Interesant ce se petrece acum la noi, cand creste in Parlament, artificial, numarul "independentilor", care, pe deasupra, ameninta sa constituie un nou partid. Calea normala in politica este scurtcircuitata, ba chiar contrazisa de smecheria asta. Cel mai clar semn ca PSD e urmasul partidului unic, acela in care nu intrai decat ca sa propasesti in functie si sa ajungi in "elita" tarii, este chiar faptul ca nici chiar unii pesedisti de frunte nu rezista noii perioade de opozitie si se raliaza puterii, indiferenti la doctrine si programe, bineinteles, sub eticheta de independenti. Halal independenta! De partid si de stat, vorba aia.
Calea obisnuita de a ajunge in Parlament este, in orice democratie de azi, cam urmatoarea: se constituie un partid, pe baza unei doctrine si a unui program de guvernare, membrii lui se aduna in functie de coincidenta convingerilor lor cu ceea ce anunta noul partid, apoi acesta isi incepe activitatea publica si electorala si asa mai departe. Parlamentul e, cu alte cuvinte, o tinta. Ei bine, pentru grupul independentilor din prezentul exercitiu legislativ, Parlamentul nu e tinta, e chiar linia de tragere. (Or fi tragand si astia din toate pozitiile?) si impusca functia. stiam de multa vreme ca partidele nu se mai aduna conform doctrinelor, ci conform intereselor comune si complicitatilor. Poate doar in zona membrilor fara absolut nici o functie, daca or mai fi fiind si din astia, sa mai dainuie prejudecata doctrinei. De stanga, de dreapta si, atunci cand nu esti sigur ce ai sa faci maine, daca nu treci, ca PD, intr-o noapte, de la stanga la dreapta, atasand cele doua posibilitati unui salvator "centru", de centru-stanga si de centru-dreapta.
Luat la bani marunti, grupul asa-zisilor independenti, atasati deja pe fata puterii, nu era prea relevant din punct de vedere politic pana la sosirea lui Cristian Diaconescu si apoi a lui Marian Sarbu. Caci doar n-o sa spuna cineva ca un Gabriel Oprea, general de ata cu patru stele (!), era o personalitate politica semnificativa altfel decat ca mana ridicata in Parlament, atunci cand e nevoie de ea. Sau ca generalul fost fotbalist Iordanescu e un om politic. Cat despre ceilalti, prestatiile lor nu au prea fost remarcate public pana acum, de aceea, poate gresind, nu mi se par niste mari lumini politice. Dar cu ultimii doi, da, dl general cu patru stele si vorbirea cam impiedicata a dat lovitura. In ambele parti: si PSD-ului, una grea, si pentru grup – una de imagine. De imagine, pentru ca dl Cristian Diaconescu nu s-a ilustrat inca in pozitia de lider de partid, cu atat mai mult cu cat singura data cand a afirmat ritos ca va candida la presedintia unuia, in speta PSD, s-a retras in ultima clipa.
Iar argumentul pe care l-a tot trambitat pe la televiziuni, ca nimeni nu l-a intrebat "mai, baiatule, dar tie ce ti se intampla", ar sta in picioare doar daca "baiatul" le-ar fi comunicat, in prealabil, ca i se intampla ceva, ca doar nu s-or fi intreband pesedistii de frunte, in fiecare zi, asta, asa, preventiv. Or, nu reiese de nicaieri ca le-ar fi sugerat ceva inainte de congres. si atunci, logic, cine sa-l intrebe ce i se intampla? Cei care au pus sa fie urmarit, cum corect mai spune doar dl Miron Mitrea, sau "monitorizat", cum pretios spun toti ceilalti, inclusiv subiectul urmaririi-monitorizare? Ca numai astia ar fi stiut ca i se intampla ceva.
Dl Cristian Diaconescu a parut intotdeauna un ratacit pe la PSD, langa Ion Iliescu, Adrian Nastase, Marian Vanghelie si Radu Mazare, fara afaceri necurate, fara tinichele de coada. Afirmat pe cand era secretar de stat la MAE, ca negociator-sef pentru Tratatul privind regimul de stat al frontierei romano-ucrainene si pentru Tratatul de baza intre Romania si Federatia Rusa, Cristian Diaconescu s-a grabit sa spuna ca diplomatia e profesiunea sa cand a fost intrebat daca nu cumva vizeaza postul de ministru de Externe, tocmai cand presei i s-a parut ca scaunul dlui Teodor Baconsky se clatina. O confirmare mai buna nici ca se putea din partea unui diplomat, care nu spune niciodata da sau nu, ci gaseste – nu-i asa? – eufemisme convenabile pentru aceste prea dure cuvinte.
S-a vorbit, si nu numai la noi, despre a treia cale. Adica nici dreapta, nici stanga. si, culmea, nici centru-una sau centru-cealalta. Lucrurile au ramas nehotarate. S-a gasit insa calea inversa a afirmarii unei grupari, care e in Parlament inca inainte de a se declara partid si castiga deputati si senatori fara vot. Caci doar nu pentru grupul independentilor au votat toti aceia care i-au ales pe cei vreo 33 cati, zice-se, vor fi in curand.
