Sunt convins că Liviu Dragnea ştie, chiar dacă nimeni din PSD nu i-o spune deschis. În partid şi în Guvern nimeni nu-l mai ascultă sau, dacă în faţă i se fac plecăciuni, pe la spate toţi consultă calendarul procesului său de la Înalta Curte.
Niciodată PSD nu a avut un lider atât de slab ca Dragnea. Nu pentru că omul n-ar avea tendinţe de satrap, ci pentru că nu are mai nici un fel de pârghii de control asupra colegilor săi. Poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor e ridicolă, de obicei acolo ajung nişte executanţi fideli, tip Dorneanu sau Zgonea, nu şeful partidului. Marile resurse sunt la Sorin Grindeanu şi la miniştrii săi. Primarii de sectoare controlează mai mulţi bani decât preşedintele PSD, iar de Gabriela Firea, care are pe mână un buget de circa un miliard de dolari, nici nu mai discutăm. Teoretic, liderul social-democrat are câţiva oameni fideli în Executiv, în primul rând pe Sevil Shhaideh, care gestionează bugetele pentru „dezvoltarea” primăriilor şi consiliilor judeţene, şi pe Carmen Dan, care e „creierul” – vorba vine…- care controlează braţul armat al noii puteri. Putem discuta despre coeficientul de inteligenţă al ienicerilor lui Dragnea, însă sunt convins că au instinct de conservare. Cine s-ar lăsa pe mâna unui ins care ar putea ajunge la puşcărie? Bănuiesc că nici Shhaideh, nici Carmen Dan, nu vor ca, după Dragnea, să se trezească şomere. Chiar şi cei mai credincioşi susţinători ai liderului PSD îşi pregătesc un plan B. În plus, cel care poate propune, oficial, schimbarea miniştrilor este Grindeanu, nu Dragnea.
Aşa se explică haosul în care se afundă guvernarea PSD: liderul partidului e încărcat de frustrări, iar colegii săi nu se gândesc decât la perioada care va urma după posibila sa încarcerare. Desigur, mecanismul prin care banii publici se sifonează către firmele clientelei funcţionează, nu aici sunt probleme. Însă, din regimul de tip Erdogan instaurat peste PSD de către Victor Ponta, partidul s-a întors în Evul Mediu timpuriu, când o armată de baroni, în frunte cu Gabriela Firea, privesc cu dispreţ către „puşcăriabilul” Liviu Dragnea. Situaţia este favorizată şi de faptul că PSD nu are adversari care să-i pună probleme: PNL şi USR par a fi preocupate doar de răfuieli interne.
În concluzie, vă spun că aceasta este situaţia cea mai bună, în condiţiile în care PSD a câştigat la pas alegerile parlamentare. Cu lideri slabi, speriaţi şi divizaţi, răul pe care-l poate face acest partid este mult diminuat. Guvernarea bălteşte, dar nu face grozăvii care să ne coste pe termen lung, tip contractul cu Bechtel. Dacă vreţi să anticipaţi ce ar face PSD-ul dacă ar avea un conducător puternic, uitaţi-vă la Adrian Năstase în 2003 sau la Ponta, în 2014.
