Ministrul român de Externe este considerat mincinos de partenerii săi olandezi, preşedintele sacrifică relaţiile cu Italia de dragul războiului continuu, prefecţii trimişi de Victor Ponta în secuime reaprind fitilul naţionalismului, iar vechea gardă a serviciilor secrete a reînceput lupta pentru putere.
România pare să se întoarcă în infernul balcanic de bună voie şi cu o voioşie care ţine mai degrabă de imaturitatea decidenţilor sau de planurile lor paralele, decât de inocenţa acestora. Titus Corlăţean, ani de zile preşedinte al Comisiei Senatoriale pentru Politică Externă, înainte de a fi numit în fotoliul de şef al diplomaţiei de la Bucureşti ştie exact cât de riscante sunt minciunile în acest domeniu sensibil. Cu toate acestea după ce se întâlneşte cu omologul său olandez, care nu-i dă speranţe prea mari pentru aderarea la Spaţiul Schengen, dă un comunicat în care îşi declară succesul: “Ministrul olandez al Afacerilor externe a menţionat că programul noului Guvern de la Haga nu mai condiţionează aderarea României la Schengen de Mecanismul de Cooperare şi Verificare”. Răspunsul trimis de la Haga prin presă este, însă, clar şi-l pune pe Titus Corlăţean într-o postură inconfortabilă:”Olanda nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen”.
Ce încredere mai poate avea Olanda în România, după acest exerciţiu de limbaj dublu, folosit în mod uzual în perioada dictaturii comuniste şi continuat destulă vreme sub regimul Iliescu? Unde va fi plasată România după astfel de stângăcii, deraieri şi dileme? Alături de Ucraina? Sau de Rwanda, stat aflat oricum inaintea României în clasamentele privind lupta anticorupţie? Sau poate lângă Georgia, acolo unde preşedintele pro-occidental este izolat, iar guvernul este pro-moscovit?
Autosuficienţa principalilor actori politici autohtoni, rivalităţile şi intoleranţa dintre tabere pot afecta pe termen lung poziţia României în rândul lumii. Cum va mai putea discuta Bucureştiul cu Helsinki, după ce ministrul de Externe l-a făcut cu ouă şi cu oţet pe ambasadorul Cătălin Avramescu, fost consilier al preşedinelui Băsescu, fiindcă a cerut renunţarea la comunicarea prin cifru, ca formă de prietenie faţă de ţara gazdă, dar şi fiindcă a spus că e suficient personal la ambasada pe care o conduce şi a refuzat să accepte o nouă angajată, trimisă din rândurile clientelei guvernului. Admonestările primite de Avramescu din studiorile televiziunilor de ştiri aruncă şi mai mult în derizoriu diplomaţia de la Bucureşti, iar relaţia cu Finlanda va rămâne poticnită pe drumul ţării spre Schengen.
Ambiţiile excesive ale liderilor români care sunt gata să arunce în aer interesele naţionale doar pentru a demonstra cât sunt de puternici au pus pe butuci diplomaţia şi au adus în scenă actori uitaţi. Primul ministru are discursuri elegante pentru exterior şi pline de invective pentru interior, recunoaşte succesul negocierilor lui Traian Băsescu pentru bugetul UE, dar numai în afară, la televiziunile din ţară îl face de râs şi dă cu pietre în el. În schimb preşedintele o trimite pe fosta directoare din ministerul Transporturilor, Dana Constantinescu în Italia ca ambasador, deşi guvernul se opune. Nu există negocieri pentru aceste poziţii de reprezentare pe care le are în subordine şeful statului, dar care sunt în acelaşi timp importante şi pentru executive. Cele două părţi nu se gândesc că un ambasador neagreat de propriul său guvern, va fi marginalizat în ţara unde este trimis şi devine inutil încă de la numirea sa. De ce-ar vrea România să nu aibă legături bune cu Italia? Cu Olanda? Cu Finlanda? Cu UE? Sau chiar cu Statele Unite?
Nimic nu e intenţionat şi nimic nu e inocent. Conştiinţa ignoranţei ţine de lipsa înţelepciunii noastre istorice. În România vechile structuri cu rădăcini în Securitate încă se mai bat pentru preluarea controlului, aliniindu-se cu arme şi bagaje în spatele lui Crin Antonescu, liderul liberal care s-a înconjurat de profesionişti, rezevişti şi foşti şefi de servicii secrete. Pentru toţi aceştia haosul este o sursă de inspiraţie, pentru că ei lucrează doar pe termen scurt, cu lovituri surpriză şi profituri imediate. Ţinta lor este preluarea României, iar războiul este încă în toi: se vede din ciocnirile televizate, din blocajele companiilor de stat, din imobilitatea guvernului şi ecourile internaţionale.
