4.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialInterdicţie pe "Moina"

Interdicţie pe „Moina”

Varianta optimistă, ca „U” Cluj să poată evolua pe noul stadion chiar dacă acesta va fi tot în construcţie, nu este pe placul UEFA.

 

Universitatea Cluj a promovat în Liga I, dar va juca la Alba Iulia pentru că stadionul care se contruieşte la Cluj va fi terminat, cel mai devreme, abia în primăvara anului viitor. Problema noului „Moina” a revenit în actualitate o dată cu intrarea „U” în primul eşalon, dar, deşi finanţatorul Florian Walter spera ca noua arenă să fie terminată în iarna acestui an, constructorii îl îndeamnă la răbdare. Conform termenelor iniţiale, luna viitoare ar trebui să fie ridicată una dintre peluze, iar până la sfârşitul acestui an să fie terminate şi cealaltă peluză, dar şi ambele tribune. Printre suporterii lui „U” circulă însă varianta ca lucrările la acoperişul arenei să fie abandonate până la finalul campionatului următor, astfel încât toate eforturile să fie îndreptate către montarea scaunelor şi a gazonului cât mai repede.

UEFA nu-i lasă

În acest fel, Universitatea ar putea evolua măcar câteva meciuri pe noua arenă, urmând ca imediat după finalul sezonului lucrările la stadion să fie finalizate.

„Este foarte puţin probabilă, ba chiar exclusă această variantă. Avem nişte norme impuse de la UEFA şi, dacă nu le respectăm, putem avea probleme apoi. Lucrările la stadion sunt în grafic, ba chiar puţin înaintate, şi se fac eforturi pentru ca termenul de finalizare să fie devansat de 15 iulie 2011, data la care oricum stadionul va fi predat la cheie, cu tot cu scaune şi gazon. Abia apoi se va putea organiza vreun eveniment sportiv”, a explicat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Victor Popa.

În aceste condiţii, Universitatea pare condamnată să joace întreg sezonul la Alba Iulia, inclusiv derby-ul cu rivala CFR Cluj, cel mai aşteptat meci al sezonului, cel puţin de către fanii „şepcilor roşii”.

Stadionul, motivul venirii lui Walter

Unul dintre motivele pentru care omul de afaceri Florian Walter a decis să investească la „U.” Cluj
este tocmai construcţia unui stadion la standarde europene. Chiar dacă Walter a spus că promovarea va fi obiectiv doar în al doilea an, intrarea încă de pe acum în prima ligă a adus din nou în atenţie problema stadionului. „Universitatea va avea un stadion de cinci stele, astfel că echipa mai trebuie doar să facă performanţă, lucru de care o să am grijă”, a spus Walter.

Cele mai citite

Conflicte și acuzații în campania electorală: Elena Lasconi vs. Adrian Zuckerman și jocurile politice ale PNL și PSD

Candidata USR acuză presiuni din partea fostului ambasador american, Adrian Zuckerman, în timp ce liberalii speculează o alianță între PSD și Victor Ponta. Cine...

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...

Eugen Tomac: Marco Rubio acționează precum un „vultur” în politica externă

Nominalizarea lui Marco Rubio pentru funcția de secretar de stat al Statelor Unite ale Americii are o semnificație foarte puternică și arată clar pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă