La Mangalia, apartamentele, indiferent de zona unde sunt situate, s-au scumpit cu peste 30%. Detinatorii mai multor locuinte, care inainte asteptau venirea sezonului rece pentru a face tranzactii, ezita, acum, sa mai vanda, din cauza impozitului de 16% pe care trebuie sa-l dea statului. Numai cei care au ramas in pana de bani si sunt nevoiti sa vanda neaparat o locuinta au decis sa reduca pretul acesteia cu 10%. Mutarea facuta nu a dat insa rezultatul dorit, intrucat cei interesati sa se mute in casa noua au apreciat ca scaderea pretului este insignifianta. Anul trecut, de exemplu, in perioada noiembrie-decembrie s-au incheiat cele mai multe tranzactii, insa cresterea artificiala a preturilor, dar si introducerea impozitului au determinat ambele parti sa renunte la tranzactii.
400 de euro, chiria pe o luna
Oferta actuala difera in functie de confortul si zona in care este amplasat imobilul scos la vanzare. Astfel, garsonierele se vand la preturi cuprinse intre 17.000-25.000 euro, apartamentele cu 2 camere variaza intre 35.000 si 45.000 euro, iar cele cu trei camere intre 40.000 si 50.000 euro. De departe, cele mai scumpe sunt cele cu patru camere si doua grupuri sanitare care, daca mai sunt situate si in apropierea falezei, cu vedere la mare, au fost renovate si modernizate recent, pot depasi suma de 60.000 euro. Pe langa persoanele fizice, exista agenti economici, care dupa ce au cumparat si renovat camine dezafectate, din dorinta de a-si recupera rapid investitiile, vand locuintele respective la cheie. Este cazul unui fost camin din Saturn ce cuprinde doar garsoniere, mobilate de intreprinzator, care se vand cu 11.000 de euro. Intr-o alta ordine de idei, de la inceputul toamnei pretul chiriilor s-a triplat, existand cazuri in care pentru un apartament cu 4 camere cu mobilier nou, tamplarie PVC etc. proprietarii cer chiar 400 de euro pe luna. Multi dintre fostii chiriasi cu venituri medii au optat pentru credite bancare.