Directorul Directiei Infrastructura si Servicii Publice din Primaria Capitalei, Gheorghe Udriste, a declarat ieri ca institutiile statului isi vor plati locurile de parcare aflate pe domeniul public.
Masura va fi aplicata in viitorul apropiat, dupa ce in subordinea Administratiei Strazilor va fi infiintata o institutie specializata, care va gestiona toate locurile de parcare de pe raza Capitalei. Conform modificarilor aduse prin intermediul "Strategiei de parcare pe teritoriul municipiului Bucuresti", institutiile publice vor avea nevoie – pentru atribuirea locurilor de parcare – si de aprobarea consilierilor municipali, prin hotarare a CGMB, pe langa avizul emis de Comisia tehnica de circulatie a Capitalei. Proiectul-mama este finantat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si prevede ca municipalitatea sa construiasca in perioada urmatoare aproximativ 9.000 de locuri de parcare, din care 17 puncte vor acoperi zona centrala a Capitalei.
» Realizarea celor 17 amplasamente va costa municipalitatea aproximativ 100-150 de milioane de euro.
» Studiile de fezabilitate au fost deja realizate, iar pentru doua amplasamente – Piata Garii de Nord si Piata Universitatii – este aproape de finalizare procedura de contractare.