din Valea Jiului – zonă afectată de şomaj.” Un alt argument pentru investiţie l-ar reprezenta faptul că „prin implementarea unui astfel de proiect, se creează premisa unor viitoare beneficii economice şi sociale, directe şi indirecte: proiectul are rolul de a atrage în zonă investiţii private.” Beneficiarul proiectului – primarul din Voineasa – recunoaşte, însă, că posibilii investitori imobiliari sunt ţinuţi departe, deoarece „în regiune nu s-a dat încă vreo autorizaţie de construcţie pentru că pământul este obiect de litigiu”.
Din documentele oficiale reiese că printr-un decret din 1976 al Consiliului de Stat, „toate clădirile, amenajările şi reţelele edilitare trec fără plată din patrimoniul statului român, în proprietatea Uniunii Generale a Sindicatelor din România iar terenul aferent să se transmită pe o perioadă nedeterminată în folosinţa gratuită a aceleiaşi instituţii, el rămânând în continuare în proprietatea statului”. În acest context trebuie înţeles procesul în care se află prefectul judeţului Vâlcea şi CNSRL Frăţia cu obştea Berceşti-Vlădoi pentru terenul de 24 de hectare aferent staţiunii Vidra şi care se pretează pentru viitoare investiţii. Edilul Gheorghe Dobrin crede însă că „aici judecăţile pot dura ani de zile”, şi apreciază că la baza pârtiei preţul terenului este de 10 euro/mp doar că, „în acest moment, nu se fac tranzacţii”.
Transalpina, închisă iarna
Documentul pus la dispoziţie de Ministerul Turismului precizează că necesitatea investiţiei e dată şi de lipsa unei pârtii în judeţul Vâlcea şi explică faptul că accesul e simplu „zona fiind deservită de drumuri naţionale”. Transalpina, indicată drept cea mai bună cale de acces şi care ar transporta cei mai mulţi turişti e utilizabilă doar vara, iarna fiind închisă. Se va putea ajunge dinspre Vâlcea (parcurgând 100 kilometri) prin Brezoi sau dinspre Petroşani, oraş aflat la 40 de kilometri. Ambele rute urmează să fie reabilitate anul viitor. De la Bucureşti sunt 300 de kilometri pe care îi parcurgi în patru ore. La sfârşit de săptămână, există posibilitatea ca ultimii 70 de kilometri de drum, în pantă, şerpuitori prin munte, să fie la fel de dificil de parcurs precum cei de pe DN1 spre Braşov.
„Borcanul cu miere va trebui să rămână la stat”
Omul de afaceri care a obţinut contractul pentru pârtia de la Vidra este Daniel Horea Faur. Prin firma sa, Acomin, a reuşit să câştige, în numai doi ani, opt proiecte pentru dezvoltarea turismului, în valoare de 140 milioane de euro, bani de la bugetul de stat (trebuie menţionat că în unele dintre proiecte Acomin a fost asociat). Unul se referă la achiziţia, în octombrie 2009, „la cheie a unei instalaţii de transport cablu cu patru locuri în Sinaia de la cota 1.785 la 2.080″ care a costat statul 15 milioane de lei. Alături de alţi doi investitori, Acomin a primit contractul de „Dezvoltare a staţiunii turistice Straja Lupeni” în martie 2011, în valoare de 152 de milioane de lei. Pentru „Dezvoltarea zonei turistice Ursoaia domeniu schiabil”, Acomin urmează să primească suma de 30 milioane de lei. Faur spune că a intrat în afaceri cu gândul să facă doar afaceri private. Doar că, „după 2009 când a apărut criza, m-am reorientat către lucrări publice. Borcanul cu miere va trebui să rămână multă vreme de acum încolo la stat, care pentru a porni economia trebuie să bage bani în investiţii”, mai explică Faur.
„Ponta nu ştie decât cu maşinile”
Daniel Faur are o relaţie bună şi cu primarul PSD al localităţii Voineasa, Gheorghe Dobrin şi pretinde că a fost curtat de toate partidele, dar nu l-a interesat politica ci numai politicienii care „vor să faca ceva cu adevărat”. Amândoi spun că pentru acest proiect trebuie să mulţumească ministerului condus de Elena Udrea. Îl întrebăm pe Dobrin ce zice şeful Ponta de colaborarea cu „duşmanul de moarte”, guvernarea PDL? „Ăla e cu maşinile, nu ştie ce aici. E copilot. Ce poţi să zici de rău când se realizează un astfel de proiect?” Intervine Daniel Faur: „lasă că am auzit că Ponta a fost pe aici pe munte într-o plimbare cu ATV-urile.”
118.411.504 lei fără TVA este preţul plătit de Minsterul Turismului pentru amenajarea pârtiei de la Vidra.
