20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialIn Pakistan se moare pentru caricaturi

In Pakistan se moare pentru caricaturi

Trei persoane au fost ucise ieri la Peshawar, in Pakistan, in timpul demonstratiilor de protest impotriva caricaturilor profetului Mahomed, ducand la cinci numarul total al victimelor.
Interesant este ca protestele devin mai violente cu fiecare zi si, in plus, capata un tot mai accentuat caracter antiamerican, desi, daca e ceva sigur in toata povestea caricaturilor, este ca americanii chiar nu au nici o legatura de data asta. France Presse a gasit chiar si un lider tribal, Said Wazir, care este sigur ca „Bush este in spatele tuturor acestor lucruri, el este cel care dirijeaza clica ce lupta impotriva islamului”. Drept pentru care, ieri, la Peshawar, ca si cu doua zile in urma la Lahore, manifestantii au strigat „Moarte Danemarcei” si „Moarte Americii” si au distrus si incendiat simbolurile americane McDonald's, Kentucky Fried Chicken si Pizza Hut.
Bineinteles ca furia neostoita a demonstrantilor pakistanezi nu este chiar izvorata din mania sfanta care i-a cuprins pe credinciosii musulmani la vederea „blasfemiilor”, ci are si un ce interes. Surse diplomatice de la Islamabad au declarat AFP ca „manifestatiile sunt, in mod clar, dirijate” de partidele islamiste grupate in coalitia Muttahida Majlis-e-Amal (MMA) impotriva Statelor Unite si a presedintelui pakistanez, Pervez Musharraf. MMA a sesizat capitalul electoral al scandalului caricaturilor si acum il exploateaza la maxim, astfel ca presedintele sau, Qazi Hussain Ahmad, a anuntat un calendar al demonstratiilor de protest care se intinde pana in luna martie.
Pe fondul acestor tensiuni intre Occident si lumea islamica, televiziunea publica australiana SBS a gasit ieri cel mai nimerit sa difuzeze noi imagini cu abuzurile militarilor americani de la inchisoarea irakiana de la Abu Ghraib. Este vorba de aceleasi evenimente din 2003, iar in unele dintre imaginile publicate apar aceleasi personaje deja condamnate pentru abuzuri, precum „celebra” Lynndie England sau soldatul Charles Graner. Fotografiile infatiseaza cadavre ce prezinta rani, torturi si acte de umilire sexuala care par sa fi fost „marca” tortionarilor de la Abu Ghraib. SBS nu a precizat de ce a ales sa prezinte tocmai acum aceste fotografii inedite, dar redactorii s-au justificat declarand ca abuzurile trebuie cunoscute „in toata oroarea lor”.

Cele mai citite

Peste 1.000 de alerte privind riscurile produselor cosmetice mari, emise de Comisia Europeană în 2024

În 2024, Comisia Europeană a emis peste 1.000 de alerte legate de riscurile asociate produselor cosmetice de la branduri internaționale renumite, precum Dove, Nivea,...

Naomi Osaka, început excelent sub îndrumarea lui Patrick Mouratoglou!

Naomi Osaka a reușit să încheie o serie lungă de meciuri pierdute după ce s-a alăturat antrenorului Patrick Mouratoglou, având un start excelent la...

West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din țară, revine pe Insula Lacul Morii cu o ediție spectaculoasă. Pe scenă vor...

Peste o lună, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală. Aici, pe o suprafață de 32.000 de metri pătrați,...
Ultima oră
Pe aceeași temă