Veritabil test profesional pentru o trupa care se respecta si intiparita adanc in memoria iubitorilor Thaliei din tara, prin montari antologice semnate de regizori ca Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Alexandru Darie, sau prin spectacolul fermecator al lui Peter Brook, prezentat in turneu la Bucuresti, piesa „Visul unei nopti de vara”, de William Shakespeare, a revenit acum pe afisul acestei stagiuni, la Teatrul „Maria Filotti” din Braila, in versiunea scenica a regizorului Victor Ioan Frunza, dramaturgia Victoriei Balint, decorurile, costumele si recuzita concepute de Adriana Grand si muzica lui Tibor Cari.
„Visul unei nopti de vara”
Este cel de-al treilea spectacol shakespearian din peste doua decenii din viata institutiei. Dar daca el isi apropie meritele unui autentic eveniment, faptul isi afla explicatia in altitudinea intelectuala si emotionala a montarii, in liantul solid si expresiv dintre spiritul teatrului si spiritul timpului nostru, in relatia armonioasa dintre modernitatea constructiei regizorale, spatiul scenografic eliberat de cliseele traditionale si muzica generatoare de impulsuri sugestive, totul alcatuind un discurs sincretic si persuasiv, cu ingenioase ruperi de ritm si halucinante alunecari din cheia unui umor savuros catre gravitatea unor semnificatii ce privesc fie conditia umana, fie demnitatea artei si a celor care o savarsesc (fapt dezvoltat in monologul lui Fundulea). Ideea de libertate personalizata prin neingradita putere a visului ori a magiei este intruchipata la un moment dat apoteotic, prin acel ritual al indragostitilor contopiti intr-un spectacol naucit si naucitor, de beatitudine exprimata au ralenti, intr-un tablou de o rara plasticitate corporala, in fata caruia chiar „elfii” cei condusi de Puck, in spiritul jocului gandit de Oberon, devin si ei spectatori entuziasmati si totodata stupefiati de „jocul” ce pare sa le fi scapat din mana… Cu discrete trimiteri la Marchizul de Sade, intarite in chip explicit in final printr-un text al celebrului propovaduitor al triumfului placerilor dezinhibatoare circumscrise sexualitatii, reprezentatia nu a facut nici o clipa concesie ispitelor unui erotism de tip comercial, atat de frecvent intalnit in spatiul artei spectacolului, ci ne ofera imaginea eroticului sublimat in „demonstratia” acelei libertati de spirit, de atitudine si de imaginatie, proprie magiei si visului, izbutind sa puna in umbra complexele de tot felul si platitudinile cenusii ale existentei. Fie prezenta unor masinarii-ventilatoare, ce pulverizeaza si ele aparenta ruptura dintre stiinta si magie, fie acele „rulouri” ce acopera succesiv mica scena turnanta, ca un „teatru in teatru”, configurand „in timp” acest demers initiatic, apoi revenind „din vis” la starea initiala, cand acele suprafete de culoare dispar una cate una, intr-o reversibilitate pe care viata nu o cunoaste, alcatuiesc elementele unei scenografii in care simbolul si metafora contrapuncteaza in chip fericit materialitatea socanta a semnificantului.
Performante actoricesti
Performanta spectacolului se afirma insa puternic si la nivelul evolutiilor actoricesti, chiar daca, pe alocuri, jocul unor interpreti pare cand prea incarcat, cu usoare tente ostentative, cand minat de fragilitate in ce priveste tensiunea launtrica a partiturii, fapt dezvaluit si in zona „figuratiei”. Nu pot sa nu amintesc aici creatiile de cert profesionalism izbutite de Richard Balint, actor oradean, in rolurile Oberon si Theseu, aplombul celor patru interpreti ai cuplurilor de indragostiti, Mihaela Trofimov (Helena), Ramona Ganga (Hermia), Alin Florea (Lysander) si Emilian Oprea (Demetrius), ca si accentele pitoresc-grotesti conferite de Liliana Ghita personajului Titania, regina nimfelor, umorul scanteietor al „travestiului” din spectacolul mesterilor, realizat de Liviu Pintileasa, in rolul Tisbe, si jocul complex si bine nuantat, amestec de ingenuitate, impetuozitate si manifest protest, ce ni-l redescopera pe excelentul actor Bujor Macrin, in Fundulea.
Prezentat in deschiderea Festivalului international „Zile si nopti de teatru european la Braila”, spectacolul acesta, desfasurat pe o scena care in ultima vreme a acordat un pilduitor credit tinerilor regizori, impresioneaza acum tocmai printr-o notabila vioiciune de spirit, care, amintind si de virtutile unui alt spectacol exceptional, cu „Chira Chiralina”, datorat Catalinei Buzoianu, dovedeste inca o data ca tineretea actului artistic nu se suprapune, insa, neaparat cu aceea a creatorului, fapt demonstrat in chip coplesitor, cu foarte putini ani in urma, la o alta intalnire cu Shakespeare, prin uluitorul „Hamlet”, realizat de regretatul Vlad Mugur.
