Reprezentanţii industriei de tutun au cerut joi, într-o dezbatere care a avut loc la Ministerul Sănătăţii, o legislaţie predictibilă în domeniu şi un termen de „tranziţie” de 90 de zile pentru schimbarea ambalajelor la aceste produse.
„Pentru a putea să ne conformăm acestor prevederi ale directivei (europene privind produsele din tutun – n.r.) am solicitat autorităţilor din România să o transpună în legislaţia naţională cu timp în avans în aşa fel încât industria să se poată conforma. Proiectul în sine are nişte devieri de la directivă pe care le-am semnalat iniţiatorilor şi care sperăm să fie corectate, dar cea mai importantă problemă este aceea de timing pentru că a trecut deja data de 20 mai şi nu avem încă un text la care să ne putem raporta şi pe baza căruia să ne adaptăm procesele de producţie care necesită timp”, a afirmat Ileana Dumitru, reprezentanta unuia dintre producători, citată de Agerpres.
Ea spus că una dintre nemulţumirile producătorilor este legată de faptul că nu există în proiectul de ordonanţă de urgenţă propusă de Guvern un termen de tranziţie, aşa cum există în cazul altor acte normative care presupun modificări importante, astfel încât cei supuşi acestor prevederi să se poată adapta realist.
„Noi am solicitat, pe baza analizelor interne, un termen de 90 de zile pentru schimbarea ambalajelor din momentul în care legea este publicată în Monitorul Oficial să cunoaştem prevederile, pentru că în acest moment sunt încă nelămuriri cu privire la conţinutul acestor avertismente, forma, culorile, sunt nişte contradicţii faţă de prevederile actelor europene şi nu cunoaştem ce se doreşte de la această directivă”, a susţinut Ileana Dumitru.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Răzvan Vulcănescu, a amintit că Executivul a înaintat Parlamentului încă de la începutul anului un proiect de lege identic cu cel care a fost supus joi dezbaterii publice, însă acesta nu a fost încă adoptat.
„A fost o dorinţă a noastră de a parcurge toate procedurile parlamentare şi de a ne asigura de suportul Parlamentului în obţinerea tuturor avizelor şi un mod de a discuta cât se poate de transparent cu cei care trebuie să îşi exprime punctul de vedere. Din păcate, nu a reuşit proiectul legislativ să parcurgă ambele camere legislative şi să fie adoptat de către Parlament până la sfârşitul acestei sesiuni. Intervine data de 20 mai, la care ar fi trebuit să fie transpusă directiva europeană, motiv pentru care noi suntem nevoiţi să intervenim legislativ prin această ordonanţă de urgenţă. Imaginile, după cum foarte bine ştiţi, sunt prezente pe pachetele de ţigări nu numai în România, ci în tot spaţiul european de foarte multă vreme, nu este o reglementare nouă, ci doar anumite aspecte relativ recente care au fost introduse ca avertismente tocmai pentru a atrage atenţia asupra riscurilor care decurg din utilizarea produselor de tutun”, a explicat secretarul de stat.
Citeşte şi OMS recomandă folosirea pachetelor neutre de ţigări, care reduc cererea şi consumul de tutun
Potrivit coordonatorului de program naţional, medicul Magdalena Ciobanu, proiectul de ordonanţă dezbătut joi este identic cu proiectul de lege care prevede armonizarea cu directiva europeană, acesta conţinând pe de o parte reglementări care se adresează etichetării ambalării produselor de tutun, dar din punct de vedere la sănătăţii publice interzice acele produse care au un grad mai mare de atractivitate pentru copii, adolescenţi şi adulţii tineri.
„Faptul că directiva, în speţă proiectul de ordonanţă de urgenţă interzice comercializarea ţigărilor cu arome, a ţigărilor care au în filtru capsule aromate, faptul că reglementează ţigările electronice reprezintă interesul nostru al sănătăţii publice. Practic, acesta este motivul pentru care se promovează această lege. Pachetele sunt la fel ca şi până acum, cum decide producătorul, numai că sunt nişte dimensiuni minime, adică acele pachete extrem de înguste nu vor mai putea să existe, dar vor fi în continuare pachete paralelipipedice. Etichetarea standardizată nu se aplică acum în România. Dacă, la un moment dat, decidenţii vor hotărî că este cazul să se adopte această măsură, atunci directiva ne oferă această posibilitate şi se va adopta”, a spus medicul.