Socrul Gheorghe Seculici şi ginerele Gheorghe Falcă fac parte din tabere diferite.
PDL Arad şi-a conturat în ultimii ani imaginea de partid puternic şi unit. Judeţul dominat de PDL, unde partidul obţine de ani buni cele mai mari scoruri dintre toate organizaţiile PDL din ţară, este măcinat însă de lupte interne. Pentru prima dată, aceste conflicte care mocneau în interior au ajuns şi în atenţia opiniei publice, după ce unul dintre liderii partidului, Gheorghe Falcă, a ieşit în presă împotriva şefului de partid la nivel judeţean, Gheorghe Seculici, care este totodată şi socrul său.
Dominaţie la nivel judeţean
Aradul este judeţul dominat, politic, de PDL, partid care a obţinut aici, la ultimele alegeri, cel mai mare scor al partidului din ţară. Democrat-liberalii domină consiliile local municipal şi judeţean, au câştigat fără probleme, în 2008, posturile de primar al Aradului, prin Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, şi pe cel de preşedinte al Consiliului Judeţean, prin Nicolae Ioţcu, fost senator, şef al grupului PDL din Senat. Ei au trimis în Parlament şapte din cei zece parlamentari din judeţul Arad. Reprezentanţii PDL au câştigat, însă, cel mai mare scor în fiecare din colegiile electorale ale judeţului, chiar şi acolo unde parlamentarii au fost stabiliţi după redistribuire şi au revenit PSD, respectiv PNL. Şi la europarlamentare şi prezidenţiale Aradul s-a aflat în topul alcătuit după numărul de voturi adunate de candidaţii PDL.
„Rezultatele foarte bune au fost rodul unei munci organizatorice de ani de zile, în care democrat-liberalii s-au organizat până la nivelul organizaţiilor pe secţii de votare. Şi mai mult decât asta a contat coeziunea organizaţiei”, spun reprezentanţii PDL. Spre deosebire de organizaţiile judeţene ale PSD sau PNL, măcinate de lupte interne în mod tradiţional, cu conflicte între aripi sau grupări care au făcut deliciul opiniei publice, PDL la Arad a apărut ca un monolit. Liderul judeţean Gheorghe Seculici, cel mai vechi şef de organizaţie judeţeană al PDL la nivel naţional, a reuşit să canalizeze toate eforturile partidului şi să rezolve în interior orice divergenţă în stare incipientă.
Liniştea din organizaţie a fost însă spartă brutal la sfârşitul anului trecut. Motivul a fost desemnarea candidatului pentru şefia consiliului judeţean. Gheorghe Falcă a încercat să forţeze o decizie în favoarea lui Nicolae Ioţcu, actual preşedinte, în defavoarea preşedintelui organizaţiei, Gheorghe Seculici, care anunţase că doreşte să candideze. Un sondaj de opinie, care dădea rezultate aproximativ egale pentru fiecare dintre cei doi, a fost prezentat trunchiat de Falcă. Mai mult, acesta a ieşit cu declaraţii publice, în absenţa lui Seculici, plecat din ţară cu ocazia sărbătorii anului nou. Faclă şi-a anunţat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei şi şi-a manifestat deschis sprijinul pentru Ioţcu, pentru şedinţa de birou permanent judeţean programată pentru 14 ianuarie: „Prin urmare, sper că în şedinţa din 14 ianuarie, Biroul Permanent Judeţean să confirme candidatura domnului Nicolae Ioţcu la conducerea Consiliului Judeţean Arad”, declara Falcă.
Care au fost argumentele lui Falcă
Printre motivaţiile primarului Aradului a fost faptul că Gheorghe Seculici este socrul său şi nu ar fi fost nimerit ca pentru principalele funcţii în administraţia publică locală, cea de primar al municipiului şi cea de preşedinte al consiliului judeţean să candideze doi membri ai aceleiaşi familii. Asta, în condiţiile în care Gheorghe Falcă a crescut în PDL la umbra socrului său. Au urmat atacuri reciproce în presa locală între cei doi candidaţi, pentru ca, în final, şedinţa din 14 ianuarie să fie un armistiţiu între cele două tabere.
Ape tulburi
Apele au rămas tulburi în organizaţia judeţeană Arad a PDL, mai ales că nici una dintre tabere nu pare dispusă să renunţe în favoarea celeilalte. Dacă aceste conflicte interne se vor acutiza, PDL va risca să piardă voturi la Arad pe mâna sa, deoarece, în ciuda avansului luat de USL la nivel naţional, în judeţ prima forţă politică, măcar până la recentele mişcări de stradă ale opoziţiei, a rămas PDL iar Falcă este creditat cu cele mai mari şanse pentru un nou mandat de primar al Aradului.