4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialHidroserv ar putea intra în insolvenţă. Cum ar afecta asta Hidroelectrtica?

Hidroserv ar putea intra în insolvenţă. Cum ar afecta asta Hidroelectrtica?

Consiliul de Administrație al Hidroserv, filiala de mentenanță și servicii a Hidroelectrica, ar putea decide, în ședința de marți, să ceară insolvența companiei, au declarat, luni, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.

„Pe ordinea de zi a ședinței de mâine (marți — n. r.) a Consiliului de Administrație al Hidroserv se află intrarea în insolvență. Hidroserv a ajuns în această situație întrucât lucrările de mentenanță la Hidroelectrica au fost foarte puține în ultimii ani, respectiv în perioada cât aceasta s-a aflat în insolvență”, au spus sursele citate.

Potrivit acestora, intrarea în insolvență a Hidroserv va afecta activitatea Hidroelectrica în următorii ani, întrucât nu va mai avea cine să execute lucrările de reparații la centrale.

„Hidroelectrica este dependentă de Hidroserv, dar când vrei să faci profit pe termen scurt nu te mai gândești la asta. Moartea Hidroserv va însemna că nu va mai avea cine să repare agregatele hidro”, au precizat sursele.

Acestea susțin că o soluție ar putea fi internalizarea filialei, odată cu restructurarea ei, și reducerea numărului de angajați.

„Această idee a fost respinsă deocamdată, întrucât Hidroelectrica se pregătește de listare, iar o astfel de internalizare ar putea însemna aducerea în companie a unor active considerate neperformante”, au arătat sursele.

Contactat de AGERPRES, Remus Borza, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, a arătat că, în fiecare an, filialei de mentenanță i-au fost alocați pentru lucrări mai mulți bani decât a putut aceasta să execute.

„Nu sunt în măsură să exprim puncte de vedere legate de Hidroserv. În fiecare an, în insolvență, Hidroserv a avut alocări bugetare mai mari cu 5-10 milioane de euro față de realizatul lor. Adică, în fiecare an le-am dat mai mulți bani față de câte lucrări au putut ei să facă. Hidroserv ar fi trebuit să intre în insolvență în tandem cu Hidroelectrica încă din 2012, iar astăzi ar fi fost amândouă fete mari și cu zestre”, a spus Borza, refuzând să ofere detalii.

Totodată, potrivit datelor deținute de AGERPRES, suma lucrărilor din Programul Anual de Mentenanță al Hidroserv pe primul semestru al anului este de 84,7 milioane de lei, iar valoarea lucrărilor realizate este de 57,1 milioane de lei, astfel că se înregistrează o nerealizare a programului pentru primele șase luni ale anului de aproximativ 33%. Cele mai multe lucrări realizate sunt din categoria „diverse și neprevăzute”, iar cele mai puține sunt din categoria celor programate pentru hidroagregate.

Hidroserv SA a fost înființată în 2013, în urma fuziunii celor opt filiale Hidroserv de mentenanță și întreținere în sistemul hidroenergetic: Bistrița, Cluj, Curtea de Argeș, Hațeg, Porțile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeș și Slatina.

Din Consiliul de Administrație al Hidroserv fac parte: Alexandra Cătălina Nedelcu — director de cabinet secretar de stat în Ministerul Energiei, Diana Maria Bucur — conferențiar universitar, Universitatea Politehnică București, Marian Sandu — șef Serviciu Urmărire Recepție Lucrări Mentenanță din cadrul Hidroelectrica, Ionelia Șuteu — șef Serviciu Analiză și Suport Producție, Hidroelectrica, și Bogdan Dumitrache, secretar general ANSVSA.

Potrivit site-ului companiei, „fundamentele acestei organizări au fost următoarele: noua societate va putea acoperi și nișele pe care în mod tradițional le deservesc alți furnizori de servicii și lucrări, respectiv retehnologizările și proiectele noi de investiții în domeniul surselor de energie regenerabile: hidro, eolian, fotovoltaic etc; în baza experienței anterioare, acumulate în domeniul reparațiilor hidroagregatelor, noua societate va putea prelua în execuție montajul echipamentelor noi în cadrul lucrărilor de investiții și va putea asigura lucrări de construcții și montaj și pentru alți beneficiari, implicați în punerea în funcțiune a unor obiective energetice”.

Compania este deținută 100% de Hidroelectrica, care a ieșit din insolvență în luna iunie 2016, după patru ani de reorganizare judiciară.

În noiembrie 2015, Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica a decis majorarea cu 10 milioane de lei a capitalului social al filialei Hidroserv, pentru a se evita intrarea în insolvență.

„În situația în care nu se procedează la majorarea capitalului social al Hidroserv, există un risc major, fie de deschidere a procedurii insolvenței, dar, mai ales, riscul ca orice persoană interesată să solicite instanței dizolvarea Filialei Hidroserv SA”, potrivit notei de fundamentare a deciziei.

În documentul citat se mai arată că Hidroserv se confruntă cu probleme financiare ca urmare a pierderilor preluate la fuziunea prin contopire a celor opt filiale Hidroserv, în sumă totală de 42 de milioane de lei, pierderi neimputabile societății nou înființate.

Cele mai citite

Amenzi record în industria alimentară: ANSVSA a aplicat sancțiuni de 1,6 milioane de lei

Controalele au fost desfășurate în luna octombrie, la nivel național și s-au soldat cu peste 300 de sancțiuni contravenționale și avertismente Inspectorii Autorității Naționale Sanitare...

Horoscop 15 noiembrie. Balanțele au nevoie de un moment de respiro

Horoscop 15 noiembrie 2024. Energiile cosmice aduc un echilibru între introspecție și acțiune, oferindu-le fiecărui semn zodiacal oportunitatea de a reflecta asupra propriilor alegeri...

Sadiq Khan, primarul Londrei, îl acuză pe Donald Trump de rasism și islamofobie

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, i-a reproşat preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că l-a atacat în timpul primului său mandat (2017-2021) din...
Ultima oră
Pe aceeași temă