În perioada 4-5 iulie se desfăşoară cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur”- Năvodari 2014. Festivalul a fost iniţiat şi organizat de către Palatul Copiilor Baia Mare și a devenit unul dintre cele mai importante evenimente ale genului din România. Cele 11 ediții anterioare au fost realizate ca urmare a unui parteneriat dinamic între Palatul Copiilor Baia Mare, Consiliul Local Năvodari și Primăria Oraşului Năvodari, fiind susținute de primarul Nicolae Matei. Locul de desfășurare este Teatrul de vară „Laurenţiu Duţă” din Tabăra Năvodari. Evenimentul începe mâine, 4 iulie, cu un spectacol-concurs, de la ora 18.30, iar duminică are loc gala festivalului, de la ora 20.00. În caz de timp nefavorabil, se va desfăşura la Casa de Cultură „Pontus Euxinus”.
La această ediţie a festivalului de interpretare participă 62 de interpreţi români şi străini din 20 de localităţi din România, Turcia, Bulgaria, Rusia, Ucraina și Italia. Aceștia vor participa la următoarele categorii de vârstă: preşcolari, clasele I-IV, clasele V-VIII, clasele IX-XII. Trei ansambluri coregrafice au realizat ilustraţia coregrafică pentru 51 de piese din concurs: Ansamblul AS al PNC Bucureşti (coregrafi: Aura Ghica şi Mădălina Teodorescu), Ansamblul Galactic Dance Baia Mare (instructor Mădălina Mare şi George Pop) şi reprezentanţii clubului Dance is Life, Ionuț Ionescu și Racolta Bianca, precum și Ansamblul coregrafic „Domino”al Palatului copiilor Cluj Napoca (coregrafă Nicoleta Salamon). În recital vor evolua deţinătorii trofeelor de la ediţia XI din 2013: Elena Beatrice Hasnă, din Târgu Jiu (Trofeul de Platină), Antonia Tohatan, Baia Mare (Trofeul de Aur), Alexandru Antonius Cristea, din Oradea (Trofeul de Argint).
Se vor acorda trei trofee
După cum ne-au obişnuit organizatorii la ultimele trei ediţii, şi în acest an se vor acorda 3 trofee: trofeul de platină, trofeul de aur, trofeul de argint.
Valoarea premiilor depăşeşte suma de 24.000 lei, fiind acordate de: Consiliul Local şi Primăria Năvodari, Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Judeţean Maramureş, Asociaţia Delfinul de Aur, Palatul Copiilor Baia Mare. Juriul festivalului este compus din Viorica Parja – ziarist, Emil Strundhzev – compozitor, preşedinte Art Stringendo Sofia (Bulgaria), Valeria Katvitskaya – director artistic al festivalului pentru copii şi tineri „Slavska otecestvo – Glorie Patriei” Moscova (Rusia), Bogdan Dragomir – redactor Radio România Regional, Silvia Ionescu – regizor TVR, Doina Bentu – directorul festivalului, Svetlana Strundhzeva – director Trixie Festival Bulgaria, Marina Sturko – director al Centrului de dezvoltare creativă ”Succesul tău” Moscova (Rusia), Mihai Alexandru – compozitor, Mihai Constantinescu – cantautor, compozitor, Nicolae Matei – primarul oraşului Năvodari, Horia Moculescu – compozitor. Acesta este și preşedintele juriului.