0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialHaosul bine temperat

Haosul bine temperat

Cu trei luni si jumatate inaintea aderarii, Romania este sub stare de soc indusa. Politicieni de marca, intelectuali respectati, ziaristi de atitudine, onorabile fete bisericesti, sportivi de performanta au colaborat cu Securitatea. In fond, nu-i o noutate. E doar o trista confirmare. Iar cei mai multi au drept alibi patriotismul. Care, nu-i asa?, ii absolva de orice dilema morala. A denunta strainii suspecti si tradatorii din interior apare ca un gest eroic. Te plaseaza langa Marii romani. Devii o parte a istoriei traduse politic pentru uzul natiei de profesionistii propagandei din toate regimurile. Si astfel abstractele controverse etice sunt anulate, caci – nu-i asa? – a nimici sub flamura drapelului national nu-i crima, ci vitejie. Tot astfel cred, probabil, cei ce colaboreaza astazi cu demnele urmase ale Securitatii: SRI, SIE, SPP, STS si cate ori mai fi. Iar daca ofiterii de Securitate nu sunt expusi public, ba chiar docti, ca tehnocrati ai securitatii nationale ce se afla, dau verdicte sau distribuie informatii despre colaboratorii lor, nu pare a crea probleme. Cat despre activisti, acestia se simt confortabil. Urmele lor nu sunt vizibile, arhivele ce i-ar putea incrimina nu sunt accesibile, iar in ce priveste morala, aceasta a fost si a ramas un moft burghez. Derapajul dosariadei pare sa-i avantajeze. Cu cat confuzia e mai mare, cu atat mai bine. Este totala.
Sa fie deci dosariada un experiment terapeutic? Un accident de parcurs? O etapa obligatorie in despartirea de totalitarism? O manipulare? Intr-un asemenea haos e nevoie de un fir rosu. Si cum politica si morala nu coabiteaza, exista cel putin doua grile de interpretare. una pragmatica, alta etica. Asa ca deconspirarea da ocazia unui dublu standard, pentru ca este ambigua atat politic, cat si moral. Dar si la case mai mari situatia este asemanatoare. Informatorii si agentii sunt deconspirati doar cata vreme exista beneficii politice. Si nu doar gemenii Lech si Jaroslaw Kaczynski profita de pe urma deconspirarii, dar si in SUA scandalul Plame-Wilson a vizat discreditarea adversarilor lui George Bush, iar in Franta recenta afacere Clearstream, cu substratul sau secret, a vizat compromiterea unui candidat la prezidentiale din 2007: Sarkozy.
In 2003, mai multe ziare americane deconspirau o agenta CIA: Valerie Plame. Dar cauza acestei demascari era faptul ca aceasta era sotia lui Joe Wilson, un fost ambasador, adversar al politicii externe a administratiei. In 2002, Wilson fusese mandatat de administratia Bush sa verifice pista nigeriana in privinta traficului de material nuclear in favoarea Irakului. Or, acesta nu doar ca a constatat ca suspiciunile nu se verifica, dar s-a si opus deschis razboiului din Irak, ba chiar a acuzat manipularea cu rea-credinta a documentelor privind misiunea sa in Niger. Or, declaratiile sale au deranjat. Astfel ca presa a fost informata discret despre trecutul sotiei sale. In 2005, Judith Miller, jurnalista la „New York Times” care publicase informatia, a fost incarcerata pentru ca a refuzat, in virtutea Primului Amendament, sa divulge sursa. Dupa trei luni a fost eliberata, dar numai dupa ce Lewis Libby, secretarul general al lui Dick Cheney, a acceptat sa-i fie publicata identitatea. Nu doar Libby, dar si strategul campaniilor lui George Bush, Karl Rove, a fost afectat de derularea evenimentelor si obligat sa demisioneze. Dincolo de povestea in sine, scandalul dovedeste ca nici macar in SUA colaborarea cu „serviciile” nu este apreciata de public. Are ceva subversiv, si poate de aceea este protejata printr-o lege speciala din 1982. Lege in virtutea careia Libby si Rove au fost anchetati.
Daca politica intervine in chestiuni morale, creste riscul manipularii. Iar cand, peste cateva luni, dosarul Securitatii se va inchide, provizoriu, caci istoria nu si-a spus ultimul cuvant, invalmaseala va fi atins apogeul. Abia atunci haosul va fi temperat de politicienii dibaci. Si, daca nu suntem vigilenti, ordinea lor va transforma totul intr-o mascarada.

Cele mai citite

Sfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun

Pe 27 decembrie, creștinii din întreaga lume îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii și cel care a avut curajul să mărturisească...

Horoscop 27 decembrie 2024. Cum stau zodiile de Sfântul Ștefan

Horoscop 27 decembrie 2024. Previziuni detaliate pentru toate semnele zodiacale, evidențiind emoțiile, provocările și oportunitățile fiecăruia. De la dorința Berbecilor de a se răzvrăti,...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...
Ultima oră
Pe aceeași temă