Datorita faptului ca Ion Caramitru a ajuns director general la Teatrul National “I.L. Caragiale”, tanarul si mereu surprinzatorul regizor Iurii Kordonski a montat un spectacol la Sala Amfiteatru. “Inima de caine”, nuvela lui Mihail Bulgakov, este o piesa tipica pentru acest autor: are un aer tulbure, cu inflexiuni tragice, contracarate de momente vesele; satira cea mai coroziva se intalneste aici cu sugestii stiintifico-fantastice. Povestea e una de domeniul fantasticului vag stiintific: un mare medic moscovit din anii douazeci face o experienta, transplantandu-i unui caine cules de pe strazi testiculele si hipofiza unui barbat tanar, mort de trei ore. Cainele, excelent interpretat de tanarul Marius Manole, devine om, si anume un barbat fara maniere, betiv si mincinos, las si revendicativ, asa cum ii sta bine unui proletar revolutionar asemenea celor cu care se inhaiteaza Sarikov, fost Sarik. Povestea fantastica nu e decat un vehicul pentru demonstratia pe care scriitorul vrea si reuseste sa o faca, si anume aceea ca om nu este oricine merge in doua picioare si baiguie vorbe alandala. Ar fi banal daca ar fi doar atat. Dar dramatizarea, facuta de regizor dupa o traducere engleza (Iurii Kordonski e in prezent profesor in State), retine toata bogatia de nuante pe care Bulgakov le strecoara printre firele povestii. Fireste ca, dupa ce noul proletar ii terorizeaza pe cei ai casei mai mult timp, asistentul acestuia il convinge pe prof. Preobrajenski (un Victor Rebengiuc parca nascut pentru acest rol, cum e maestrul de atatea ori) sa-l readuca la starea de caine si operatia inversa se produce si-si produce efectele. Spectacolul e realizat in cheie ironica (vezi instrumentele imense si din alte domenii folosite la operatie), cu mari ingrosari ale figurilor bolsevicilor din comitetul de bloc, care tot vor sa-i rechizitioneze profesorului macar una din multele camere, dar acesta e protejatul unor inalti responsabili comunisti, carora le reda potenta cam in felul in care a facut din caine om. Scenografia Stefaniei Cenean este perfect adaptata scopurilor, contribuind din plin la efectele comice in diferite momente. Mircea Rusu, in rolul asistentului, isi compune foarte exact personajul, mai deloc savant, insa protejandu-l cu decizia sa constanta pe altfel semidescurcaretul om de stiinta ce-si pastreaza, totusi, unele scrupule dobandite prin educatie. Intalnirile dintre cele doua lumi, in care medicii fara aparare inving prin logica si inteligenta prostia bolsevica, sunt admirabile si vor fi constituit momente de fericire pentru scriitorul care, din pacate, nu a scapat de bratul lung al aceleia. Spectacolul prilejuieste spectatorului o reintalnire cu Radu Gheorghe, actor comic inca in functiune. Tania Popa si Cecilia Barbora, cele doua femei in casa ale profesorului, au aparitii convingatoare, Alexandru Bindea, revolutionarul tratat de profesor, e si el de un comic pregnant, ca si Serban Ionescu sau Florina Cercel. Grupul comitetului de bloc se misca bine, are unitatea de monolit ceruta de orice partid-stat, alaturi de Serban Ionescu evoluand in acest grup Afrodita Androne, Dragos Ionescu si Razvan Popa. Intr-un rol episodic, bine conturat totusi, tragic de altfel, Monica Florescu.
Peste toti acestia staruie, datorita lui Iurii Kordonski, aura de sfarsit de lume pe care Bulgakov stie sa o creeze atat de bine, chiar daca, aici, altfel decat in “Garda alba”. In fond, lumea profesorului Preobrajenski e cea pe care “comitetul de bloc” si Sarikov, creatura profesorului, vor sa o desfiinteze pentru a-si pune in loc lumea lor fara noima, necioplita si haotica, dar avand pretentii de dreptate. “Cea mai buna dintre lumi” este prezentata astfel in lumina cea mai justa si cea mai adevarata. Spectacolul din Sala Amfiteatru a Nationalului bucurestean cu “Inima de caine” este un inceput remarcabil pentru stagiunea lui Caramitru.
