Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, afirmă că o mare problemă a societății românești vine din faptul că regimul comunist a distrus spiritul de inițiativă. De asemenea, acesta a explicat că agricultura românească este văzută la Bruxelles ca o agricultură subdezvoltată, incapabilă, autosuficenţă. „România liberă“ continuă seria de interviuri cu miniștrii cabinetului Cioloș, pentru a afla cum gândesc demnitarii din „guvernul străzii”.
Cum vedeţi dumneavoastră agricultura din România, după structura de astăzi?
Achim Irimescu: Din păcate, conceptul agriculturii româneşti este un concept forţat. Avem ferme foarte mari, pe de-o parte, care au ajuns să tragă după ele o bună parte a agriculturii şi o multitudine de ferme mici pe de altă parte. Dacă vă uitați la statistică, noi figurăm cu cel mai mare număr de fermieri din Uniunea Europeană, cu şapte milioane de oameni pe care sigur e greu să îi numim fermieri. Este un concept puţin forţat în sensul în care s-a asimilat ca fermier sau agricultor orice cetățean al României care trăieşte în mediul rural şi trăieşte de pe urma unui hectar sau jumătate de hectar de teren agricol. Eu i-aş numi pe aceştia mai degrabă cetăţeni care nu au nevoie de teren agricol ca să nu îi numărăm la şomeri. Există un studiu care a fost discutat la Bruxelles atunci când eram acolo în care Slovacia a făcut o analiză şi a spus „Mulţumită fermelor mici care reprezintă o bună parte a acelor care locuiesc la ţară, aceștia nu au cerut ajutoare guvernamentale”.
Ce înseamnă fermă mică şi cum ar trebui să arate o astfel de fermă?
A.I.: Fermă mică înseamnă cinci hectare. Adică cei care primesc între 1.200 şi 1.500 de euro subvenții pe an. Dacă vă gândiţi că 85% sunt beneficiarii subvenţiilor până în cinci hectare, aveţi o imagine foarte clară a agriculturii noastre. Aici ar trebui să vină aportul deosebit al Ministerului Agriculturii. Fermele mari au la rândul lor nevoie de sprijin şi îndeplinesc condiţiile solicitate, dar pe de altă parte Ministerul ar trebui să se concentreze foarte mult pe încurajarea dezvoltării fermelor de familie. S-a discutat la noi mult, dar nu cred că s-a ajuns la scopul urmărit. O fermă de familie ar trebui să asigure unei familii cu maxim patru membri mijloacele de trai, exact cât să trăiască o familie de patru persoane din agricultură. În opinia majorităţii ar trebui să fie ferma medie la nivel european. Adică 18 hectare. Dacă ai un hectar de legume, sigur profitul este mult mai mare. Dar Ministerul nu poate peste noapte să transforme fermele mici în ferme mici viabile. Dacă atunci când se dau ajutoare de stat, inclusiv subvenţii, s-ar urmări o eficientizare a acestor ferme, în mod sigur am reuşi ca într-o perioadă de timp să avem ferme mici mai viabile economic.
Ce pot face tinerii din mediul rural pentru a dezvolta ferme mici, astfel încât să nu mai lucreze ca zilieri sau pe salarii derizorii pentru marile asociaţii de proprietari?
A.I.: Soluţia este forte simplă. România va returna în acest an Uniunii Europene opt sute de milioane de euro pe dezvoltare rurală. Cu aceşti bani am fi putut să construim sau să ajutăm o economie rurală în care oamenii să aibă alternative la a lucra într-o fermă pe un salariu mic şi pe o muncă destul de grea.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă pe piaţa bancară, dobânzile s-au redus foarte mult. Problema este: are fermierul posibilitatea să acceseze credite? Asta este întrebarea. Dacă ne uităm la cele opt sute de milioane de euro pentru dezvoltare rurală, practic reprezintă o sumă a proiectelor la care s-a renunțat în acest an tocmai datorită faptului că beneficiarii, deci cei care aveau contracte, nu au reușit să găsească finanțare în condiții avantajoase pentru cofinanțare. În acest context sigur că oamenii au preferat să renunțe. Asta și pentru faptul că nu avem o experiență a spiritului antreprenorial în România.
În perioada comunistă, în România, practic s-a omorât spiritul antreprenorial. Dacă mergeți în provincie să dați cincizeci de mii de euro unui tânăr, o să aveți mare problemă în a găsi acel tânăr care să accepte o astfel de provocare, pentru că nu mai avem acest spirit antreprenorial. Până în ’90, în Polonia era posibil să pleci cu șase lăzi de mere în Israel și să te întorci cu patru de portocale. Vorbesc de un caz concret aici. Le vindeai și făceai profit. Ei aveau o libertate de mișcare. La noi, a fost foarte rău că s-a omorât spiritul de inițiativă în România. Din cauza asta, foarte puțini după revoluţie au început să facă afaceri, să rişte, căci sigur este un risc enorm. Pe piaţa internă a UE este foarte greu să mai intri acum pentru că este o concurenţă acerbă. Datorită embargoului rus, s-au blocat exporturile de alimente. Atunci România a fost inundată efectiv de mere. De exemplu, în momentul în care s-au alocat 170 de milioane de euro subvenţii, Polonia trebuia să ia 160, după care a renunţat. Trebuia să distrugă sau să distribuie gratuit fructele. Ei au renunţat şi ne-am trezit invadaţi chiar şi în România de fructele poloneze. Au preferat să le dea pe un preţ mult mai mic decât să le distrugă. România a fost afectată indirect de această criză. Totul depinde de cât de rapid iei decizii să poţi intra pe o piaţă pe care nu o cunoşti. Majoritatea agricultorilor noştri, cu excepţia celor mari care au sectoare specializate pe market, nu cunosc piaţa.
Fondurile europene ajung, în majoritate, tot la exploataţiile agricole mari, iar cei mici stagnează practic. Cum se poate echilibra situația?
A.I.: La noi încă se mai foloseşte şi calul. Nu este chiar catastrofal asta, pentru că am văzut în Franţa cum un producător de vin de o calitate excepţională folosea numai forţă de muncă la cules şi ara efectiv cu calul. Dar astea sunt cazuri deosebite, în care fermierul respectiv a reuşit să pună în valoare calitatea vinului şi l-a vândut pe piaţă ca atare. În Vest nu o să vedeţi niciodată consumatorul francez, belgian sau neamţ plecând cu trei cărucioare pline din supermarket, ca la noi. Ei preferă să consume mai puţin, dar calitativ superior. Am avut o discuţie cu oierii noştri care se bucură că vând în ţările arabe la un preţ zic eu derizoriu. Eu aş prefera să schimb structura de producţie, să merg pe rase de carne şi să duc această carne în Europa. Europa importă masiv, este clar mare importatoare de carne, pentru că nu poate să asigure carnea de ovine din producţia internă. S-a ajuns în situaţia în care pentru un kilogram de cotlet de calitate dai peste 25 de euro. În loc să vând milioane de ovine în ţările arabe, aş prefera să produc mai puţin, dar de o calitate mai bună pentru piaţa europeană care absoarbe produse de calitate. Discutăm aici şi de sprijinul Ministerului Agriculturii, care acordă subvenţii pentru creşterea raselor de calitate şi de faptul că suntem în Uniunea Europeană, adică piaţa ne este deschisă.
Cum puteți ajuta producătorii români să devină competitivi pe piaţa europeană?
A.I.: Pe lângă educaţie, România are o mare carenţă la consultanţa agricolă. Noi nu avem cooperative. Eu am văzut în Franţa o cooperativă cu 1.450 de angajaţi care erau plătiţi să aducă cele mai ieftine şi mai bune seminţe, substanţe de combatere, să îi recomande ce să cultive în fiecare an. Apoi obţinea producţia cea mai bună pentru că avea toate condiţiile pentru asta. Dar nu se ocupa fermierul, ci angajaţii cooperativei. Ei vindeau apoi produsul, să zicem grâul, la cel mai bun preţ al pieţei, pentru că acolo era vorba de nişte negocieri pentru cantităţi foarte mari şi în numele unui număr foarte mare de producători. De aceea, cooperativele respective au forţă. Un alt exemplu este cel de pe piaţa lactatelor din Belgia. 70% din laptele colectat în Belgia este preluat prin cooperative. În 2008, când a fost criza laptelui, a scăzut preţul cu 44% la fermă şi la consumator cu 11%. Diferenţa a intrat în buzunarul intermediarilor, adică procesare şi comercializare. Fiind membri ai cooperativei, o bună parte din preţ s-a returnat la producător.
