Persoanele cu venituri mici, şomerii, elevii, vârstnicii şi persoanele fără adăpost beneficiază de asistenţă medicală gratuită în Sectorul 1 al Capitalei, prin serviciile oferite de Complexul „Caraiman”, singurul de acest fel finanţat din bugetul autorităţilor locale. În 2012, peste 1.000 de persoane au primit îngrijiri medicale la domiciliu sau în cadrul Complexului.
Anul trecut, ambulanţa socială a primit aproximativ 4000 solicitări pentru asistenţă medicală la domiciliu, iar specialiştii de la Complexul „Caraiman” au efectuat 862 de consultaţii de specialitate şi au aplicat aproximativ 5070 de tratamente injectabile şi pansamente, se arată într-un comunicat al Primăriei, remis redacţiei. Cei mai mulţi solicitanţi ai serviciului de ambulanţă socială au fost bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi, a explicat, pentru România Liberă, directoarea Complexului „Caraiman”, Angelica Juracopschi.
De asemenea, în perioada rece, şi persoanele fără adăpost din Sectorul 1 beneficiază de serviciile sociale oferite de Complexul „Caraiman”. Ei primesc hrană şi îngrijire medicală de specialitate, se arată într-un comunicat remis redacţiei România Liberă.
De serviciile ambulanţei sociale beneficiază toţi bucureştenii din Sectorul 1 care au venituri mic: pensionarii, persoanele cu dizabilităţi, copiii, persoanele instituţionalizate şi alte persoane aflate în dificultate. Ei pot beneficia gratuit de consult la domiciliu, transport către unităţi medicale din Bucureşti pentru consult de specialitate/ internare, transport la domiciliu al pacienţilor externaţi, precum şi de anumite tratamente medicale (administrarea parenterală a medicamentelor, tratarea ulcerelor de decubit, îngrijiri paliative etc), se arată în comunicat.
Persoanele care se află în dificultate pot suna la numărul de telefon 021/964, între orele 07.00 şi 19.00. Oamenii care îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de tratamentul medical gratuit trebuie să depună, la sediul Complexului „Caraiman” (str. Caraiman, nr.33 A), următoarele acte: o fotocopie după actul de identitate (B.I.; C.I.; C.N.); talonul de pensie, copie după certificatul care atestă dizabilitatea, o recomandare medicală şi o dispoziţie de instituţionalizare pentru cei găzduiţi în centre şi cămine.
Persoanele care beneficiază de îngrijire gratuită la Centrul Caraiman sunt: cei care au vârsta legală de pensionare conform Legii 19/2000, persoanele cu dizabilităţi, persoanele instituţionalizate în cadrul centrelor rezidenţiale existente la nivelul Direcţiei de Asistenţă Socială din sectorul 1, copiii sub 18 ani, tinerii sub 26 de ani care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ acreditate, persoanele aflate în şomaj, persoanele cu venituri minime, persoanele fără adăpost.
Cheltuielile Complexului „Caraiman” sunt suportate de Consiliul Local al Sectorului 1 şi se ridică, anual, la aproximativ 1 milion de euro, a mai explicat, pentru România Liberă, Angelica Juracopschi.
Complexul „Caraiman”, inaugurat la sfârşitul anului 2008, are 16 cabinete şi oferă asistenţă medicală la domiciliu pentru vârstnici, consultaţii stomatologice, planning familial, asistenţă psihologică, medicină de familie.