De ce nu se înfiinţează şi la noi cooperative?
A.I.: Există o lege a cooperativelor şi la noi pe circuit, cu stimulente importante. Eu nu am văzut-o încă, dar am înţeles că este pe circuitul legislativ. Sperăm să revenim la proverbul „Unirea înseamnă putere”. Aici există o mare problemă, pentru că avem prea multe organizaţii de producători. În Europa există două mari asociaţii. Noi avem sateliţi care se ceartă şi între ei pe toate domeniile. Eu aş prefera, din punct de vedere al statutului meu de cetăţean român, să am o singură organizaţie puternică. E mai uşor să ai un dialog cu o singură organizaţie în care toate interesele converg. Când ai prea multe interese este mult mai greu să găseşti o soluţie comună pentru că sunt prea mulți indivizi sau organizaţii care cer prea multe soluţii.
Cum pot rezolva fermierii problema spaţiilor de depozitare a cerealelor, având în vedere că aproape toate marile silozuri au fost preluate de mari producători?
A.I.: Singura soluţie ar fi să se asocieze şi să aceeseze fonduri pentru construirea silozurilor proprii. Aici sunt şi factorii istorici, de mentalitate. Neîncrederea. În Germania şi în alte ţări, la asociere, toţi aveau grijă de utilaje. O fermă afară care ajunge să cultive două trei sute de hectare este deja o fermă mare şi puternică. Nu pot să conceapă ferme de zeci de mii de hectare, ca la noi. Franţa are un concept social democrat extraordinar. Preferă ca toată lumea să aibă un nivel cât mai apropiat de câștig, decât ca unul să câştige enorm şi altul să moară de foame. Şi în Belgia este la fel. Conceptul acesta cu ferme cu zeci de mii de hectare mai poate fi întâlnit doar în statele astea foste comuniste, dar nu atât de mare ca în România. Problema este că există riscul unui monopol. Mai apar şi alte probleme, faptul că producătorii noştri sunt forţaţi să vândă cerealele la un preţ de nimic, de 120, 130 de euro tona.
Cum vedeţi faptul că fermierii români au devenit importatori de utilaje agricole second hand din Occident?
A.I.: Nu este un lucru bun ăsta, pentru că tehnica a progresat şi progresează foarte mult. Se aduc combine foarte vechi, second hand. Eu am văzut în Belgia tractor de firmă recondiționat, care mergea perfect și pe care se cerea trei mii de euro. Poţi să îţi faci treaba cu el, dar nu este un tractor de performanţă. Ar trebui să ai un tractor de cel puţin 150 de cai putere. Este greu să faci performanţă în acest fel, dar să nu uităm că în România subvenţiile de la aderare au crescut foarte mult. Am discutat cu un fost coleg de facultate care are o sută de hectare de teren arendat și mi-a spus că practic, indiferent ce se întâmplă într-un an agricol, subvenţia este profit net. Şi atunci s-a dotat şi cu combine moderne şi cu tractoare de mare putere, pentru că un fermier adevărat nu lasă agricultura să ducă banii în altă parte.
Cum puteţi sprijini tinerii care doresc să înfiinţeze ferme?
A.I.: Au fost propuneri să le dăm tinerilor, dacă nu au mijloace, până la 50 de hectare de la ADS pe 20, 30 de ani, cu drept de preempţiune la cumpărare şi asta ar fi o soluţie foarte bună. Pentru că terenul de la ADS este arendat momentat celor cu bani foarte mulţi şi pe suprafeţe mari. Ar fi o soluţie să legi în acest fel tânărul de glie. Mai există şi posibilitatea să acordăm 15.000 de euro unui fermier pentru a-şi dezvolta ferma. Se pot gândi mecanisme de a atrage tinerii în agricultură. S-ar putea ca nu toţi să reuşească, unii să ia banii şi să plece, dar nu trebuie să pornim de la premiza că cinci la sută vor proceda aşa.
Cum ar putea, de exemplu, cea mai mare exploataţie agricolă din Europa, Insula Mare a Brăilei, care a încăput pe mâna unui singur om, să devină profitabilă pentru mai multe ferme?
A.I.: Stricto senso, din punct de vedere al agriculturii acum îşi atinge scopul. Cultivă şi produce. Sigur, dacă el respectă legea, ce am putea să facem, să forţăm ADS-ul să împartă terenul în nu ştiu câte bucăţele? Ar putea fi o variantă, pentru că vorbim de terenul statului. Dar există şi riscul să dai acest teren sau bucăţele unor oameni care nu au capacitate şi să găseşti terenul pârloagă. Până de curând erau trei milioane de hectare pârlog, acum cred că mai sunt mai puţin de un milon. Teren există, pentru că 700.000 de hectare are numai ADS-ul, care ar putea, dacă se doreşte aşa, să se împartă pe loturi mai mici, care să se dea diverşilor solicitanţi şi să se pună o interdicţie de cel mult trei sute de hectare pentru o persoană. Ca idee, am putea avea în loc de un singur fermier, cam două mii de fermieri numai în Insula Mare a Brăilei.
Mai există şi altfel de facilităţi pentru tineri?
A.I.: Există o lege, care a fost chiar ideea mea la reforma Cioloş din agricultură, care prevede alocarea a 25% suplimentar din plata de bază pentru tineri până în 40 de ani care sunt agricultori. Dacă ai o subvenţie de 200 de euro la hectar, tânărul respectiv va primi cu 50 de euro în plus.
Fermele de prepeliţe sau de iepuri pot reprezenta o oportunitate pentru fermierii români?
A.I.: Aceste categorii reprezintă produse de nişă. Spre exemplu, la noi s-a terminat producţia de in şi cânepă, care este un produs destul de căutat. Problema este dacă mai avem noi agricultură capabilă să cultive in şi cânepă. Nu se mai lucrează cu topitorii, este altă tehnologie. La fel, a fost în mare vogă să facem ferme de melci. România nu este consumatoare de melci. Belgia şi ţările din Vest sunt mari consumatoare de melci. Una este să produci şi alta să vinzi. Orice producător român ar trebui să plece de la piaţă. Acum doi-trei ani, mergând prin ţară, am văzut la un târg pe marginea drumului un producător care vindea trufe. La un preţ derizoriu, evident. În Franţa, un kilogram de trufe ajunge şi la 5.000 de euro. Este piaţă de nişă. După ce ai produs, nu trebuie să stai pe marginea drumului, ci să ai o piaţă. Agricultura este o ştiinţă. Să te apuci de agricultură pentru că ai făcut şi nişte bani este o glumă. Ori eşti expert, ori te laşi. Ne trebuie consultanţă agricolă, camere agricole. Eu toate astea le-am pus printre priorităţile mele. La ora actuală, camerele agricole sunt nefuncţionale, trebuie rediscutat. S-au modificat proiecte până nu au mai fost funcţionale. Eu am o soluţie şi pentru irigaţii, prin lacuri de acumulare. La irigaţii s-au cheltuit multe miliarde, cum s-au aruncat banii şi la autostrăzi, şi tot nu avem. Foarte important este să se înţeleagă că agricultura este cea mai importantă. Ea dă mâncare. Fără bombe putem trăi, dar fără mâncare nu. Toată migraţia vine de la mâncare.
Cum este percepută agricultura românească la Bruxelles?
A.I.: Prost. O agricultură subdezvoltată incapabilă, autosuficienţa în cele mai multe părţi. Dacă noi am ajuns să importăm de toate, ce mai putem spune. Asta deși România are un soi excepţional, forţe de muncă ieftină, Dunărea care ar putea transporta cerealele. Ne-am bătut joc de ce am avut. Cu trenul faci două zile de la Constanţa la Curtici. S-a creat un monopol al marilor proprietari. Problema este unde a fost statul atunci. Orice ţară se protejează. Protejezi şi consumatorul şi producătorul.
Citește și: INTERVIU. Ministrul Violeta Alexandru: Când va funcţiona noul minister al dialogului cu românii
Acest articol este proprietatea site-ului www.romanialibera.ro. Este interzisă republicarea conținutului acestui articol în lipsa unui acord din partea ziarului România liberă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa editoronline@romanialibera.ro.
